Demonstrează-le ce poţi!

Ce-aţi face dacă, aflându-vă în căutarea unui magazin cu piese auto, aţi nimeri, din greşeală,  într-un, să zicem, aprozar? Probabil că aţi ieşi numaidecât, grăbit să mergeţi mai departe, în căutarea magazinului cu piese de maşini. Dar dacă, să ne imaginăm,  în aprozar tocmai ar avea loc o demonstraţie susţinută de un vânzător de... răzătoare, un tip plin de viaţă, cu un entuziasm contagios, care transformă demonstraţia într-un veritabil one-man-show?  Aţi rămâne măcar câteva momente să-l urmăriţi, iar dacă vi se va părea interesantă oferta lui, chiar mai mult? Poate chiar veţi cumpăra o răzătoare, cine ştie?

Ca vorbitor, e posibil uneori ca, printre spectatori, să ai şi persoane care au ajuns din greşeală sau obligaţi de circumstanţe la discursul tău. Sigur, obiectivul tău nu este să îi reţii până la final pe aceştia, nici să le vinzi vreo răzătoare în loc de baterie auto, ci să le oferi ce aşteaptă spectatorilor veniţi în cunoştinţă de cauză. Totuşi, dacă discursul tău este spectaculos, dacă reuşeşti să transmiţi entuziasm şi să induci energie celor din sală, vei avea surpriza că şi cei care au ajuns accidental la speech-ul tău vor fi captivaţi. Dacă se întâmplă aşa, nu încape dubiu, ai calităţi de orator şi trebuie să le cultivi, practicînd vorbitul în public ori de cîte ori ai ocazia.

Vizionare plăcută!

Devenit o veritabilă instituţie in industria cinematografică, trailerul (i-am putea spune şi promo) este construit mai degrabă dupa reguli care ţin de "gramatica" publicităţii, decât de aceea a artei cinematografice. Scurt, incitant, provocator, sunt câteva din atributele acestuia, răspunzând scopului pentru care trailerul a fost inventat: acela de a aduce lumea la film. Şi totuşi, există cel puţin o diferenţă între un trailer şi o reclamă. Majoră! Fundamentală! Spuneţi-i cum vreţi. În vreme ce reclama are un final, eventual surprinzător, însă are întotdeauna un mesaj concluziv, trailerul se încheie de fiecare dată cu un mare semn de întrebare, provocându-i pe spectatori să vină la cinematograf pentru a afla ce se întâmplă până la urmă.

Ca vorbitor, poţi face acelaşi lucru în introducere, stârnindu-le curiozitatea, ridicând puţin "pânza" de pe discursul tău pentru a-i provoca să-şi dorească mai mult şi invitându-i să te însoţească până la finalul speech-ului pentru a afla răspunsurile la întrebările care-i  macină. Tot ce mai ai de făcut apoi este să nu-i dezamăgeşti, iar pentru asta "filmul" tău trebuie să se ridice măcar la nivelul trailerului. Vizionare plăcută!

Notă: Ieri, blogul a trecut de 10 mii de vizite. Pare mult, în realitate e vorba, cred, de cam 50 de vizitatori pe zi, o comunitate mică dar preocupată de astfel de subiecte, ceea ce mă bucură, încurajează şi chiar obligă. Vă mulţumesc fiecăruia dintre voi şi aş aprecia dacă aţi putea contribui la rândul vostru cu sugestii de teme, dar şi, eventual, cu articole.  Ca să vă dau un imbold, lansez un CONCURS: cel mai interesant articol va fi premiat cu un curs gratuit de Public Speaking. Primul este programat în noiembrie, găsiţi detalii aici: http://www.succespersonal.ro/cursuri/dezvoltare-personala/public-speaking-tips-amp-amp-tricks-pentru-prezentari-de-impact
Oferta este valabilă cu condiţia să existe cel puţin 5 concurenţi. Aştept articolele voastre la adresa euclaudius@yahoo.com MULŢUMESC!!!!!

Misiune "imposibilă"

Pare o misiune imposibilă să schimbi mentalităţi printr-un "simplu" discurs. Oricât de înflăcărat ar fi un vorbitor, odată ruptă "vraja", impresiile publicului se vor estompa, iar puterea mesajului se va diminua. Cu toate acestea, există şi discursuri care schimbă cursul evenimentelor, mobilizează naţiuni şi uneori chiar fac istorie! Dacă vreţi să ştiţi cum e posibil, gândiţi-vă la mesajele pe care aceşti oratori le transmit ca la nişte seminţe, iar la discursurile care le "învelesc" ca la un covor de omăt, aşternut peste ele, ocrotindu-le şi asigurându-le căldura şi umiditatea de care au nevoie pentru a încolţi şi a se transforma în plante mature, capabile să înfrunte singure iernile viitoare, dar şi să facă la rândul lor seminţe din care se vor naşte alte plante, asemenea lor.

Un astfel de orator va sădi idei care vor naşte fapte, viziuni care crescând vor deveni realităţi, întrebări cărora fiecare dintre cei din public va încerca să le găsească răspunsul. Pentru a deveni însă un asemenea vorbitor, trebuie să ştii ce-ţi doreşti, iar ce-ţi doreşti, să-ţi doreşti din toată fiinţa ta! Orice altă variantă este exclusă. Află-ţi, deci, menirea, cultiv-o şi împărtăşeşte-le apoi şi celorlaţi viziunea ta!

Sandviş cu de toate

Vorbitorii cu experienţă, fără excepţie, vă vor recomanda să acordaţi atenţie sporită introducerii (care trebuie să fie atractivă, provocatoare, să îi facă pe cei din public curioşi) şi finalului, care trebuie să fie memorabil, practic o încununare a discursului vostru. Introducerea şi cuprinsul sunt copertele care vă vând speech-ul şi de aceea e important să le acordaţi atenţia cuvenită! Nu neglijaţi, însă, niciun moment conţinutul! O carte cu coperte frumoase, dar cu pagini goale sau umplute cu prostii nu va reuşi niciodată să devină best-seller. Gândiţi-vă la discursul vostru ca la un sandviş care între cele două felii de pâine n-ar avea nimic. V-aţi sătura cu aşa ceva?

Nici publicul nu va fi mulţumit dacă îi veţi oferi un discurs fără conţinut, aşa că aveţi grijă ca sandvişul pe care li-l preparaţi să conţină tot ce îşi doresc "clienţii" voştri, să nu-i lipsească nimic din ingredientele de bază şi nici din condimentele care-i potenţează gustul, făcându-l de două ori mai savuros.

Sus-Jos

Nu, nu este vorba despre jocul cu acest nume, cu care probabil că v-aţi amuzat în anii copilăriei (alături de alte jocuri, la fel de captivante, precum "Nu te supăra, frate!" ori "Piticot"), ci de cum trebuie să stăm când susţinem un discurs: în picioare, dominând adunarea, dar expuşi în întregime privirilor publicului, ori aşezaţi, "fraternizând" cu publicul, devenind unul "de-al lor"?
Răspunsul este, ca de multe ori în viaţă: "Depinde!" Depinde ce vă doriţi şi, de asemenea, depinde de opţiunile pe care le aveţi. Dacă vorbiţi unui grup mic ori dacă vreţi să le spuneţi o poveste sau să le dezvăluiţi un "secret", puteţi încerca să faceţi asta stând jos, inducând astfel un aer intim momentului, stabilind o legătură specială cu fiecare dintre ei. Adoptaţi astfel rolul povestitorului, al bunicului sfătos care le spune nepoţilor o poveste plină de aventuri palpitante, ori al prietenei care le împărteşeşte amicelor sale ultimele bârfe.

Dacă, însă, aveţi de transmis un mesaj puternic, vreţi să mobilizaţi un grup mare, să umpleţi spatiul şi să imprimaţi dinamism discursului vostru, rămâneţi în picioare! În alte vremuri, e drept, aţi fi putut-o face din şaua unui cal, ceea ce ar fi dat şi mai multă grandoare spuselor voastre, însă în zilele noastre e suficient să rămâneţi în picioare şi să vă folosiţi de toată energia pe care o puteţi transmite prin gesturi, întărind mesajul pe care doriţi să-l transmiteţi.
Evident, puteţi alterna aceste poziţii pe parcursul aceluiaşi discurs, ceea ce vă va scuti şi de riscul de a deveni monoton, însă aveţi grijă întotdeauna ca poziţia aleasă să fie "congruentă" cu mesajul vostru!

Calul lui Făt-Frumos

Chiar dacă le-aţi văzut de nenumărate ori, piesele lui Caragiale încă reuşesc să vă amuze. Cunoaşteţi textul lor, probabil, pe de rost, însă asta nu vă împiedică să savuraţi de fiecare dată replicile spumoase, mai ales dacă aveţi de a face cu o montare nouă, a altui regizor, cu alţi actori şi cu alte decoruri. Într-un mod similar, o melodie reuşită poate avea succes cântată de mai mulţi interpreţi, fiecare punându-şi amprenta proprie asupra acesteia. Ştirile pe care le vedeţi seară de seară la TV sunt şi ele, de cele mai multe ori, aceleaşi,  şi alegeţi un post sau altul în funcţie nu de sumarul jurnalului ci de modul de abordare a ştirilor. Ca la croitorie, unde un croitor adevărat va face adevărate minuni, în vreme ce unul nepriceput va strica materialul.

Ca speaker, te poţi afla uneori în situaţia de a vorbi despre subiecte arhicunoscute. În acest caz, depinde numai şi numai de tine să le pui în lumina adecvată pentru a le da o nouă strălucire. Schimbă perspectiva, abordează-le din alt unghi, surprinde-ţi publicul, fă totul cu pasiune, şi vei vedea cum prezentarea ta se va transforma radical, precum mârţoaga din poveste, care,  hrănită cu jaratec, se metamorfozează într-un armăsar năzdrăvan, gata să-l poarte pe Făt-Frumos înspre cele mai îndepărtate zări şi fascinante aventuri!

Ascultandu-l pe Picasso

Născut cu o boală rară de vedere numită acromatopsie, care îl făcea să vadă lumea doar în alb şi negru, artistul nord-irlandez Neil Harbisson utilizează din 2004 un dispozitiv care îi "traduce" culorile în sunete. Experienţa, potrivit propriilor declaraţii, i-a schimbat radical viziunea asupra realităţii. "Înainte mă îmbrăcam ca să arăt bine", spune artistul, "acum o faca ca să sun bine! (... )Pot merge într-o galerie de artă pentru a  asculta un Picasso, iar o vizită într-un supermarket seamănă cu o ieşire în discotecă."

Pare ceva care ţine de domeniul science-fiction-ului, dar şi Neil Harbisson şi dispozitivul acestuia există deja. N-ar trebui, totuşi să ne mire. Ce a reuşit tehnologia în acest caz este nimica toată în comparaţie cu ce poate face un vorbitor talentat folosindu-se doar de cuvinte şi inspiraţie. Puteţi crea imagini atât de puternice încât cei care vă ascultă să jure că le-au văzut aievea, puteţi evoca parfumuri şi stări, puteţi călători în trecut sau în viitor, puteţi schimba mentalităţi şi chiar destine! Totul, folosindu-vă doar de cuvinte, alese şi aşezate inspirat!

Profit maxim cu investiţie minimă

Probabil că nu există nicio investiţie mai eficientă (nici măcar o afacere cu droguri) decât aceea pe care o puteţi face alegând să zâmbiţi în timp ce susţineţi un discurs. Efortul vă va fi răsplătit multiplicat de zâmbetele celor din sală, care se vor răsfrânge pozitiv asupra stării voastre şi asupra atmosferei generale. Dacă unii cred că zâmbetul este reacţia la o stare de bine, specialiştii susţin că zâmbetul însuşi este capabil să inducă o astfel de stare. Este de asemenea contagios, provocând automat zâmbetul interlocutorului şi nu dăunează câtuşi de puţin sănătăţii. Dimpotrivă, potrivit unor studii cât se poate de serioase, cei care obişnuiesc să zâmbească mai des şi mai larg au şanse să traiască mai mult decât cei care preferă să stea încruntaţi sau să zâmbească "politicos", cu buzele strânse.

 Tot zâmbetul te face să apari mai atrăgător în ochii celorlalţi si, de asemenea, spun alte studii, chiar mai... competent, cei care zâmbesc emanând mai multă încredere decât cineva care are o atitudine serioasă sau de-a dreptul gravă. Ţinând cont de toate acste aspecte, concluzia este una singură: Zâmbiţi, veţi aveţi numai de câştigat!

Reţeta lui Cassius Clay

Cine n-a auzit de Cassius Clay (ori Muhammad Ali, cum şi-a spus după ce s-a convertit la islamism)? Considerat cel mai bun boxer de la categoria grea, autointitulat "The Greatest", Cassius Clay a revoluţionat arta pugilatului prin... jocul de picioare. Mişcarea sa continuă în ring, care-i ameţea pe adversari, dansul său dintr-un colţ într-altul, au constituit armele sale secrete, cărora adversarii săi cu mişcări lente şi previzibile nu au reuşit să le facă faţă, năruindu-se sub furtuna de lovituri ale charismaticului Clay.

Ca vorbitor, poţi învăţa de la Clay acestă lecţie a mişcării care îţi oferă controlul aspra publicului. Nu sta, deci, imobil ca un boxer care nu ştie decât să încaseze lovituri în serie! Foloseşte-te de gesturi elocvente pentru a-ţi întări afirmaţiile, schimbă din când în când locul din care vorbeşti  pentru a evita monotonia, fii expresiv şi, precum dansatorii care-şi conduc partenerii, preia controlul situaţiei!

Călcâiul lui Ahile

Vorbitorii fără experienţă tind să perceapă publicul ca pe un balaur cu multe capete, care abia aşteaptă o greşeală  pentru a-i face una cu pământul.  În realitate, în 99,9 la sută din cazuri, publicul este de partea ta şi îşi doreşte să reueşeşti, aşa că poţi conta pe sprijinul şi toleranţa asistenţei, cu condiţia să te duci la rândul tău  în faţa acesteia animat de bune intenţii.  Totuşi, dacă nu-ţi poţi scoate din minte imaginea publicului-adversar, pe care trebuie să-l înfrunţi, aminteşte-ţi că oricine, oricât de puternic ar fi, are şi un punct slab. Ahile - călcâiul, Goliat - aroganţa, Medusa - propria-i armă, privirea care transforma pe oricine în piatră ... iar lista poate continua.

Ca vorbitor, tot ce trebuie să faci este să identifici "slăbiciunea " publicului tău, "butonul" pe care trebuie să apeşi, nevoile şi dorinţele lor şi, folosindu-te de ele, să câştigi controlul asupra lor, reţinându-le atenţia şi trezindu-le interesul!

Cine, cum, ce

Potrivit multor specialişti, acestea şi exact în această ordine sunt criteriile după care publicul judecă un discurs. Pentru asistenţă, aşadar, contează mai întâi cine este vorbitorul, ce îl recomandă, ce îl califică să vină în lumina reflectoarelor şi să îi solicite atenţia. Apoi, contează modul cum vorbitorul o face, maniera în care reuşeşte să-i captiveze pe participanţi şi să facă din prezentare un spectacol, şi abia la urmă ce-ul, conţinutul efectiv al discursului, informaţiile pe care le livrează. Astfel, veţi vedea vorbitori care nu spun nimic nou, dar sunt spectaculoşi, ridicând sălile în picioare, şi alţi oratori care, deşi livrează informaţii senzaţionale, abia smulg la finalul prezentării  câteva aplauze politicoase.

Pentru a deveni, însă, cine-va, un vorbitor remarcabil, cu un nume sonor, trebuie să excelaţi atât în ce priveşte conţinutul, cât şi maniera în care susţineţi un discurs. Rezolvaţi aşadar cum-ul şi ce-ul, iar cine-le va fi de la sine înţeles!

Discursurile politicienilor

Spaţiul politic este o scenă încăpătoare, pe care evoluează tot felul de personaje. Printre ele,  şi unele care atrag atenţia prin discursul lor, prin abilităţile lor oratorice, fiind capabile să stârnească entuziasmul maselor de alegători . Există, însă, şi în rândul acestora, două categorii. Oratorul vulgar, politicianul temător, despre care Gustave Le Bon spune că "nu ştie decât să flateze servil mulţimea şi să-i accepte orbeşte dorinţele", e specia cea mai răspândită.

E genul de orator care vorbeşte despre  popor, despre ţărişoara lui, despre slugile străinilor si asupritorii neamului, despre cum suferă el de mila celor săraci si cum va lupta el pentru prosperitatea tuturor, orice ar putea atrage simpatia publicului. Genul de politician care, odată ajuns unde şi-a dorit, va uita tot ce a promis şi se va folosi la fel de iscusit de vorbe pentru a explica de ce n-a făcut nimic: pentru că străinii şi comploturile, duşmanii poporului şi aserviţii acestor nu l-au lăsat s-o facă.

 La polul opus, spune Le Bon, se află adevăraţii oratori, cei capabili "să seducă mulţimea, care apoi nu va mai avea decât o opinie, cea a  seducătorului, şi doar o dorinţă, dorinţa acestuia." Pe cât de greu, însă, e de descifrat mecanismul seducţiei acestora, la fel de greu sunt şi de găsit astfel de oratori. Când aceştia, însă, apar pe scena publică, puteţi fi siguri că prezenţa lor nu va trece neobservată!

Gică Contra

Regulile nu şi-ar avea rostul dacă n-ar exista persoane dispuse să le încalce ori măcar să le pună sub semnul întrebării. Vorbitorii excepţionali sunt, aşa cum, iată, le spune şi numele, din categoria "excepţiilor" care confirmă regulile încălcându-le. Nu de dragul de a fi Gică Contra, ci pentru că există momente în care trebuie să  încerci imposibilul, tu, unul singur, să schimbi opinia majorităţii. Amintiţi-vă povestea "Hainele cele noi ale împăratului" şi vocea copilului care îndrăzneşte să sfideze Curtea şi mulţimea şi să strige adevărul: că împăratul e gol!

Când simţi că ai dreptate, chiar şi contra tuturor, luptă pentru opinia ta! Exprim-o şi, dacă o vei face hotărât, cu argumente, şi pasiune, înotând contra curentului şi zdruncinând convingerile majorităţii, poţi schimba totul!

Limbaj universal

Inventată în secolul XIX de medicul şi filologul Ludovic Lazar Zamenhof, esperanto ar fi trebuit să devină o limbă universală, care să pună capăt "babiloniei" create odată cu încurcarea limbilor, ca pedeapsă pentru înfumurarea oamenilor de a cuteza să construiască un turn, Babel, până la cer. N-a devenit, însă, limbajul universal la care visa inventatorul său, ci doar o limbă artificială, vorbită de câteva milioane din cele 5-6 miliarde de pamânteni. Ceea nu înseamnă, însă, că nu există un limbaj universal, capabil să traverseze orice barieră lingvistică, mai ales că acesta nu foloseşte cuvintele, ci doar... emoţiile!

Indiferent de meridian şi paralelă, emoţiile sunt, o demonstrează studiile serioase pe această temă, aceleaşi. Unii, precum asiaticii, şi le cenzurează, alţii nu, dar toţi le trăiesc şi nimeni nu rămâne indiferent în faţa lor. Bucuria, teama, furia, îngrijorarea, fericirea sunt valabile şi la tropice şi la pol, iar asta înseamnă că, indiferent ce public aveţi în faţă, dacă veţi reuşi să transmiteţi emotie prin discursul vostru, nu va rămâne indiferent la mesajul vostru!

Intră în mintea lor!

Potrivit specialiştilor în comunicare, într-un discurs adresat unei mulţimi argumentele logice ocupă un rol secundar, prioritate având sentimentele la care apelează oratorul şi pe care acesta reuşeşte să le trezească în publicul său. Astfel, potrivit lui Gustave Le Bon, "Un orator popular care s-ar adresa inteligenţei auditoriului său n-ar convinge pe nimeni şi n-ar fi nici măcar înţeles. Prin gesturi, formule, cuvinte evocatoare de imagini, el influenţează sensibilitatea lor şi, prin ea, le afectează voinţa. Ceea ce vizează nu este inteligenţa, ci acea regiune inconştientă în care încolţesc emoţiile generatoare ale gândurilor noastre."

Acelaşi Le Bon, în cartea sa "Psihologie politică", oferă, însă, şi mijloacele prin care vorbitorii pot ajunge la sufletul publicului lor. În opinia acestuia, charisma sau arta de a vorbi bine sunt utile, dar nu şi suficiente unui orator care vrea să convingă masele. "Pentru a convinge, el trebuie să ştie să iasă din mintea lui, să intre în cea a auditorilor săi şi să vibreze la unison cu mulţimea care îl înconjoară! Trebuie să se emoţioneze  împreună cu ea, înainte de a încerca să-i inculce punctele sale de vedere!"

Stâlpii Islamului şi principiile persuasiunii

Religia islamică se întemeiază pe cinci aşa numiţi stâlpi: mărturia de credinţă ("Nu există [dumne]zeu în afară de Dumnezeu, iar Muhammad este trimisul lui Dumnezeu"), rugăciunea (musulmanii se  roagă de cinci ori pe zi), pelerinajul la Mecca (pe care fiecare musulman trebuie să-l facă măcar o dată în viaţă), postul din Ramadan (pe perioada căruia trebuie să se abţină de la mâncare, băutură, fumat şi relatii sexuale din zori până după apusul soarelui) şi dania rituală (obligatorie, se cifrează la 2,5 % din valoarea veniturilor, destinată ajutării celor nevoiaşi). Musulmanii adevăraţi le respectă cu stricteţe, iar faptul că religia lor a devenit una din cele mai influente din lume se datorează şi consecvenţei cu care credincioşii urmăresc aceste principii. Religiile nu sunt însă singurele care funcţionează în virtutea unor principii. Ştiinţa funcţionează în mod similar, în baza unor legi, enunţate de-a lungul timpului de cei care au studiat diferitele fenomene. Iar persuasiunea este şi ea o ştiinţă, utilă vorbitorilor publici, întemeiată pe proprii stâlpi, patru la număr, potrivit lui Gustave Le Bon, părintele psihologiei maselor.

Conform acestuia, "cei patru factori principali ai convingerilor populare", de care liderii se folosesc pentru a impresiona şi convinge, sunt: "prestigiul, care sugerează şi impune, afirmaţia nedovedită, care se dispensează de discuţii, repetiţia, care face să se accepte ca sigure lucrurile afirmate, şi contagiunea mintală, care face rapid foarte puternice convingerile individuale cele mai slabe". Conştient sau nu, mai spune Le Bon, de aceste tehnici se folosesc toţi cei care vor sa fie convingători, fie că e vorba de "un simplu şarlatan dornic să vândă un elixir, un financiar ingenios, obligat să vândă nişte valori mediocre, sau chiar un conducător puternic care vrea să-şi determine poporul la mari scrificii."

Dansezi pentru tine!

Unul din aspectele care fac diferenţa între vorbitorii cu experienţă şi cei aflaţi la primele discursuri este mişcarea. În vreme ce începătorii au tendinţa să stea nemişcaţi, eventual ascunşi în spatele unui pupitru, ceilalţi ştiu că mişcările completează discursul , dau un aer natural  prezentării,  ajută la eliberarea tensiunii inerente şi atrag atenţia publicului asupra ta, ajutându-te să menţii astfel controlul asupra asistenţei. Evident, mişcările trebuie sa fie calme, congruente cu discursul, şi nu repezite ori de-a dreptul haotice.

Uitaţi-vă la un ring de dans şi veţi vedea  diferenţa între dansatorii care cunosc mişcările şi simt rimul şi cei care se agită contra curentului şi oricărei logici. Dacă vreţi să aveţi succes ca speaker, luaţi exemplu pozitiv de la primii si evitaţi orice comparatie cu ceilalţi!

Funcţionează!

O tehnică pe care o puteţi folosi ori de câte ori vă doriţi ca publicul să reţină un anumit mesaj/concept/idee este să o reluaţi pe parcursul discursului de mai multe ori, în moduri diferite. În acest fel, cresc şansele ca publicul să-şi amintească respectiva idee, fără a deveni, însă, plictisitori sau de-a dreptul enervanţi prin repetiţie. Profesorii şi învăţătorii folosesc frecvent această tehnică pentru a fixa cunoştintele elevilor.

 Politicienii o utilizează la rândul lor în discursuri, fie pentru a mobiliza "activul de partid", fie pentru a convinge alegătorii. Preoţii, în predicile lor, folosesc de asemenea metoda pentru a le transmite credincioşilor poveţele sfinte. Folosiţi-o, deci, fără ezitări: funcţionează!

Ce sau cum?

Certurile nu sunt ceva neobişnuit într-un cuplu. Multe se iscă aparent din senin, astfel că,după ce se liniştesc spiritele, protagoniştii lor nici nu mai ştiu ce a declanşat conflictul. Cu toate acestea, gustul amar rămâne, şi asta pentru că sentimentele pe care le încearcă protagoniştii lor sunt puternice şi lasă urme adânci în memoria fiecăruia. Ca vorbitor, poţi învăţa de aici faptul că modul în care se simte publicul e mai important chiar şi decât ce îi transmiţi. Ori, cum spunea preotul presbiterian Carl W. Buechner, "Poate vor uita ce le-ai spus, dar niciodată nu vor uita cum i-ai făcut să se simtă!"

Alegeţi-vă aşadar cu grijă cuvintele, folosiţi un ton adecvat, adoptaţi o  atitudine în ton cu ce vreţi să le transmiţi, construiţi-vă discursul într-o manieră motivantă şi veţi obţine reacţii pe măsură din partea publicului!

Lăsaţi detaliile, treceţi la treabă!

99 la sută dintre elevii care se pregătesc să-şi facă temele procedează la fel. Li se face subit foame, au nevoie urgent la baie, descoperă că stiloul n-are suficientă cerneală ori creionul nu e bine ascuţit... iar lista poate continua cu 1001 pretexte de a evita... inevitabilul, momentul când trebuie sa treacă efectiv la treabă.
În acelaşi mod procedează şi cei care ezită să vorbească în public. Întotdeauna vor cauta motive pentru a amâna acest moment, pentru a pasa această sarcină altuia sau chiar pentru a scăpa definitiv de această "misiune".

Ei bine, dacă vreţi cu adevărat să vorbiţi în public, renunţaţi la tertipurile de felul acesta.Cum spune Paul Arden, scriitor motivaţional si specialist în publicitate, "Prea multă lume pierde prea mult timp încercând să perfecţioneze ceva înainte de face acel ceva." Lăsaţi, deci, pe mai încolo detaliile şi treceţi la treabă, iar lucrurile se vor aranja din mers.…”

Regula de aur

Dacă tu crezi că trebuie să-ţi începi discursurile cu formule clasice de introducere, gen: "Bună ziua, numele meu este.." şi te simţi obligat să mulţumeşti organizatorilor încă din primele fraze ale speech-ului, dacă ai senzaţia că trebuie să stai în faţa pupitrului pe tot parcursul prezentării şi să nu ridici vocea niciun moment, ca nu cumva să deranjezi publicul, în situaţia în care te temi că să cânţi, să dansezi sau să interpretezi un rol în timpul speech-ului e prea mult, dacă îţi imaginezi că o prezentare înseamnă să spui tot ce ştii despre un subiect şi că nu e indicat să dialoghezi cu publicul, iar la final trebuie sa închei cu : "Mulţumesc!", atunci este timpul să-ţi schimbi opiniile şi să aplici regula de aur a vorbitului în public, care spune  că "Nu există reguli în public speaking".

 Există tehnici pe care le poţi folosi, opinii de care poţi ţine cont, dar în faţa publicului singurele reguli valabile sunt cele pe care tu ţi le impui, cele care te ajută să străluceşti şi să oferi un discurs valoros publicului tău. Stabileşte-ţi singur regulile, încalcă-le si pe acestea daca simţi nevoia, dar dă pe scenă tot ce ai mai bun!

Un discurs de nota 10

Orice examen presupune, pe lângă testul în sine, si un barem de evaluare a răspunsurilor, în baza căruia examinatorii evaluează prestaţia candidatului şi decid nota finală. Discursurile sunt şi ele evaluate într-un mod similar, iar dacă vrei să obţii nota maximă, trebuie să ai în vedere criteriile care contează pentru public: conţinutul discursului, modul în care îl susţii, dar şi limbajul folosit.
Coţinutul, cel care dă substanţă speech-ului, trebuie să aiba o deschidere, un corp şi o încheiere, o structură clară şi care să facă uşor de înţeles mesajul vorbitorului. În acelaşi timp, el trebuie să raspundă nevoilor publicului, să aibă valoare, aducând ceva nou sau stimulând asistenţa.

Modul în care susţineţi prezentarea este, însă, la fel de important, publicul evaluând în egală măsură înfăţişarea voastră, cum sunteţi îmbrăcaţi şi aranjaţi pentru prezentare, maniera în care comunicaţi nonverbal, dacă gesturile voastre sunt în ton cu mesajul pe care îl livraţi, dar si cum vorbiţi, dacă rostiţi cuvintele clar, schimbând tonul şi ritmul, însufleţind discursul, făcându-vă plăcut şi transmiţând emoţie.
Nu în ultimul rând, publicul va aprecia şi modul în care repectaţi regulile gramaticale şi daca folosiţi termeni adecvaţi temei şi pregătirii celor ce vă ascultă, pronunţând corect şi astfel încât să vă faceţi înţeles .
Ţineţi cont de aceste criterii de valuare, încadraţi-vă în "barem" şi puteţi aspira liniştiţi la o notă mare!

Învăţăturile lui John Wayne

John Wayne, celebrul actor care a întruchipat în nenumărate pelicule pistolari destoinici, apărători ai dreptăţii si libertăţii, inclusiv de expresie, îi sfătuia pe actorii mai tineri ca, dacă vor să impresioneze când îşi rostesc replicile,  să nu ţipe, să vobească rar şi, mai ales,  să nu vorbească prea mult! Chiar dacă nu sunteti actori în western-uri , ci "doar" vorbitori publici, ascultaţi sfatul bătrânului  cowboy.

Vorbiţi la un volum care să nu deranjeze, dar astfel încât să puteţi fi auziţi, articulaţi temeinic cuvintele, apăsând pe ele cum ar păşi pe strada prăfuită un pistolar pregătindu-se de duel şi rezumaţi-vă în discurs la strictul necesar, gata, însă, în orice moment să apăsaţi pe trăgaci!

Minutele critice

Primele minute ale oricărui discurs sunt întotdeauna critice. Ele pot marca întreaga prezentare, fie ajutând-o, fie compromiţând-o din start. Introducerea este momentul în care ai ocazia să-i transmiţi publicului la ce să se aştepte, iar el se va comporta în funcţie de acest mesaj. Dacă prezentarea pe care ţi-a facut-o cel care te-a introdus ori mesajul tău de început îi vor oferi argumente convingătoare că eşti un vorbitor ce merită urmărit, vei avea parte de atenţia publicului!

 La polul opus, dacă vei începe prin a spune că nu ştii ce cauţi acolo , că ai emoţii sau că n-ai nimic de spus şi ai prefera să te afli oriunde în altă parte, cei din sală nu-ti vor acorda nicio şansă şi, chiar dacă vor mima că urmăresc discursul tău, poţi fi convins că mintea lor va călători în cu totul alte direcţii!
Depinde, deci, numai de tine să le transmiţi mesajul corect pentru a te bucura de interesul lor şi a le putea oferi astfel un discurs pe măsura aşteptărilor.

Foloseşte-ţi toate simţurile!

Întreabă pe cineva câte simţuri are o fiinţă umană şi-ţi va spune, cel mai probabil: cinci. Vederea, auzul, mirosul, pipăitul şi gustul.Ca vorbitor, poţi face apel la toate, fără să eziţi niciun moment. Apelează la imagini, foloseşte sunete, transformă-ţi vocea într-un instrument, nu ezita să foloseşti uleiuri sau beţişoare aromate pentru a crea o anumită atmosferă, îndeamnă-i pe cei din public să atingă diferite obiecte sau sa încerce anumite gusturi, fă orice crezi c-ar putea anima şi colora discursul tău, dar nu te limita la aceste cinci simţuri.

Aminteşte-ţi că există şi un simţ al umorului şi foloseşte-l! Nu uita că bunul simţ este cel care asigură intotdeauna echilibrul. Simţul ridicolului, la fel. Include in această categorie şi toate sentimentele care presupun  activarea simţurilor: compasiune, mândrie, bucurie, dorinţă, entuziasm, tristeţe, speranţă, sastisfacţie... Foloseşte-te de ele şi dă astfel viaţă discursului tău, însufleţind publicul şi oferindu-i   o experienţă memorabilă.

Secretul lui Batman

 Filmele cu supereroi se bucură de succes la public indiferent de opiniile criticilor. Ba, de multe ori, chiar în pofida acestora. Fie că se numesc Superman, Spiderman sau Batman, supereroii au milioane de fani în lumea întreagă, iar poveştile lor umplu necondiţionat sălile cinematografelor. Iar asta, în condiţiile în care toate spun aceeaşi poveste, a unui tip bun (sau a mai multor tipi buni) care luptă împotriva unuia sau mai multor tipi răi, învingându-i de fiecare dată. O poveste spusă în multe feluri, dar de nenumărate ori, decenii la rând şi care i-a fascinat pe bunicii noştri, la fel cum îi va fascina şi pe nepoţii noştri, pentru că stimulează imaginaţia spectatorilor şi le oferă un bilet de acces în lumea unde orice e posibil, iar binele e mereu triumfător!

Un discurs bun trebuie să fie la fel, să ofere speranţă celor din public, să le pună imaginaţia la treabă, să le ofere un mesaj simplu şi satisfacţie la final. Iar pentru asta nu trebuie sa te transformi în Batman, ci să-i faci pe ei să se simtă eroii discursului tău. Oferă-le o cauză pentru care să lupte, convinge-i că vor fi de partea binelui, spune-le ce au de făcut si vei avea o sală plină de viitori supereroi care iti vor sorbi cuvintele arzând de nerăbdare să treacă la fapte!

Ca la examen

Fiecare speech este un examen şi, indiferent prin cate examene ai mai trecut, de fiecare dată trebuie să te pregăteşti la fel de asiduu, dacă vrei să impresionezi plăcut publicul şi să obţii nota maximă. Experienţele anterioare te vor ajuta, cu siguranţă, însă nu te baza în exclusivitate pe ele si nu te hazarda nicodată să vorbeşti despre un subiect pe care nu-l cunoşti. De altfel, se spune că modul ideal de a reusi să vorbeşti ca şi cum ai şti despre ce vorbeşti este să ştii pur şi simplu despre ce vorbeşti!!

Sigur că pentru asta trebuie să investeşti timp si energie, însă te asigur că eforturile îţi vor fi răsplătite de reacţia publicului. Iar dacă ai nevoie de argumente în plus pentru a te pune pe treabă şi a nu lăsa nimic la voia întâmplării, poate te va ajuta mărturisirea lui Mark Twain, care, renumit pentru capacitatea de a susţine speech-uri spectaculoase pe teme din cele mai variate,  spunea: "În general, am nevoie de cel puţin trei săptămâni pentru a pregăti cum trebuie un discurs improvizat!"

Ultimele retuşuri

Pregătirea unui discurs presupune mai multe etape: alegerea temei, culegerea informaţiilor, ordonarea lor  sunt numai câteva dintre ele. Toate sunt la fel de importante, aşa că nu neglijaţi niciuna! Şi în niciun caz pe aceea dedicată revizuirii discursului, la final. Orice scriitor ştie că misiunea sa nu se incheie după ce a scris Sfârşit şi că, oricât i-ar veni de greu să facă asta, trebuie să recitească manuscrisul şi să-l "cureţe" de tot ce prisoseşte.

Ca un sculptor care, după ce dă formă statuii, îi netezeşte asperităţile, dându-i creaţiei sale forma finală sau ca un pictor care, după ce a pus culorile pe pânză,  face ultimele retuşuri, corectând micile defecte şi subliniind tonurile sau liniile pe care vrea să le pună în evidenţă. Când pregateşti un discurs, urmează-le exemplul: analizează-l la final încă o dată, judecă-l din perspectiva publicului, cere părerea apropiaţilor, corectează-l, curăţă-l de tot ce îi prisoseşte şi şlefuieşte-l până când vei fi pe deplin mulţumit!

Schimbă perspectiva!

Ca vorbitor, e posibil să fii uneori in situaţia de a expune publicului informaţii pe care el le cunoaşte deja. Ei bine, nu trebuie să-ţi faci griji, cu condiţia sa tii cont de acest aspect când îţi elaborezi discursul. Mulţi citesc cu interes editoriale sau urmăresc la tv emisiuni ai caror protagonişti le confirmă propriile păreri, iar asta se întâmplă pentru că oamenii simt nevoia ca opiniile lor să fie confirmate de o autoritate. Ca vorbitor, reprezinţi deja in ochii lor o autoritate. Totuşi, nu te baza doar pe asta, ci străduieşte-te totodată să găseşti o perspectivă nouă asupra subiectului discursului tău.

Gândiţi-vă că fiecare poveste poate fi spusă din cel puţin n plus 1 perspective, unde n este numarul personajelor acesteia, iar 1 naratorul care relatează din afară întâmplările. Ca vorbitor, poti aborda oricare din aceste perspective, ba mai mult, le poţi schimba pe parcursul discursului, atent însă ca asta să nu afecteze coerenţa lui. In acest fel, vei oferi publiculu aceleaşi informatii, dar dintr-o altă perspectivă, ceea ce va da speech-ului tau un aer de prospeţime şi nu va lăsa indiferent pe nimeni din cei care te urmăresc.

O plimbare printre idei

Va amintiti cum se plimbau profesorii prin clasa in timpul orelor, starnind panica printre elevii pusi pe sotii? Cum isi paraseau catedra pentru a trece printre randuri, asigurandu-se astfel ca sunteti atenti la ce va spun, dandu-i poate o "castana" unui scolar prins cu mintea in excursie, oprindu-se in spatele clasei si continuandu-si de acolo expunerea? Iar apoi intorcandu-se la tabla pentru a nota punctele esentiale ale lectiei sau la harta pentru a  va arata unde a luptat Stefan cu turcii? Ce rost credeti ca aveau aceste "plimbari"? Oare profesorii plecau de la catedra doar pentru a-si dezmorti picioarele? In niciun caz! Vorbitorii cu experienta stiu ca sa ramai pe parcursul intregului discurs in acelasi loc este o idee proasta.

Ei recomanda ca, atunci cand treci de la o idee la alta, sa schimbi si punctul din care vorbesti publicului. Fa-o, insa, inainte de a incepe expunerea noii idei, altfel risti sa-i bulversezi pe cei care te asculta. Actorii, de pilda, invata inca la primele lectii ca nu trebuie sa diluezi un moment dramatic punandu-ti spectatorii in situatia de a-si imparti atentia intre ce spui si ce faci. Retine, totodata, ca miscarile tale trebuie sa aiba loc de fiecare data cu un rost: fa un pas in fata cand adresezi intrebari publicului ori apropie-te de ecran sau flipchart cand vrei sa atragi atentia asupra unui element care se gaseste acolo. Misca-te, asadar, in ton cu discursul, plimba-te natural printre idei si concepte, evita gesturile bruste si inutile si vei castiga astfel multe puncte in plus la impresia artistica.

Nu-i tortura!

Gazetar si umorist deopotriva de talentat, Irvin  S. Cobb  este autorul formulei "Niciun discurs nu poate fi in intregime prost, cu conditia sa fie indeajuns de scurt". Emisa pe jumatate in gluma, pe trei sferturi in serios, butada surprinde un mare adevar: Daca nu esti capabil sa sustii un discurs spectaculos, atunci fa-le un bine celor din public (si tie deopotriva) incheindu-ti speech-ul cat mai repede, inainte ca audienta sa moara de plictiseala sau sa-si iasa din sarite din cauza prostiilor pe care le spui.

In felul acesta, iti vor aprecia macar concizia si, recunoscatori ca i-ai iertat de tortura unui discurs lung si plictisitor, iti vor rasplati speechul cu niste aplauze politicoase.