joi, 17 ianuarie 2013

Cu inspectorii în clasă

Numeroşi vorbitori cu încredere în potenţialul lor devin subit plin de trac dacă află că în public se află şi unul sau mai mulţi experţi în subiectul prezentat. În astfel de situaţii, chiar şi cel  mai bun speaker riscă să greşească şi, în loc să se concentreze asupra publicului, să fie preocupat de impresia pe care le-o va face experţilor. Procedând ca un profesor care se trezeşte cu inspecţia la clasă,  el va tinde să transforme prezentarea într-o demonstraţie a potenţialului său, chiar dacă în felul acesta ignoră însuşi mobilul prezenţei sale acolo: acela de a informa, explica şi convinge publicul larg şi nu pe cei câţiva specialişti prezenţi.
Din fericire, acest gen de greşeală poate fi evitată, cu condiţia să admiţi că nu deţii monopolul cunoştinţelor asupra subiectului (şi, deci, e oricând posibil ca în sală să se afle măcar o persoană care să ştie mai multe decât tine), să te concentrezi asupra publicului în întregul lui (să nu îţi focalizezi, aşadar, atenţia asupra experţilor) şi să eviţi termenii de specialitate necunoscuţi publicului larg sau, dacă trebuie totuşi să-i foloseşti, să-i explici pe înţelesul tuturor. În plus, te poţi folosi de experţi drept resurse şi îi poţi câştiga de partea ta cerându-le părerea în anumite momente, iar  dacă ţii totuşi să-i impresionezi, fă-o prezentând informaţiile pe care ei le ştiu deja într-o manieră originală, menită să le atragă atenţia!

Un comentariu: