Caramitru, Michael, Eminescu...

Pe cât de adevărat este că trebuie să vă străduiţi să captaţi atenţia publicului încă din primele momente, la fel de adevărat este şi că nu trebuie să vă irosiţi toată energia în acest sens. Discursul nu se rezumă la introducere, aşa că nu vă consumaţi toate gloanţele de la prima înfăţişare, păstrând câteva şi pentru celelalte momente cheie ale prezentării.
Mai mult, în general, publicul chiar este atent în primele momente, fie şi doar din politeţe ori curiozitate. În  principiu, aşadar, le poţi câştiga atenţia relativ uşor, sarcina dificilă fiind cea de a-i menţine la fel de atenţi pe parcursul întregului discurs.

Investind prea mult în introducere, e posibil, însă, să fixezi prea sus ştacheta, astfel încât ulterior prezentarea să reprezinte o dezamăgire pentru publicul căruia fie i-ai creat aşteptări prea mari, fie i-ai dat de înţeles că-i vei oferi altceva. Nu cred că vi-l puteţi imagina, să spunem, pe Caramitru făcându-şi o intrare în genul lui Michael Jackson pentru ca apoi să recite  Eminescu. În consecinţă, folosiţi-vă de introducere mai degrabă pentru a stabili contactul cu publicul, ca un candidat care încearcă să convingă electoratul că merită încrederea sa, enunţându-vă programul, explicându-le cum îi va ajuta şi străduindu-vă apoi să-l duceţi la îndeplinire până la finalul prezentării.