Doar un mit

Printre miturile care circulă printre vorbitorii publici se numără şi acela că mesajul verbal ar fi pe ultimul loc în ce priveşte comunicarea, precumpănitoare fiind comunicarea paraverbală (tonul vocii, inflexiunile acesteia etc) şi, mai ales, comunicarea nonverbală (ceea ce mulţi numesc limbajul trupului, fie că e vorba de mişcare, gesturi sau expresii).
Ca orice mit, şi acesta se întemeiază pe un sâmbure de adevăr, în acest caz fiind vorba de un studiu din anii 70 ai secolului trecut, realizat în Statele Unite de un profesor de origine armeană pe nume Albert Mehrabian. Conform rezultatelor acestui studiu, comunicarea verbală ar avea o relevanţă de doar 7 la sută, în vreme ce comunicarea paraverbală ar conta în proporţie de 38 la sută iar cea nonverbală ar deţine controlul cu 55 la sută. Stimulaţi şi de senzaţionalul lor,  o serie de psihologi au preluat rezultatele ca atare şi au întemeiat chiar diverse teorii pe baza acestora, astfel că astăzi, la atâtea decenii de la studiul lui Mehrabian, întâlnim la tot pasul adepţi ai tezei că limbajul corpului este mai important decât acela transmis prin cuvinte.

În realitate, însă, după cum însuşi Mehrabian a ţinut să infirme în multe ocazii, avem de a face cu o interpretare eronată a rezultatelor acestei cercetări, care viza doar comunicarea emoţiilor şi în niciun caz comunicarea în general. Practic, ceea ce a încercat să demonstreze echipa lui Mehrabian a fost că atunci când limbajul corpului sau tonul vocii contrazic mesajul verbal, interlocutorul este înclinat să dea crezare mai degrabă mesajelor transmise de gesturi ori tonul vocii. În niciun caz, însă, gesturile sau expresiile nu vor putea înlocui cuvintele. Dacă aşa ceva ar fi fost posibil, vă imaginaţi că ele ar fi dispărut de mult, lăsând locul comunicării universale prin semne. Cum aşa ceva nu s-a întâmplat, acordaţi-le importanţa cuvenită, alegeţi-le cu grijă şi folosiţi-le eficient pentru a comunica deopotrivă coerent şi concis ceea ce vreţi să transmiteţi!