luni, 11 februarie 2013

Fii ascultător!

Poate părea paradoxal, însă, una din cele mai importante calităţi ale unui vorbitor de succes este să ştie să... asculte. Rareori un monolog reuşeşte să fie şi un speech reuşit. În realitate, un vorbitor preocupat de nevoile publicului său va comunica cu sala şi va asculta "vocea" acesteia, fie că e vorba de întrebările din public, de rumoarea asistenţei sau de aplauzele care confirmă că totul merge bine.
Ascultându-ţi publicul şi adaptându-ţi prezentarea în funcţie de reacţiile sale, vei avea şanse infinit mai mari de a te face la rândul tău auzit de cei cărora le vorbeşti, aşa că nu ezita niciun moment să faci tot ce ţine de tine pentru a-ţi însuşi această calitate, de bun ascultător.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu