Umorul lui Ronald Reagan

Folosit inteligent, umorul poate face mai mult decât să-i binedispună pe cei din public. Poate, de pildă, detensiona anumite situații, dar poate fi folosit și pentru a-ți dezarma adversarii în anumite cazuri. Jeffrey Pfeffer, autorul volumului Power: Why Some People Have It and Others Don't, dă drept exemplu în acest sens o dezbatere din timpul campaniei electorale din 1984 din Statele Unite. Ronald Reagan, fiind la acel moment cel mai în vârstă candidat înscris vreodată în cursa pentru președinția Americii, a fost întrebat dacă era de părere că vârsta avea să fie o problemă în campanie. 

Cu zâmbetul  pe buze, Reagan a răspuns că nu va face mare caz din faptul că rivalul său e tânăr și lipsit de experiență. Toată lumea râs, iar problema vârstei înaintate a candidatului republican, care ar fi putut însemna un argument puternic împotriva realegerii lui  Reagan, nu s- a mai pus vreodată în mod serios până la finalul campaniei pe care fostul actor avea să o câștige.

Ție-ți place?

Unul din cele mai inspirate sfaturi în materie de vorbit în public îi aparține lui Nancy Duarte. Autoare a două volume de referință pentru cei preocupați de prezentări, Duarte le recomandă vorbitorilor în public să nu susțină niciodată un discurs sau o prezentare la care ei înșiși nu și-ar dori să asiste. Mai "pe românește", Ce ție nu-i place, altuia nu-i face!

Câtă vreme tu însuți nu ești convins că discursul tău merită atenția publicului, crezi că îi poți convinge pe ceilalți de contrariu? Caută, deci, subiecte care să te pasioneze, documentează-te, găsește tonul și formula potrivite de a le prezenta, exersează și abia când vei fi tu însuți convins că prezentarea ta merită atenția publicului, du-te în fața acestuia!

Naturalețea se învață

Fie că e vorba de muzică sau matematică, de pictură sau de gramatică, de sport sau de învățarea limbilor străine, toate, absolut toate presupun, pentru a face performanță, exercițiu. Mult exercițiu! Un violonist are nevoie de exercițiu pentru a stăpâni pe deplin instrumentul. Matematicianul trebuie la rândul lui să rezolve numeroase probleme și exerciții pentru a-și antrena mintea să găsească rapid soluția optimă. La fel, un sportiv va avea nevoie de zeci, sute de ore de antrenament pentru a deprinde mișcările corecte, care îi oferă randament maxim cu efort minim, dar și pentru a-și exersa reflexele sau precizia loviturilor.

La dansatori, cu cât mișcările par mai naturale și executate fără pic de efort, cu atât ascund în spatele lor mai multe ore de repetiții epuizante. Nici în cazul vorbitorilor publici lucrurile nu stau altfel. Naturalețea în mișcări, ușurința de a comunica, simplitatea care caracterizează discursurile vorbitorilor de succes, toate  ascund în spatele lor multe ore de muncă asiduă pentru asimilarea tehnicilor. Odată însușite, însă, ele vor constitui instrumentele  cele mai de preț ale vorbitorului.

Din lac în puț

Unul din cele mai mari "păcate" de care se poate face vinovat un vorbitor este acela de a umple slide-urile prezentărilor cu text. O fac îndeobște cei care se tem că vor uita ce au de spus, sperând că astfel vor scăpa de emoții. În realitate, însă, de multe ori efectul este contrar. Din cauza emoțiilor, nu rareori vorbitorul va citi greșit de pe slide, cu cât acesta este mai încărcat, cu atât crescând și riscurile de a se întâmpla exact în acest fel.  Apoi, concentrat sa citească textul, le va întoarce, inevitabil, spatele celor din public. Ei, însă, oricum au citit înaintea lui, știut fiind că toată lumea citește mai rapid în gând decât cu voce tare.

Astfel, nu numai ca va pierde contactul cu publicul, dar riscă și să pară lipsit de politețe de două ori: prima oară, pentru că stă cu spatele la ei, iar a doua oară pentru că pare să pună la îndoială capacitatea acestora  de a citi singuri ce scrie pe ecran. Iar acestea sunt numai câteva din problemele care se pot naște din cauza unui text stufos pus pe ecran. Soluția, din fericire, este simplă. Tot ce aveți de făcut este să vă opriți la o singură idee pe un slide. Dacă nu reușiți, renuntați la text de tot și puneți pe slide-uri doar imagini, iar dacă si asta vi se pare prea complicat, renunțați de tot la slide-uri și susțineți discursul fără materiale ajutătoare, folosindu-vă de cuvintele voastre, fiind naturali și privindu-vă publicul în ochi!

Dicţionar practic

A: atractiv, atenţie, asertivitate
B: bun gust, bun simţ, binevoitor,
C: concentrare, concizie, coerenţă
D: disponibilitate, determinare, deschis
E: exigenţă, eleganţă, entuziasm
F: forţă, fluenţă,flexibilitate
G: generozitate, gust, grozav
H: hotărâre, hărnicie, har
I: inspiraţie, ingeniozitate, interesant
J: justeţe, jovialitate, jurnalistic
L: luciditate, ludic, lider

M: măsură, maleabilitate, magie
N: naturaleţe, notorietate, nonconformism
O: obiectivitate, obiective,originalitate
P: pregătire, pasiune, practică
R: realist, remarcabil, respect
S: seriozitate, sinceritate, succes
T: temerar, teatral, tehnică
U: util, uşor, unic
V: vocabular, voinţă, viziune
Z: zâmbitor. ziditor, zelos

Litera magică

În materie de public speaking, alfabetul nu începe cu A și nici nu se termină cu Z. Pentru vorbitorul de succes, prima literă este P. P de la public, acela asupra căruia trebuie să se concentreze încă de la alegerea temei, dar și de la pregătire, esențială în reușita oricărui speech, precum și de la practică, fără de care niciun vobitor nu poate spera să evolueze. P de la pasiunea care trebuie să-i caracterizeze discursul și de la puterea cu care trebuie să-și susțină punctele de vedere, de la prezentabil, cum trebuie să fie orice vorbitor când vine în fața asistenței, dar și de la  pauzele pe care le poate folosi în avantajul său, fie pentru a sublinia numite lucruri, fie pentru a câștiga timp sau atenție.

Un vorbitor trebuie de asemenea să fie punctual, pozitiv în atitudine, precis în exprimare și ponderat în multe situații, precaut în altele și profesionist tot  timpul. Dacă vorbitorul întrunește toate aceste proprietăți, atunci și prezentarea va fi pe măsură, iar tot acest parcurs al discursului, care a început cu P, se va încheia cu S. S de la succes!

Concizia îți poate salva viața!

Una din cele mai simple metode a învăța să fii concis este să-ți imaginezi că te afli într-o clădire în flăcări, iar de rapiditatea și precizia cu care transmiți ce ai de comunicat depinde salvarea atât a ta cât și publicului. Într-o astfel de situație, există multe similitudini cu vorbitul în public, în general. Cum ar fi că nu trebuie să te lași niciun moment cuprins de panică. Apoi, că trebuie să elaborezi rapid un plan realizabil, cu obiective clare si să oferi informatii precise contracronometru. Trebuie de asemenea să transmiți și siguranță, încredere, speranță celor cărora le vorbești, pentru a-i determina sa facă tot ceea ce le ceri, fără să mai pună întrebări. În astfel de circumstanțe, nu îți mai permiți să te încurci în detalii.

Obiectivul este clar, pașii de urmat trebuie să fie la fel, iar între tine și ceilalți trebuie să existe comunicare și încredere deplină. Altfel, riscați să nu ma ieșiți din clădirea în flăcări. Dacă , însă, vei reuși să transmiți în timp util și convingător informațiile esențiale, veți reuși împreună să faceți față și acestei încercări!

Când "merge-așa"?

Unii vorbitori sunt exagerat de atenți la detalii, fie că e vorba de gesturi, expresii, aspect etc. Le puteți spune tipicari, termenul exprimând destul de corect și impresia pe care aceștia o lasă celorlalți. Alții, dimpotrivă. Se concentrează asupra discursului, dar ignoră complet orice altceva, lăsând în seama hazardului tot ceea ce un vorbitor tipicar ar dori să păstreze sub control. Vorbitorii de succes, însă, sunt cei care reușesc să găsească echilibrul între cele două extreme. Există situații când trebuie să verifici detaliile de n ori, pentru a evita surprizele neplăcute, și altele când trebuie totuși să faci niște compromisuri în privința chestiunilor de amănunt, fără a omite totuși vreun moment aspectele esențiale.

Altfel, spus, deși de cele mai multe ori este sănătos să nu lăsați nimic la voia întâmplării, există și destule situații când trebuie să accepți că "merge-așa". Pentru a decide când poți spune una ca asta, e nevoie, însă, de multă experiență. Până când o veți acumula, încercați să fiți atenți la cât mai multe detalii și să lăsați cât mai puține pe seama hazardului.

Fără cabotinisme

Vorbitorii de succes sunt, în multe privințe, niște actori. Și ei joacă un rol, chiar dacă este vorba cel mai des de propriul  rol. Se folosesc de gesturi, de voce, de priviri, se mișcă precum niște actori, au un scenariu și sunt de multe ori chiar proprii lor regizori. Atât în actorie, cât și în materie de public speaking, însă, există riscul de a exagera de dragul de a smulge încă o serie de aplauze publicului. Sunt o mulțime de actori care pur și simplu nu se pot abține să nu se folosească de mici trucuri ale meseriei pentru a ieși în evidență, ca niște copii mari care ar face orice pentru a le atrage atenția adulților asupra lor.  Uneori, chiar și marii actori cad în "păcatul' acesta, dar respectul pentru text și inteligența publicului îi ajută să revină rapid pe traiectoria firească a rolului.

În materie de vorbitori, există de asemenea destui care, constatând că o glumă are succes, se apucă să înșire anecdote pe bandă rulantă, savurând reacția publicului și uitând că scopul lor este totuși altul. Efectul? Publicul se amuză teribil, dar nu se alege cu nimic, astfel că, deși aparent discursul a fost un mare succes, ecourile sale în mintea și sufletul participanților vor fi nule. Evitați, deci, cabotinismul și străduiți-vă să vă jucați rolul onest, folosindu-vă de mijloace subtile dar eficiente de a ajunge la sufletul publicului vostru. E un pic mai greu, dar rezultatele merită tot efortul.

Public Speaking sau Public Sleeping?

Oricâte virtuți ar avea un somn odihnitor, există situații când acesta poate dăuna grav. Cum ar fi dacă ești parlamentar și te filmează televiziunile în timp ce sforăi. Ori dacă ești șofer și te lași pradă toropelii, adormit de monotonia drumului. Ca vorbitor, de asemenea, nu vei aprecia dacă publicul va ațipi în timp ce tu îți susții discursul, așa că trebuie să iei măsuri pentru a te asigura că vor rămâne treji, atenți la ce dorești să le transmiți. Pe de o parte, desigur, trebuie să ai grijă ca discursul tău să nu fie monoton, altfel vei avea asupra lor același efect pe care îl au șoselele lungi și drepte asupra șoferilor.Pe de altă parte, trebuie să fii și interesant, pentru a nu-i irita pe cei din public.

Spune-le, deci, lucruri care să-i intereseze și fă asta pe un ton care să le atragă atenția, schimbă volumul vocii, ritmul, accentuează aspectele interesante, gesticulează pentru a sublinia ce merită subliniat, implică-i prin întrebări provocatoare, fă din prezentarea ta un spectacol și vei scăpa de orice grijă că exercițiul de Public Speaking s-ar putea tranforma într-unul de Public Sleeping.

Dacă vrei cu adevărat, poți!

Una din primele reclame realizate profesionist difuzate după căderea comunismului la TVR (care pe atunci se chema TVR Liberă), a fost o reclamă la pantofii Adidas, care transmitea, având pe fundal muzică de Bach, mesajul "Dacă vrei cu adevărat, poți!".  În realitate, să vrei este o condiție obligatorie a reușitei, dar nu și suficientă. Nu vei putea reuși, dacă nu vrei asta. Dar nimeni nu-ți garantează că vei putea, dacă te limitezi la a vrea, fără a întreprinde nimic concret în sensul acesta. Este nevoie, deci, și de muncă pentru a-ți atinge obiectivele, de perseverență, dăruire, spuneți-i cum vreți.

 Pe de altă parte, însă, prima condiție este, într-adevăr, să îți dorești. Dacă îți dorești, așadar, să devii un vorbitor de succes, ai făcut deja primul pas. Urmează să acumulezi cunoștințele necesre, să-ți elaborezi discursul, să-l pregătești, să-l repeți și apoi să-ți faci curaj, să iei taurul de coarne, prezentându-te în fața publiculi.Dacă vrei cu adevărat, vei găsi în tine resursele necesare pentru a reuși!

Cine vă oprește?

Printre numeroasele mijloace de a reține atenția și a influența opiniile ce le stau la îndemână vorbitorilor publici se numără și întrebările retorice, acele întrebări care nu numai că nu așteaptă răspuns, dar au de multe ori valoarea unei axiome. Întrebările de acest gen pot fi, însă, folosite în mai multe moduri:
Le puteți, astfel, utiliza pentru a vă provoca publicul să mediteze asupra unei teme. Facem oare ceea ce trebuie pentru copiii noștri?  Ori, pentru a câștiga un plus de încredere din partea asistenței, puteți lansa întrebări care sugerează că gândiți la fel. Muncim din greu, de dimineața până seara pentru a le plăti lor salariile. Nu merităm, în cazul ăsta, măcar puțin respect din partea guvernanților?  O întrebare retorică bine plasată, poate, pe de altă parte, să stârnească emoții. În loc să spuneți Politicienii nu fac nimic pentru noi!, întrebați-i Ce-au făcut vreodată politicienii pentru noi?

O întrebare retorică poate, însă, fi folosită și pentru a sublinia un enunț anterior. Ne-au înșelat de prea multe ori. Cât o să le mai permitem să o facă? În același timp, tot o întrebare retorică poate oferi răspunsul alteia, adresată în prealabil. Mai putem crede ce spun politicieniii? Mai credeți în Moș Crăciun?
 Iar acestea sunt numai câteva din modurile în care puteți folosi întrebările retorice pentru a însufleți discursul vostru. Tot ce aveți de făcut este să le experimentați rând pe rând pentru a verifica efectul lor asupra publicului vostru.Cine vă oprește s-o faceți chiar de azi?

Metoda sandvișului

Tuturor ne e greu să primim critici. Oricât de necruțători am fi unii dintre noi cu propriile persoane, dacă obiecțiile vin din afară, situația se schimbă și, brusc, luăm poziție în fața lor. Într-un mod similar funcționează și organismele sociale, de altfel, când au de a face cu o amenințare externă. Lasă deoparte orice neînțelegeri și se concentrează asupra pericolului care vine din afară. La fel, cel care ne aduce critici, fie ele și întemeiate, devine brusc adversarul nostru, un inamic ale cărui obiecții nu ne interesează, oricât ne-ajuta.Totuși, dacă vrei să evoluezi, trebuie să treci și prin astfel de situații, să accepți că nu ești perfect și că nu toți cei care te critică o fac cu rea voință. Îți va fi totuși mai ușor s-o faci dacă și cei care îți aduc critici o vor face cu metodă. Iar una dintre aceste metode este cea a sandvișului.

Când o folosești pentru a critica pe cineva, trebuie să începi prin a te concentra asupra a ceea ce ai găsit pozitiv la persoana respectivă ori acțiunile acesteia. Apoi, pe felia aceasta consistentă de laude, pui umplutura - lucrurile care trebuie îmbunătățite, pentru ca apoi să acoperi totul cu încă o felie de laude cărora le  adaugi perspectivele pe care i le va deschide remedierea problemelor semnalate. În acest mod, îmbrăcând crititicile în două felii consistente de laude și încurajări, șansele ca persoana vizată să reacționeze pozitiv cresc considerabil, în aceeași măsură în care scad și riscurile de a stârni antipatii inutile.

Sfânta Treime

Cifra magică a vorbitorilor publici este 3. Nu 2, nu 4, nu 7, nici măcar 10. Fireşte, fiecare număr are semnificaţia sa şi există o mulţime de teorii care spun că atât lumea materială cât şi cea imaterială sunt dominate de cifre. Nu e nevoie, însă, să mergem atât de departe, întrucât pentru vorbitorii publici este îndeajuns să ştie să se folosească de virtuţile miraculoase ale cifrei trei şi mai ales de ecourile adânci ale acesteia în subconştientul publicului. Gândiţi-vă la Sfânta Treime, la cei trei crai de la Răsărit sau la cele trei lepădări ale lui Petru de Iisus. Ori, la cele trei fiice ale împăratului numai bune de măritat, la cele trei încercări cărora le sunt supuse personajele din basme sau chiar la cei trei purceluşi care îşi unesc până la urmă forţele împotriva lupului cel rău. Cum ne putem, însă, folosi de acest număr pentru a da putere discursului nostru, alcătuit, la rândul lui, din trei părţi: introducere, cuprins şi încheiere?

O putem face utilizând regula celor trei elemente de fiecare dată când este posibil să o facem. Fiecare enunţ poate fi împărţit în trei idei,. Fiecare idee poate fi susţinută cu trei argumente. Fiecare argument poate fi prezentat din trei perespective. Şi tot aşa! Deviza mişcării olimpice este Citius, Altius, Fortius. Cezar a intrat în istorie (şi) prin formula Veni, vidi, vici! iar Revoluţiei franceze îi datorăm deviza Liberté, Égalité, Fraternité. Analizând discursurile marilor oratori, veţi identifica de asemenea structuri întemeiate pe regula celor trei elemente, vorbitorii cu experienţă folosindu-se de ea pentru 1.a enunţa concepte, 2. a le sublinia şi 3. a le face de asemenea memorabile. Nu ezitaţi, aşadar, să o folosiţi la rândul vostru, pentru a construi discursuri la fel de izbutite!

Declaraţie de dragoste

O declaraţie de dragoste este un bun exerciţiu pentru un vorbitor public. În fond, un îndrăgostit care e pe cale să-i spună fiinţei dragi că o iubeşte trece prin aceleaşi stări de care are parte un vorbitor înaintea primului său speech. Şi unul, şi celălalt au "fluturi în stomac", sunt copleşiţi de emoţii şi aparent incapabili să găsească la timp cuvintele potrivite pentru a-şi transmite mesajul. Niciunuia dintre ei nu-i va fi uşor să o facă, însă amândoi ştiu că trebuie să spună ce au de spus. Îndrăgostitul nu-şi poate permite să creadă că persoana iubită ştie cât de mult o iubeşte fără ca el să-i spună asta cu gura lui, iar vorbitorul nu se poate baza pe capacităţile telepatice ale celor din public pentru a-şi face cunoscute ideile.

Nu în ultimul rând, când îşi vor lua inima în dinţi şi vor deschide gura, şi unul şi altul trebuie s-o facă din tot sufletul, să fie sinceri şi calzi , să-şi privească interocutorul în ochi şi să-i spună ceea ce acesta vrea să audă. Fa-ţi, aşadar, curaj, lasă cuvintele să ţâşnească din adâncul sufletului tău la suprafaţă şi bucură-te de experienţă. În fond, nu e nimic rău în a fi îndrăgostit!

Nimeni nu e perfect!

În general, excesele nu numai că nu ajută, dar mai și dăunează. Iar asta nu doar când este vorba de sare, alcool sau grăsimi. La fel de nocivă este, de pildă, și dorința unora de a face lucrurile perfect dusă dincolo de limitele normalului. Un vorbitor care suferă de o astfel de "manie" va amâna la nesfârșit să ia cuvântul, pentru că va considera de fiecare dată că discursul său mai trebuie șlefuit înainte de a-l face public. Excesul de politețe, pe de altă parte, se va dovedi și el dăunător, în anumite împrejurări. Diplomația în sine este o calitate, însă dacă vei vorbi obsedat de ideea de a nu deranja pe nimeni, probabil că tot ce vei reuși să faci va fi să susții un discurs ezitant, care nici nu va supăra, dar nici nu va reuși să convingă pe nimeni.

Prea multe povești presărate prin discurs pot, la rândul lor, deturna atenția publicului de la mesajul speechului...  iar exemplele pot continua.Nu ezita, așadar, să fii tranșant când vorbești, să-ți spui ferm, răspicat punctele de vedere și să le susții folosind cuvinte puternice și un ton hotărât, folosește povești, dar asigură-te că ele nu bruiază mesajul discursului și, mai ales, nu-ți propune să atingi perfecțiunea în domeniul oratoriei. Deocamată, în materie de perfecțiune, cu excepția Creatorului, nimănui nu i-a mai reușit să realizeze ceva dincolo de orice reproș.

Fii ascultător!

Poate părea paradoxal, însă, una din cele mai importante calităţi ale unui vorbitor de succes este să ştie să... asculte. Rareori un monolog reuşeşte să fie şi un speech reuşit. În realitate, un vorbitor preocupat de nevoile publicului său va comunica cu sala şi va asculta "vocea" acesteia, fie că e vorba de întrebările din public, de rumoarea asistenţei sau de aplauzele care confirmă că totul merge bine.

Ascultându-ţi publicul şi adaptându-ţi prezentarea în funcţie de reacţiile sale, vei avea şanse infinit mai mari de a te face la rândul tău auzit de cei cărora le vorbeşti, aşa că nu ezita niciun moment să faci tot ce ţine de tine pentru a-ţi însuşi această calitate, de bun ascultător.

Nu da buzna în subiect!

Teama de a nu rata startul îi face pe unii vorbitori să intre abrupt în subiect. Văzându-i și, mai ales, ascultându-i, ai senzația că asiști la o cursă de Formula 1, unde piloții își ambalează motoarele în prealabil și, imediat ce li se dă "verde", țâșnesc ca din pușcă, luptându-se încă din primele secunde pentru o poziție cât mai bună. Procedând, însă. în acest mod, îți asumi riscul de a-i pierde încă din primele momente pe cei din public, nepregătiți pentru un asemenea debut fulminant. În realitate, un discurs aduce mai mult cu un meci de fotbal, în care în primele minute echipele se tatonează reciproc. Rareori veți vedea o echipă care să se repeadă cu capul înainte, din prima, înspre poarta adversă.

În același mod, vorbitorii cu experiență se folosesc de primele momente pentru a stabili contactul cu publicul și a-i câștiga acestuia atenția, pentru ca abia apoi să intre, fără grabă, în subiect, împreună cu publicul. Lasați, așadar, notițele deoparte și priviți-vă asistența în ochi. Vorbiți-le ca și cum ați dscuta cu fiecare parte și, abia după ce veți fi stabilit o relație de încredere reciprocă, treceți la lucrurile "serioase".

Mult şi fără rost? Sau scurt şi la obiect?

9 din 10 candidaţi la un examen vor răspunde la întrebarea "Ce-ai făcut?"cu clasicul "Bine!"  Unii dintre aceştia, însă, vor ţine să adauge şi că au scris 8-9-10 pagini, ceea ce ar trebui să întărească, nu-i aşa?, afirmaţia iniţială, confirmând că au "picat" pe subiect, câtă vreme au fost capabili să scrie atât de mult despre el. În realitate, cu cât un astfel de candidat scrie mai mult, cu atât există şi mai multe "şanse" de a "încărca" textul cu paranteze inutile sau, în cazul unora, de-a dreptul cu prostii. Nici cu vorbitorii publici, însă,   lucrurile nu stau altfel. Cu cât un discurs este mai lung, cu atât sporesc riscurile de  a bate câmpii şi de a plictisi de moarte publicul. Răbdarea acestuia are şi ea limitele sale şi oricât de bun ar fi vorbitorul, asistenţa nu-şi va putea concentra atenţia asupra acestuia la infinit.

E deja o regulă ca scrisorile de intenţie sau cv-urile adresate unei companii să nu aibă mai mult de o pagină, maxim două, şi toată lumea ştie că acelea care nu o respectă risă să ajungă necitite la coşul de gunoi. Concizia a devenit astăzi nu doar o calitate, ci şi o necesitate, aşa că străduiţi-vă să v-o însuşiţi şi s-o exersaţi atât când este vorba de texte scrise, cât şi de intervenţii publice.

Voinţa lui Churchill

Winston Churchill este considerat şi astăzi drept una din cele mai influente personalităţi britanice ale tuturor timpurilor, fiindu-i recunoscute, nu numai de susţinători, dar şi de către adversari, abilitatea politică, fermitatea opiniilor, puterea de a lua decizii într-o perioadă dramatică precum al II-lea Război Mondial, la fel ca şi talentul oratoric. Câţi, însă, dintre cei care astăzi ascultă discursurile acestuia, rămase în arhivele radioului britanic, şi-ar putea imagina că, la începuturile carierei sale, Churchill a avut de înfruntat un impediment major în vorbire? Astfel, potrivit mai multor autori,  viitorul laureat al Premiului Nobel pentru... literatură, se bâlbâia, fiind în acelaşi timp, şi sâsâit.

În loc, însă, să renunţe pur şi simplu, Churchill, cu o tenacitate care i-a caracterizat întreaga carieră, s-a luptat cu aceste probleme, până când a reuşit să le depăşească. Potrivit mai multor surse, n-a ezitat chiar să poarte o proteză proiectată după modelul "pietricelelor lui Demostene" pentru a scăpa de defectele de vorbire. Dorinţa de a-şi împărtăşi ideile şi de a lupta pentru ele l-au ajutat să treacă peste aceste obstacole şi să devină, la fel ca Demostene în vremea sa, unul din marii vorbitori ai timpului său, demonstrând că voinţa poate birui multe piedici şi este o calitate esenţială pentru oricine îşi doreşte să ia cuvântul în public.

Busola vorbitorului

În cazul în care s-ar inventa o busolă pentru vorbitorii publici, aceasta ar trebui să arate întotdeauna înspre public. Dacă pentru călători reperul după care se ghidează este nordul, în cazul vorbitorilor, reperul după care trebuie să te ghidezi este întotdeauna publicul. Aşa cum nu poţi muta nordul, nu poţi schimba nici publicul, aşa că adaptează-te acestuia, ia-l ca punct de referinţă şi construieşte-ţi prezentarea în jurul lui, ţinând cont de el şi ghidându-te după nevoile acestuia.

Fie că e vorba de temă, de maniera de prezentare, de modul cum te îmbraci sau de poveştile pe care le alegi, trebuie să ai în minte permanent publicul. Pune-te în pielea lui şi asigură-te că nimic din ce faci nu-l va dezamăgi, oferă-i ceea ce îşi doreşte şi instrumentele sau informaţiile de care are nevoie şi vei ajunge fără probleme la destinaţie, asmenea unui călător care, folosindu-se de busola din buzunar, evită orice risc de a se rătăci pe traseu.

Ți-e, nu ți-e sete, bea un pic de apă!

În caz că ți-e sete, o faci pentru a ți-o potoli, iar asta se întâmplă firesc. Nu-nseamnă, însă, că trebuie  să bei apă doar dacă ți-e cumplit de sete. Gândiți-vă numai la specialiștii care recomandă minim doi litri de lichide/zi pentru a-i asigura organismului sărurile și mineralele necesare bunei funcționări. Ca vorbitor, însă, ai și alte motive să bei mai multă apă decât alții. Dacă ai emoții, simplul gest de a te opri pentru a bea puțină apă te va relaxa și ajuta să treci peste momentul dificil. Previi totodată astfel deshidratarea, dar și senzația de gât uscat care apare la cei care vorbesc pentru mai mult timp.

În același timp, însă, te poți opri și bea o gură de apă și pentru a marca tranziția de la o secțiune la alta a prezentării, dar și pentru a-ți lua o pauză de gândire când ai un blocaj. În acest din urmă caz, poți conta pe faptul că publicul s-a obișnuit într-atât cu vorbitorii care se opresc să bea apă încât nimeni nu va bănui că tu de fapt te-ai împotmolit și iei o pauză pentru a-ți aminti ce ai de făcut în continuare.

N-o lua pe arătură!

Poveștile, metaforele, analogiile, exemplele... Toate sunt binevenite și îmbogățesc discursul... câtă vreme nu ajung să-l paraziteze. Nu exagerați, deci, cu parantezele, altfel riscați ca speech-ul vostru să înceapă să semene cu o problemă imposibilă de matematică, cu paranteze mici în paranteze mari și toate în acolade gigantice.  Nu înseamnă că nu e în regulă să divagați ușor de la subiect pentru a atinge și subiecte colaterale, dar aveți mare grijă să nu vă fure peisajul, altminteri riscați să ieșiti de tot din decor. Dacă sesizați, de pildă că publicul nu mai este atent, îi vedeți uitându-se oriunde, numai la voi nu, sau foindu-se, dacă simțiți că ați greșit drumul și sunteți pe cale să nimeriți în altă parte sau chiar în vreo fundătură, schimbați direcția până ajungeți din nou la cursul inițial. Nu trageți, însă, nici prea brusc de volan, altminteri riscați să răsturnați mașina cu totul.

Țineți drumul drept, oprindu-vă din timp în timp pentru a le atrage atenția celor din public asupra lucrurilor interesante întânite pe drum, dar reveniți de fiecare dată la traseul pe care vi l-ați propus. Câtă vreme știți în orice moment unde trebuie să ajungeți, riscurile de a o lua pe arătură tind către zero.

Secretul președinților

Pentru a fi remarcabil, un discurs are nevoie, între altele, și de fraze memorabile, ușor de reținut și capabile să impresioneze publicul. Gândiți-vă, de pildă, la celebra formulă a lui Kennedy, "Nu te întreba ce poate face țara pentru tine, ci gândește-te ce poți face tu pentru țara ta!". Rostite în 1961, cuvintele președintelui american sunt și acum parafrazate în lumea întreagă de vorbitori care doresc să își mobilizeze și motiveze publicul. Câți își bat, însă, capul să descopere mecanismul care a făcut ca această frază, dar și altele, să intre în folclorul vorbitorilor? Dacă ar cerceta, ar avea surpriza să constate că multe dintre ele își trag puterea dintr-o singură formulă retorică, pe care o găsim inclusiv în Biblie: antimetabola, care constă în repetarea acelorași cuvinte în ordine inversă având drept efect de cele mai multe ori și schimbarea înțelesului mesajului.

O veți găsi în speech-urile multor președinți sau alți oameni politici americani, la Kennedy - "Omenirea trebuie să pună capăt războiului sau războiul va pune capăt omenirii!", în discursurile lui Obama - "Sarcina mea nu este să reprezint Washingtonul în fața voastră, ci să vă reprezint pe voi la Washington", la Bill Clinton - "Oamenii din lumea întreagă au fost întotdeauna impresionați mai mult de puterea exemplului nostru, decât de exemplul puterii noastre!", ori chiar la Sarah Palin, guvernatoarea Alaskăi - "În politică, există candidați care se folosesc de schimbare  ca să promoveze în cariere, și alții, precum John Mc Cain, care se folosesc de carierele lor ca să promoveze schimbarea". Iar dacă veți avea răbdare, o veți găsi în încă o mie de discursuri și nu numai. Pentru că,  la urma urmelor, ce altceva este formula "Muncim ca să trăimși nu trăim ca să muncim", decât o antimetabolă perfectă? Iar dacă nu vreți să susțineți un discurs ca să vă auziți vorbind, ci vreți să vorbiți pentru a vă face auziți, încercați-o și voi cu prima ocazie!

Cinstitul Abe

"Poți prosti un timp pe toată lumea sau pe câțiva tot timpul, dar nimeni nu poate prosti pe toată lumea la nesfârșit." Citatul, atribuit președintelui american Abraham Lincoln (el însuși un orator remarcabil), rezumă un adevăr incontestabil: oricât de abil ai fi, dacă minți, mai devreme sau mai târziu ceilalți vor descoperi acest lucru și nu-l vor aprecia.

 Nu te hazarda, așadar, să încerci să-i păcălești, dându-te drept ce nu ești sau vorbind despre lucruri pe care nu le cunoști, întrucât asta se va întoarce împotriva ta. Fii sincer și vei avea parte de simpatia și recunoștința lor, exact ca Lincoln, rămas în istorie, deloc întâmplător, drept Honest Abe. Vorbește despre lucrurile pe care le cunoști, fii cinstit cu tine însuți și cu publicul tău, admite că nu ești perfect și vei vedea că ai astfel numai de câștigat!

Triunghiul cerințelor

Un discurs fără temă este doar vorbărie. Iar unul fără public este monolog interior. Nu se poate concepe, așadar, niciun speech în absența acestor elemente esențiale. Iar ca triunghiul să fie complet, există vorbitorul, cel care prezintă publicului tema și de abilitățile căruia depinde reușita prezentării. Printre ele, obligatoriu, însă, trebuie să se numere și aceea de a alege o temă potrivită, indiferent din ce parte ai privi-o. Fie că ești din public, fie că privești lucrurile din perspectiva vorbitorului, aceasta trebuie să îndeplinească trei cerințe. Prima este ca vorbitorul să stăpânescă subiectul de o manieră convingătoare. Nu numai că trebuie să știi ce le spui celor cărora le vorbești, dar dacă apar întrebări suplimentare, ai face bine să știi să le răspunzi. În caz contrar, căutați alt subiect.

Pe de altă parte, chiar dacă stăpânești domeniul, dacă tema nu te pasionează cu adevărat, astfel încât să vorbești sincer și convingător despre ea, nu spera la un discurs remarcabil. Va fi, poate, unul corect, dar atât! Cu totul altfel vor sta lucrurile dacă în  vocea și  privirile tale se va putea citi că  îți dorești cu adevărat să vorbești despre ea.  În fine, dar în niciun caz în ultimul rând, tema mai trebuie să aibă o calitate: să intereseze publicul, să răspundă unei întrebări care îi preocupă pe cei cărora le vorbești, să ofere o soluție la o problemă cu care ei se confruntă. Alege, deci, o temă pe care o stăpânești și care  vă preocupă  și pe tine și pe ei, Va fi primul pas către un speech memorabil!

Aspirina vorbitorului

Obținută dintr-un extract de scoarță de salcie, prelucrat, evident, în laborator, aspirina este și astăzi, la mai bine de un secol de la apariția sa, unul din cele mai eficiente și folosite medicamente, fie că e vorba de migrene, răceli sau chiar afecțiuni cardiace. Mai mult, folosim aspirina în încă o mie de alte feluri: pentru  a curăța petele de nicotină sau de iarbă de pe tricouri, pentru a curăța de rugină cada, pentru a împiedica ofilirea prematură a florilor din glastră sau pentru a conserva murăturile pentru iarnă. Din păcate, printre aceste o mie de feluri nu se numără și vreunul care să ne fie de folos ca vorbitori publici. Din fericire, însă, există altceva care funcționează pentru vorbitori ca aspirina pentru pacienți.

Este vorba de... sinonime. Cu cât mai multe, cu atât mai utile.Pentru a scăpa, de pildă, de î-urile și de ă-urile cu care riscăm să ne agasăm publicul în timp ce căutăm în minte un termen potrivit. Dar și pentru a ne debarasa de repetițiile la fel de deranjante pentru asistență. Pentru a câștiga în concizie, alegând cel mai potrivt termen pentru a descrie un obiect, o situație, un sentiment, însă și pentru a ne nuanța discursul, ca și pentru a face impresie bună, folosind și alte cuvinte decât cele din limbajul de bază.  Nu mai stați, așadar, pe gânduri, și puneți repede deoparte sinonime albe pentru zile negre, să aveți îndeajuns cât să vă descurcați în orice situație.

Nu fugi de statistici!

Numeroși vorbitori se feresc de statistici precum știm cu toții cine, de tămâie. E adevărat că, de multe ori, pe bună dreptate, statisticile și graficele prost utilizate putând ruina și cele mai interesante discursuri. Pe de altă parte, însă, există și situații în care statisticile pot ajuta un vorbitor să fie mai convingător. Ele pot aduce, de pildă, o notă de concret necesară în anumite momente ale prezentării. Dacă îi vorbești cuiva despre economiile majore pe care le poate face stingând lumina când iese dintr-o încăpere, mesajul tău va avea șanse mai mari să își atingă ținta dacă vei menționa efectiv suma pe care o poate economisi astfel. Spune-i că procedând în acest mod va pune deoparte într-un an 500 sau 1000 de lei și poți fi sigur ca i-ai captat atenția.

Paradoxal, statisticile pot stârni și emoții în anumite circumstanțe. Imaginează-ți, să spunem, că vorbești despre fenomenul copiilor abandonați și ai la dispoziție statistici despre ponderea acestuia. Cum crezi că vor reacționa cei din public dacă le vei vorbi despre numărul copiilor din oraș  cărora nu are cine să le citească seara povești la culcare și pe care nu-i mângîie nimeni pe frunte pentru a le spune apoi "Noapte bună!"?
E adevărat că nu întotdeauna poți stârni astfel de emoții menționând statistici, însă folosirea lor îți conferă de cele mai multe ori un plus de credibilitate. Pe de o parte, pentru că demonstrează că te-ai documentat serios pentru prezentare și nu ai tratat-o superficial, pe de altă parte, pentru că, dacă folosești statistici oferite de surse respectate, asocierea cu ele îți aduce și ție o doză suplimentară de încredere din partea publicului.
Iar dacă vei ști cum să le prezinți, nu de-a valma, ci punându-le în valoare una câte una în momente cheie ale discursului, pot chiar contribui la o prezentare memorabilă.