luni, 29 octombrie 2012

Misiune "imposibilă"

Pare o misiune imposibilă să schimbi mentalităţi printr-un "simplu" discurs. Oricât de înflăcărat ar fi un vorbitor, odată ruptă "vraja", impresiile publicului se vor estompa, iar puterea mesajului se va diminua. Cu toate acestea, există şi discursuri care schimbă cursul evenimentelor, mobilizează naţiuni şi uneori chiar fac istorie! Dacă vreţi să ştiţi cum e posibil, gândiţi-vă la mesajele pe care aceşti oratori le transmit ca la nişte seminţe, iar la discursurile care le "învelesc" ca la un covor de omăt, aşternut peste ele, ocrotindu-le şi asigurându-le căldura şi umiditatea de care au nevoie pentru a încolţi şi a se transforma în plante mature, capabile să înfrunte singure iernile viitoare, dar şi să facă la rândul lor seminţe din care se vor naşte alte plante, asemenea lor.

Un astfel de orator va sădi idei care vor naşte fapte, viziuni care crescând vor deveni realităţi, întrebări cărora fiecare dintre cei din public va încerca să le găsească răspunsul. Pentru a deveni însă un asemenea vorbitor, trebuie să ştii ce-ţi doreşti, iar ce-ţi doreşti, să-ţi doreşti din toată fiinţa ta! Orice altă variantă este exclusă. Află-ţi, deci, menirea, cultiv-o şi împărtăşeşte-le apoi şi celorlaţi viziunea ta!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu