Alungaţi monotonia!

Monotonia este unul din cei mai aprigi duşmani ai vorbitorului public. O puteţi, însă, alunga simplu, umblând la voce precum umblaţi, să spunem, la aparatul de radio, pentru a-i regla sunetul. Imaginaţi-vă că aveţi, aşa cum au cele mai multe aparate de radio, trei butone: unul pentru timbru, altul pentru viteză şi un al treilea pentru volum. Tot ce aveţi de făcut, este să să le reglaţi în funcţie de circumstanţe. O voce gravă va inspira mai multă încredere, în vreme ce un timbru mai înalt poate fi de folos când vreţi să înveseliţi atmosfera sau să îndulciţi tonul discursului.

Dacă vorbiţi prea repede, e posibil să daţi senzaţia că vă grăbiţi... sau sunteţi nervoşi... ori aveţi emoţii; în general, însă, va face discursul vostru greu de urmărit.  Pe de altă parte, dacă vorbiţi prea rar, daţi senzaţia că sunteţi un ins plictisitor, că sunteţi obosit ori chiar un pic sărac cu duhul. Puteţi, însă, evita aceste situaţii jonglând cu aceste viteze. Dacă veţi iuţi ritmul, trecând progresiv de la lent la rapid, veţi sugera audienţei că urmează să se întâmple ceva spectaculos, cum fac comentatorii sportivi, care iuţesc viteza pe măsura ce mingea se apropie de poartă. Într-un mod similar, dacă urmează ceva important, demn de reţinut, puteţi încetini ritmul şi, folosindu-vă şi de pauze, să-i pregătiţi pe cei din public pentru acest moment. Nu în ultimul rând, umblaţi la volumul vocii voastre şi adaptaţi-l situaţiei. În funcţie de spaţiu, număr de participanţi şi mesaj, veţi vorbi mai tare sau mai încet, astfel încât să vă faceţi auzit, dar fără a deveni vreo clipă deranjant!