joi, 31 ianuarie 2013

Învingător la puncte!

Dacă ai boxa, ce şanse crezi că ai avea dacă ai intra în ring tremurând de frică? Ori poate că speri să i se facă milă adversarului şi să se lase bătut? Cum crezi, atunci, că ai putea avea succes ca vorbitor dacă te laşi copleşit de emoţii? Aşadar, n-o face, oricât de greu ar părea la prima vedere. Concentrează-te nu pe cel  mai rău lucru care ţi se poate întâmpla, ci pe aspectele pozitive ale experienţei pe care o vei trăi şi, în loc să adopţi o atitudine defensivă, treci la atac, scoţând la iveală unul câte unul toate atuurile tale, surprinzând publicul şi impresionându-l. Şi nu te îngrijora dacă nu se ridică în picioare să te aplaude la fiecare replică. Nu toate victoriile se obţin prin KO.
 Cele mai grele bătălii se tranşează la puncte, aşa că ai grijă să punctezi de fiecare dată când ai ocazia, dar şi să greşeşti cât mai puţin. Ceea ce contează e ca la final scorul să fie în favoarea ta!

miercuri, 30 ianuarie 2013

Care-i refrenul discursului tău?

În 99 la sută din cazuri, când te gândești la o melodie, ce-ți vine prima oară în minte este refrenul. Reluat de mai multe ori pe parcurs, el se insinueaza în gândurile noastre într-atât încât uneori devine greu să mai scapi de el. În fond, asta este și intenția celui care a scris piesa și care speră ca ea să devină un hit. Iar pe tine, ca vorbitor, nu te împiedică nimeni să împrumuți acest truc al compozitorilor.

Depinde, așadar, numai de tine să-ți transformi mesajul fundamental al discursului într-un refren. E suficient, pentru asta, să-l reiei, chiar dacă în forme diferite, pe parcursul speech-ului, astfel încât să te asiguri că publicul l-a reținut și va pleca de la întâlnire fredonându-l în minte.

marți, 29 ianuarie 2013

Codul bunelor maniere

Ca vorbitor public, fie că vrei, fie că nu ți-ai propus asta, devii și un model pentru cei cărora le vorbești. Iar de la modele avem întotdeauna mai multe pretenții decât de la restul lumii. Prin urmare, trebuie să fii atent la o mulțime de detalii și mai ales să nu faci niciun gest care ar putea reprezenta un exemplu prost pentru publicul tău. Pentru asta, folosește-te de bunul simț, această fantastică unitate de măsură, pune-te în locul publicului și judecă din perspectiva lor ce e în regulă să faci și ce nu, și revezi de câte ori ai ocazia codul bunelor maniere, un îndreptar util în multe situații.
Te vei convinge astfel, dacă mai era cazul,  că nu trebuie să îți întrerupi prezentarea pentru a răspunde la telefon, că nu e politicos să te uiți la ceas mai ales când vorbește altcineva, că nu e în regulă să stai cu mâinile în buzunare și nici să arăți cu degetul pe cineva plus multe alte secrete ale purtării cuviincioase care te vor ajuta să faci o bună impresie publicului tău.

luni, 28 ianuarie 2013

Unde ți-e lista?

Dacă nu ești un elefant care, ascuns într-un cireș, citește acest material, probabil că memoria ta este una normală, ceea ce înseamnă că oricât te-ai strădui să nu uiți să iei tot ce-ți trebuie la tine când pleci spre locul prezentării, tot îți vor scăpa (măcar) câteva lucruri.
Dacă aveți rezerve, puteți încerca asta prima dată când vă duceți la cumpărături, plecând fără o listă de acasă. Facem prinsoare că la întoarcere veți constata că mai aveați nevoie de ceva?

Vestea bună este că poți reduce simțitor numărul articolelor necesare de care vei uita dacă îți vei face o listă detaliată cu tot ce-ți trebuie. Sigur, de la o prezentare la alta lista va crește, însă în aceeași măsură va scădea și stresul tău, știind că e suficient să verifici lista pentru a reduce riscurile de a omite ceva important. Eliberat de astfel de griji, te vei putea relaxa și totodată concentra asupra celorlalte aspecte ale prezentării. Toate astea, însă, cu condiția să-ți amintești în timp util unde ai pus afurisita aia de listă...

duminică, 27 ianuarie 2013

Ce fel de vânzător vrei să fii?

Când te duci să cumperi ceva, să spunem, o tabletă, îţi face plăcere să  dai de un vânzător amabil şi competent, care să aibă răbdare să-ţi explice diferenţele dintre diferitele modele şi să te ajute să găseşti una potrivită nevoilor tale, dar care  să se şi încadreze în bugetul de care dispui? Sau preferi un vânzător care te priveşte de sus pentru că nu te pricepi să faci diferenţa între o tabletă şi un netbook şi care, profitând de ignoranţa ta, încearcă să-ţi bage pe gât cel mai scump produs, fără să-i pese că nu-l vei folosi vreodată la capacitate maximă ori că trebuie să faci mari eforturi financiare pentru a-l plăti?

Când vorbeşti în public, vânzătorul eşti tu şi depinde doar de tine dacă eşti unul amabil şi atent la nevoile asistenţei sau unul arogant, preocupat doar de propria imagine şi de banii pe care îi va încasa. De alegerea ta, însă, depinde şi ce vor face ceilalţi data viitoare. Vor reveni cu drag să te asculte şi, poate, le vor spune şi altora despre calităţile tale, sau te vor ocoli cu mare atenţie, ferindu-se să mai  asiste vreodată la alegerile tale?



sâmbătă, 26 ianuarie 2013

Rolls- Royce și vorbitul în public

Creativii din publicitate și vorbitorii publici au multe în comun. Și unii, și ceilalți trebuie să fie convingători, spectaculoși, memorabili. Și unii, și ceilalți încearcă să „vândă ceva. Și unii, și alții au nevoie, de asemenea, de o serie de calități pentru a reuși: să fie curioși, să aibă simțul umorului, să poată gândi în imagini, dar și să reușească să le transforme în texte captivante. Nu în ultimul rând, atât publicitarii, cât și vorbitorii trebuie să muncească din greu pentru a fi capabili de realizări remarcabile. Altfel, cum spunea David Ogilvy, părintele publicității moderne, “N-ai nicio șansă să creezi o reclamă reușită, dacă nu-ți faci temele.” Oricât de obositor și motonon ar fi uneori, nu există înlocuitor pentru asta, explica Ogilvy, dezvăluind că atunci când a obținut contul Rolls-Royce a petrecut  trei săptămâni citind despre mașină, până când, aflând că la 60 de mile la oră, cel mai puternic zgomot era ticăitul ceasului electric, a putut scrie ceea ce avea să devină cea mai cunoscută reclamă la automobile. 
Sigur, faptul că-ți vei petrece trei sptămămâni sau chiar mai mult documentându-te asupra subiectului nu-ți va garanta că discursul tău va deveni la fel de celebru ca reclama la Rolls.  Cunoștințele pe care le vei dobândi, însă,  te vor ajuta,  fără îndoială, nu  doar să alcăuiești un speech interesant, dar și să capeți mai multă încredere în potențialul tău de a vorbi în public despre acest subiect.









vineri, 25 ianuarie 2013

Unul câte unul...

Pentru un vorbitor începător poate fi deconcertant să constaţi de câte elemente trebuie să ţii cont pentru a deveni un orator de succes. Mai, mai că-ţi vine să te laşi păgubaş, întrucât pare de-a dreptul imposibil să reuşeşti să fii în acelaşi timp atent la fiecare gest pe care-l faci, la fiecare cuvânt pe care îl rosteşti, la tonul şi ritmul vocii, la volumul acesteia dar şi la modul în care îţi ţii mâinile, la dicţie şi vocabular, la cei din sală şi la cei de la tehnic, la ceasul care îţi indică timpul rămas din discurs, la paşii pe care îi faci şi la cum îţi stă cravata etc etc. În realitate, chiar este imposibil să faci toate astea... dintr-o dată. Dacă vei încerca să pui în aplicare la viitoarea prezentare toate sfaturile şi tehnicile despre care ai citit aici, de pildă, vei fi ca un trapezist care, fără plasă de protecţie, se apucă să execute o serie de salturi periculoase  pe care nu le-a mai încercat niciodată. Va fi, deci, nu numai posibil, dar chiar probabil să eşuezi.
Cu totul altfel vor sta, însă, lucrurile dacă vei introduce în  prezentările tale câte un singur element, iar pe măsură ce îl vei fi asimilat şi va deveni o rutină vei trece la altul şi apoi la altul şi tot aşa, pînă când vei dispune de o colecţie impresionantă de instrumente menite să te ajute să susţii prezentări de succes în orice împrejurări.

joi, 24 ianuarie 2013

De 8 ori cât Vaticanul

Vorbitul în public și jurnalismul au multe în comun. Și jurnalistul și vorbitorul trebuie să fie clari, conciși, isteți și sinceri în relatările lor, capabili să ofere perspective inedite asupra subiectelor abordate, bine informați și atenți la interesul publicului, capabili să explice simplu lucrurile complicate, să transforme noțiunile abstracte în  lucruri ușor de înțeles de toată lumea.
Astfel, în loc să spună despre Central Park din New York că are 341 de ha, un jurnalist cu experiență va prefera să spună că ar putea găzdui 600 de terenuri de fotbal, că este de două ori mai mare decât statul Monaco ori că are o suprafață de 8 ori mai mare decât statul Vatican.
Oricare dintre aceste variante sună mai impresionant și e mai ușor de reținut decât 341ha,nu-i așa? În același mod, însă, trebuie să procedezi și ca vorbitor, dacă vrei ca discursul tău să fie asimilat de public: simplifică, așadar, lucrurile, folosește analogii care să ajute înțelegerea lor și abordează subiectele din perspective care să atragă și rețină atenția!

miercuri, 23 ianuarie 2013

Zâmbetul chinezesc

Un vechi proverb chinezesc spune "Cine nu ştie să zâmbească nu trebuie să-şi deschidă prăvălie!". În contextul ăsta, probabil că, aşa cum românul e născut poet, chinezul este prin definiţie întreprinzător. Altfel, cum vă explicaţi că toţi chinezii zâmbesc tot timpul?  Nu trebuie, însă, să fii comerciant ca să te foloseşti de zâmbet pentru a-ţi atinge obiectivele mai uşor. Copii fiiind învăţăm despre valoarea magică a unor cuvinte: Te rog! şi Mulţumesc! sunt cele mai cunoscute. Nonverbal, zâmbetul are, însă, acelaşi efect, deschizându-ţi multe uşi şi permiţându-ţi să ajungi mai repede la sufletul celui căruia i te adresezi. Iar pentru un orator este o "unealtă" esenţială.

Foloseşte-o de câte ori ai ocazia, iar dacă încă nu eşti convins de utilitatea practică a zâmbetului, gândeşte-te că, pe lângă faptul că zâmbind te vei simţi tu însuţi mai bine, zâmbetul te ajută şi să eviţi riscul de a părea plictist sau chiar arogant. Totodată, zâmbetul tău poate induce şi un oarecare mister, binevenit când vrei să menţii trează atenţia publicului (amintiţi-vă zâmbetul Giocondei, care intrigă şi astăzi milioane de oameni), dă mai bine în poze şi înregistrări video,  inspiră o atitudine pozitivă asistenţei, iar pe tine te ajută să scapi de stres şi să guşti din plin experienţa de a vorbi în public.

marți, 22 ianuarie 2013

Simfonia destinului

În general, unui compozitor îi sunt îndeajuns câteva măsuri pentru a alcătui o operă muzicală, construind-o în jurul acestora, reluîndu-le pe parcurs în maniere și cu instrumente diferite, și făcându-le astfel memorabile. Elocventă în acest sens este simfonia a V-a a lui Beethoven, pe care autorul a scris-o inspirat de numai patru note. Numită și Simfonia destinului, ea este poate cea mai cunoscută operă muzicală creată cândva, fiind suficient să o asculți și o singură dată pentru a memora pentru eternitate cele patru tonuri care constituie tema sa.
 Ca vorbitor, poți folosi aceeași tehnică pentru a construi un discurs memorabil. Alege o temă cu impact  la public, "orchestreaz"-o folosind toate mijloacele de care dispune un vorbitor, reia ideea principală de mai multe ori, dar cu instrumente și pe tonalități diferite, pe parcursul prezentării și încheie memorabil, astfel încât ecourile prezentării tale să le răsune în urechi și mai ales în suflete celor prezenți multă vreme după încheierea speech-ului! Poate că nu vei avea parte de celebritatea lui Beethoven, dar cu siguranță te vei bucura de numeroase aplauze sincere la final!

luni, 21 ianuarie 2013

Nu te uita în jos!

Dacă te temi să vorbești în public, vei găsi o mie de motive pentru a nu o face. Fie că nu te simți pregătit încă, fie că subiectul nu ți se pare suficient de interesant, poate simți că nu ești făcut pentru asta sau n-ai dispoziția necesară.... vei găsi câte argumente dorești pentru a amâna sau chiar renunța la ținerea unui discurs. Din fericire, însă, tot tu ești și cel care poate decide să ignore aceste obstacole și să ia cuvântul în public, asumându-ți nu numai riscul de a eșua, dar și posibilitatea de a reuși.

Dacă, însă, te vei preocupa prea mult de ceeea ce te împiedică să reușești, va fi ca și cum ai încerca să traversezi o prăpastie pe o punte îngustă și, în loc să te uiți în față, la punctul în care trebuie să ajungi, te-ai uita în gol, la hăul care se cască sub tine, gata să te înghită ca un monstru flămând. Nu mai privi, așadar, în jos și, în loc să-ți pierzi vremea inventariind "pericolele" pe care ți le asumi, concentrează-te asupra momentelor plăcute care te așteaptă după ce vei reuși să-ți atingi obiectivul!


duminică, 20 ianuarie 2013

Ali Baba şi cei 40 de... spectatori

Una din condiţiile esenţiale ale oricărui discurs este că trebuie să te faci auzit, nu doar la figurat, conectându-te cu cei prezenţi şi inducându-le ideile tale, dar şi la propriu, asigurându-te că tot ce spui poate fi auzit de oricare dintre cei prezenţi. Dacă atunci când ai de a face cu un grup de 10-15 persoane te poţi descurca de unul singur, când numărul acestora creşte, utilizarea unui microfon devine imperioasă. Experţii menţionează de altfel în acest sens "Regula lui 40", potrivit căreia, indiferent cât de mică sau mare e încăperea unde are loc o prezentare, dacă numărul participanţilor este mai mare de 40 trebuie să foloseşti microfonul.

El este, însă, necesar şi în cazul unor audienţe mai mici dacă vocea ta nu este îndeajuns de puternică pentru a putea fi auzit de toată lumea, dacă sala este mare şi are o acustică proastă, ori pur şi simplu  dacă intenţionezi să imprimi mai mult dramatism prezentării, vorbind în anumite momente în şoaptă, iar în altele cu  voce tunătoare.
Indiferent de motive, dacă apelezi la microfon, alege o lavalieră fără fir, care îţi va lăsa mâinile libere şi totodată îndeajuns de multă libertate de mişcare cât să te poţi simţi în largul tău şi să te poţi plimba în voie pe scenă sau chiar prin sală în timpul prezentării.


sâmbătă, 19 ianuarie 2013

Cum spui "Nu ştiu"?

Nici măcar cel mai bine pregătit vorbitor nu poate cunoaște TOTUL despre un subiect. În consecință, există oricând posibilitatea să ai de a face cu întrebări la care, dacă ești sincer, răspunsul este "Nu știu!" Îngrijorător e însă doar dacă răspunzi în acest mod la întrebări ce vizează aspecte elementare, a cărora necunoaștere te descalifică în ochii publicului. În rest, dacă este vorba de întrebări ce nu au legătură decât tangențial cu subiectul prezentării, sau dacă se referă la aspecte pe care nu le-ai studiat îndeajuns pentru că nu le-ai considerat importante din perspectiva pe care ai ales-o, poți oricând să admiți că nu știi răspunsul. În cazul primelor, însă, nici măcar asta nu e nevoie să faci, întrucât le poți semnala ferm dar politicos  celor ce le-au adresat că nu fac obiectul întâlnirii. Cum mai poți, totuși, pune problema în cazul celorlalte întrebări la care n-ai răspunsuri?

Poți cere un răgaz, promițându-i celui care a adresat întrebarea că-l vei contacta ulterior pentru a-i oferi răspunsul dorit ori îl poți pune în legătură cu un expert calificat să-i ofere lămuriri detaliate despre chestiunea în discuție. Poți, însă, dacă întâmplarea face ca în sală să fi recunoscut deja vreun astfel de expert, să apelezi la acesta pe loc pentru a afla detaliile necesare, prezentându-l ca pe o autoritate de a cărui opinie asupra chestiunii ești interesat în cel mai înalt grad. Nu te împiedică nimeni, totodată, ca atunci când o întrebare te pune în dificultate, să încerci să afli opinia celor din public asupra problemei, sau chiar pe cea a participantului ce a adus subiectul în discuție. Indiferent cum ai proceda, însă, nu uita niciun moment că nu e nimic rușinos în a admite că  nu le știi pe toate sau a cere ajutorul celorlalți pentru a lămuri aspectele neclare!

joi, 17 ianuarie 2013

Cu inspectorii în clasă

Numeroşi vorbitori cu încredere în potenţialul lor devin subit plin de trac dacă află că în public se află şi unul sau mai mulţi experţi în subiectul prezentat. În astfel de situaţii, chiar şi cel  mai bun speaker riscă să greşească şi, în loc să se concentreze asupra publicului, să fie preocupat de impresia pe care le-o va face experţilor. Procedând ca un profesor care se trezeşte cu inspecţia la clasă,  el va tinde să transforme prezentarea într-o demonstraţie a potenţialului său, chiar dacă în felul acesta ignoră însuşi mobilul prezenţei sale acolo: acela de a informa, explica şi convinge publicul larg şi nu pe cei câţiva specialişti prezenţi.
Din fericire, acest gen de greşeală poate fi evitată, cu condiţia să admiţi că nu deţii monopolul cunoştinţelor asupra subiectului (şi, deci, e oricând posibil ca în sală să se afle măcar o persoană care să ştie mai multe decât tine), să te concentrezi asupra publicului în întregul lui (să nu îţi focalizezi, aşadar, atenţia asupra experţilor) şi să eviţi termenii de specialitate necunoscuţi publicului larg sau, dacă trebuie totuşi să-i foloseşti, să-i explici pe înţelesul tuturor. În plus, te poţi folosi de experţi drept resurse şi îi poţi câştiga de partea ta cerându-le părerea în anumite momente, iar  dacă ţii totuşi să-i impresionezi, fă-o prezentând informaţiile pe care ei le ştiu deja într-o manieră originală, menită să le atragă atenţia!

miercuri, 16 ianuarie 2013

Natural, simpatic şi concis

Toate trei sunt calităţi obligatorii ale unui vorbitor de succes, în opinia lui Paciano Padron, profesor de Comunicare şi Retorică la Universitatea Centrală din Venezuela.
Potrivit acestuia, indiferent de auditoriu sau circumstanţe, vorbitorul trebuie să fie natural, fără a încerca să imite pe unul sau pe altul. Doar fiind tu însuţi, sincer cu publicul tău, poţi spera să fii convingător, susţine Padron, autor al mai multor cărţi despre comunicare.
Pe de altă parte, a te face simpatic celor cărora le vorbeşti te va ajuta de asemenea să ajungi la sufletele lor. Pentru asta, explică profesorul venezuealean, nu e nevoie să să fii glumeţ, ci doar opusul antipaticului,  să te faci plăcut publicului, să te împrieteneşti cu el:
"Costul este acelaşi, să fiţi antipatic sau simpatic. Dar este mai bine să fiţi simpatic, este mai rentabil, pentru că interlocutorii vor şti să treacă peste fapul că aţi uitat să spuneţi ceva, peste bâlbâieli, voce slabă, lipsa de gesticulaţii sau timiditate. În caz contrar, veţi fi un posac, un ursuz, un antipatic."
Cît despre concizie, concluzia lui Padron este, în ton cu subiectul, scurtă: Cu cât mai scurt, cu atât mai bine! Ceea ce,  însă, nu înseamnă obligatoriu că trebuie să vorbeşti puţin, ci să spui doar ce este necesar, fără a introduce în discuţie idei, fraze sau concepte inutile. În acest domeniu, sugerează Paciano Padron, merită aplicată reţeta umoristului George Burns: "Secretul unui discurs bun este să aibă un început bun, un sfârşit bun şi, pe cât posibil, aceste momente să fie cât mai apropiate."




marți, 15 ianuarie 2013

Caută-ţi lăudători!

Una dintre numeroasele provocări cărora un vorbitor este nevoit să le facă faţă este aceea de a transmite publicului că este o persoană care merită ascultată, însă fără a da impresia vreun moment că se laudă. Se ştie doar că aceia care vorbesc prea mult despre ei îşişi sunt mai puţin  credibili decât cei care au înţelepciunea să-i lase pe alţii să depună mărturie despre calităţile lor.
În consecinţă,  găsiţi-vă pe cineva care să vă laude, gazda evenimentului ori unul dintre organizatori, care va putea spune lucruri frumoase despre voi, pe care dacă le-aţi spune voi înşivă aţi da impresia că vă credeţi superiori. Lăsaţi, deci, pe altcineva să îşi asume această responsabilitate, de a le vorbi despre experienţa voastră în domeniu, despre cunoştinţele preţioase pe care le-aţi acumulat şi pe care sunteţi gata să le împărtăşiţi asistenţei. Nu-i lăsaţi, însă, libertatea de a spune ce-i trece prin cap, ci alcătuiţi-i chiar voi introducerea, având grijă să o adaptaţi prezentăriii şi să răspundă întrebărilor "De ce acest subiect?"  (altfel spus, care este, deci, relevanţa pentru ei), "De ce voi?" (ce vă recomandă ca vorbitori pe această temă) şi "De ce acum?" (de ce, aşadar, este de actualitate acest subiect). Odată stabilite aceste elemente, veţi putea intra, după ce sunteţi anunţat, direct în discurs, fără a mai pierde vremea cu prezentarea cărţii voastre de vizită.

Dacă totuşi optaţi pentru a vă prezenta singuri, atunci spuneţi-le o poveste trăită de voi, care  are legătură cu tema discursului şi care totodată le va semnala, dar într-un mod subtil, faptul că ştiţi despre ce vorbiţi, că aveţi expertiză în acel domeniu. Dacă veţi alege corect povestea şi o veţi spune pe un ton adecvat, nu veţi da nici un moment impresia că vă lăudaţi , ci veţi fi perceput ca o autoritate în materie, rămânând, desigur, să confirmaţi asta pe parcursul întregului discurs.
Există, însă, şi o a treia variantă. Cea a unui profil scris al vostru, care să ajungă sub ochii publicului din timp. Redactat la persoana a treia, acesta le va oferi participanţilor informaţii despre cariera şi aptitudinile voastre, acţionând precum recomandările  publicate de edituri pe coperta din spate sau pe manşeta cărţilor pe care vor să le transforme în succese de librărie. În fond, şi voi vă doriţi să aveţi succes, aşa că nimic nu vă împiedică să folosiţi aceeaşi metodă pentru a vă impresiona publicul.


luni, 14 ianuarie 2013

Cum îţi lustruieşti discursul?

Una din regulile elementare de întreţinere a pantofilor spune să alternezi purtarea lor. Purtând  o singură pereche de pantofi zile întregi la rând, aceştia vor căpăta aspectul de încălţăminte uzată mult mai repede decât dacă i-ai purta din când în când, lăsându-le vreme să "respire" şi, astfel, să se se usuce (se ştie că toţi pantofii, indiferent de condiţiile meteo, se umezesc la interior, din cauza transpiraţiei).
În acelaşi fel, o prezentare pe care o susţii în mod repetat poate începe să semene cu o pereche de pantofi purtaţi zi de zi. Pe de o parte, e adevărat,  cu cât o susţii mai des, ea va deveni mai bună,  întrucât ai ocazia să o calibrezi în funcţie de reacţiile diferitelor tipuri de public, să corectezi eventualele erori şi să pui mai bine în valoare atuurile ei. În plus, capeţi de la o prezentare  la alta mai multă încredere în tine.
În acelaşi timp, însă, repetând aceleaşi lucruri de fiecare dată, la un moment dat rişti să ajungi în situaţia deloc de invidiat de a te plictisi tu însuţi de propria-ţi prezentare, ceea ce riscă să se răsfrângă şi asupra publicului, care funcţionează de obicei ca oglindă a vorbitorului. Ce poţi face, însă, pentru a evita  o asemenea situaţie?
Pe de o parte, chiar dacă ideile principale rămân aceleaşi, încearcă de fiecare dată să gaseşti alte cuvinte pentru a spune aceleasi lucruri, îmbracă-le într-o haină nouă, adaptată publicului şi circumstanţelor. Pe de altă parte, caută şi alte poveşti, exemple şi anecdote pe care să le poţi folosi pentru a ilustra ideile din discursul tău. Astfel, nu vei fi nevoit să spui de fiecare dată aceleaşi glume, să relatezi întotdeauna aceleaşi poveşti şi să faci mereu aceleaşi analogii şi, în loc să ieşi pe uşă încălţat cu aceeaşi pereche de pantofi tot mai scâlciaţi, vei putea alege de fiecare dată altă pereche, odihnită şi frumos lustruită, din pantofar.

Cum să-ţi cucereşti publicul?

Un element pe care mulţi vorbitori îl ignoră este titlul prezentării. Sigur că tema, publicul, structura, dicţia, gestica, imaginile şi toate celelalte sunt importante şi ele, însă nu uitaţi niciun moment că, pentru a te asigura că publicul va răspunde afirmativ invitaţiei tale, trebuie să-i stârneşti imaginaţia, curiozitatea, interesul. Iar primul element cu care va intra în contact este chiar acesta, titlul prezentării. Sigur, dacă eşti o celebritate, s-ar putea să conteze mai puţin cum îţi vei intitula prezentarea, dar câţi ne numim Steve Jobs, Bill Gates sau... Dalai Lama? Restul trebuie să ne descurcăm altfel pentru a-i face pe oameni să vină să ne asculte. Iar titlul are un rol esenţial. Cele de genul "Cum să devii bogat?", "Cum să ai succes în afaceri?" ori "Cum să te transformi într-un premiant?" mizează pe dorinţele oamenilor, de a fi mai bogaţi, de a avea succes, de a deveni premianţi etc.

Altele promit dezvăluiri sau o poveste ( "Adevărul despre cei care conduc lumea!", "Secretele miliardarilor", "Culisele scufundării Titanicului" etc), mizând pe curiozitatea înnăscută a oamenilor. Poţi avea, însă, de asemenea succes şi promiţându-le celor ce vor veni că vor afla "Trei aspecte esenţiale în însuşirea matematicii" sau, dimpotrivă, "Cele mai mari cinci erori pe care le fac cei care învaţă pentru examene". Jocurile de cuvinte ori trimiterile la alte titluri, celebre, pot atrage la rândul lor interesul publicului. Cine n-ar veni la o prelegere despre "Cum mi-am petrecut sfârşitul lumii" ori despre "Oamenii politici spun lucruri trăznite"? Iar exemplele pot continua.
Indiferent, însă, de ce vei alege, să le stârneşti curiozitatea sau să le promiţi că vor învăţa cum să-şi împlinească dorinţele, poţi fi sigur că, dacă vei găsi un titlu memorabil, vei avea parte de mult mai mulţi spectatori decât dacă te-ai fi rezumat la a pune un titlu la întâmplare.

duminică, 13 ianuarie 2013

Ia aminte şi notează-ţi!

Chiar şi cel mai experimentat vorbitor se va simţi mai în largul lui având la îndemână un set de note cu ideile şi momentele principale ale prezentării. Practica spune că dimensiunea optimă a acestora este cea a cărţilor poştale, nici prea mari ca să nu deranjeze publicul, dar nici prea mici pentru a nu obliga speakerul să îşi pună ochelari spre a citi ce scrie pe ele. Le puteţi crea chiar în PowerPoint, ca apoi să le printaţi la dimensiunile potrivite sau le puteţi scrie de mână, cu litere îndeajuns de mari încât să le puteţi citi cu uşurinţă.

Folosiţi culori diferite în funcţie de tipul conţinutului prezentării: o culoare pentru mesajele cheie, alta pentru poveşti, o alta pentru activităţi practice etc, iar pentru a evita amestecarea lor, numerotaţi paginile şi eventual folosiţi un inel de prindere. Nu uitaţi însă ca, după ce le-aţi realizat, să exersaţi utilizarea lor, corectând eventualele omisiuni şi eliminând, dacă e cazul, materialul inutil.



sâmbătă, 12 ianuarie 2013

Lasă grijile, ocupă-te să vorbeşti!

Teama că vei uita să-i spui publicului ceva din ce ţi-ai propus îţi poate compromite întregul discurs. Poţi, totuşi, scăpa de această grijă, iar asta şi altfel decât înghesuind tot textul discursului într-un slideshow sau scriindu-l integral pentru ca apoi să-l citeşti şi să ratezi în acest mod contactul vizual cu cei din asistenţă. Pentru  a te asigura că nu pierzi pe drum, din cauza emoţiilor, esenţa discursului, rezumă-te la o idee centrală, în jurul căreia gravitează tot speech-ul, şi plasează-o în mai multe momente ale acestuia. În  felul acesta, şi dacă ratezi unul dintre ele, rămân alte câteva în care sigur o vei menţiona insistând asupra ei. Mai mult, fiind practic cheia discursului, va fi greu s-o uiţi, iar dacă o vei prezenta într-un mod memorabil,  la fel vor sta lucrurile şi cu cei din public, care o vor reţine ca pe o marcă a întregului speech, ce va începe cu ea, o va conţine şi se va încheia cu o referire la ea.

Totuşi, nicio prezentarea nu se rezumă la  o singură idee, fie ea şi cea mai importantă. Pentru celelalte, poţi folosi notiţe pe care să le ai la îndemână spre a le putea consulta  dacă ai un blocaj  ori pur şi simplu nu-ţi mai aminteşti ordinea în care trebuie să-ţi expui ideile.
 Repetiţiile te vor ajuta de asemenea, fiind indicat să insişti  mai ales în cazul tranziţiilor între diferitele idei, acestea fiind momentele în care, pentru că închizi un capitol şi te străduieşti în acelaşi timp să-ţi aminteşti ce urmează, rişti cel mai mult să ratezi unele elemente.
În fine, pentru a scăpa defintiv de grija că vei omite lucruri importante, include-le pe toate în materialele pe care le vei oferi participanţilor la final. În acest fel, în loc să-ţi faci griji că uiţi ceva, te vei putea concentra asupra publicului, conectându-te cu cei cărora te adresezi  şi împărtăşindu-le relaxat informaţiile promise!

joi, 10 ianuarie 2013

Caramitru, Michael, Eminescu...

Pe cât de adevărat este că trebuie să vă străduiţi să captaţi atenţia publicului încă din primele momente, la fel de adevărat este şi că nu trebuie să vă irosiţi toată energia în acest sens. Discursul nu se rezumă la introducere, aşa că nu vă consumaţi toate gloanţele de la prima înfăţişare, păstrând câteva şi pentru celelalte momente cheie ale prezentării.
Mai mult, în general, publicul chiar este atent în primele momente, fie şi doar din politeţe ori curiozitate. În  principiu, aşadar, le poţi câştiga atenţia relativ uşor, sarcina dificilă fiind cea de a-i menţine la fel de atenţi pe parcursul întregului discurs.

Investind prea mult în introducere, e posibil, însă, să fixezi prea sus ştacheta, astfel încât ulterior prezentarea să reprezinte o dezamăgire pentru publicul căruia fie i-ai creat aşteptări prea mari, fie i-ai dat de înţeles că-i vei oferi altceva. Nu cred că vi-l puteţi imagina, să spunem, pe Caramitru făcându-şi o intrare în genul lui Michael Jackson pentru ca apoi să recite  Eminescu. În consecinţă, folosiţi-vă de introducere mai degrabă pentru a stabili contactul cu publicul, ca un candidat care încearcă să convingă electoratul că merită încrederea sa, enunţându-vă programul, explicându-le cum îi va ajuta şi străduindu-vă apoi să-l duceţi la îndeplinire până la finalul prezentării.


Curs Tips & tricks pentru prezentări de impact

•    Ce va trebuie pentru a deveni un orator de succes ?
•    Cum va puteti stapani emotiile ?
•    Ce vă trebuie ca să susţineţi o prezentare memorabilă ?
•    Cum sa te pregatesti eficient pentru un discurs / prezentare?
•    Cum puteţi transforma orice prezentare într-un spectacol ?
•    Cum să vă cuceriti publicul?
•    Elemente - surpriza?

Sunt doar câteva din întrebările cărora le răspunde cursul

Dezvoltare personala - PUBLIC SPEAKING - Tips & Tricks pentru prezentari de impact

Per. de desfasurare     12 Ianuarie 2013 - 12 Ianuarie 2013
Orar    Sambata, 12 Ianuarie 2013, orele 10:00 - 17:00
Structura curs    Cursul se desfasoara pe parcursul a 6h
Taxa participare    140 RON
Locul desfasurarii    Centrul Succes Personal Ploiesti, Sos. Vestului nr. 12
Nr. locuri    15




Dacă aţi mai participat anterior la cursurile organizate de Centrul Succes Personal beneficiaţi automat de discountul de client vechi de 40 RON.

Ce include taxa de participare?
-    activitatea de training;
-    fişele de lucru si materiale adiacente ;
-    diploma de participare ;
-    foi flipchart, coli şi markere;
-    ecusoanele pentru participanţi;
-    3 coffee-breaks ;
-    prânzul.

Detalii suplimentare: Prezentari de impact

miercuri, 9 ianuarie 2013

Cine-i şeful?

Ca vorbitor, mai ales când ai de a face cu un public puţin numeros, vei fi tentat uneori să rămâi aşezat cât îţi rosteşti discursul. Poate că ocupi o poziţie superioară în companie şi vrei să subliniezi că măcar pe perioada discuţiilor toţi sunteţi egali. Poate că vrei pur si simplu să imprimi o notă mai relaxată întâlnirii. Aceleaşi mesaje le poţi însă comunica şi în alte moduri, glumind cu cei prezenţi, flatându-i sau ascultându-le opiniile, fără a renunţa la avantajele pe care poziţia verticală le oferă unui vorbitor public.
Încă din antichitate, oratorii obişnuiau să-şi declame discursurile stând în picioare, iar asta nu numai pentru a putea fi văzuţi şi a atrage atenţia, dar şi pentru că atunci când stai în picioare diafragma funcţionează în condiţii optime, iar vocea este astfel mai puternică.
În plus, când vorbeşti din picioare ai mai multă energie,. ceea ce nu se întâmplă când stai pe scaun şi instinctiv, după câteva minute, tinzi să te relaxezi. Stând în picioare, ai de asemenea controlul asupra întregului public, putând stabili contact vizual cu oricare dintre participanţi. Şi, nu în ultimul rând, poziţia de  "deasupra tuturor", îţi întăreşte şi autoritatea, fiind un mod subtil de a comunica, fără a fi nevoit s-o spui, că tu eşti "şeful" şi toţi ochii trebuie să fie îndreptaţi către tine!


marți, 8 ianuarie 2013

Doar un mit

Printre miturile care circulă printre vorbitorii publici se numără şi acela că mesajul verbal ar fi pe ultimul loc în ce priveşte comunicarea, precumpănitoare fiind comunicarea paraverbală (tonul vocii, inflexiunile acesteia etc) şi, mai ales, comunicarea nonverbală (ceea ce mulţi numesc limbajul trupului, fie că e vorba de mişcare, gesturi sau expresii).
Ca orice mit, şi acesta se întemeiază pe un sâmbure de adevăr, în acest caz fiind vorba de un studiu din anii 70 ai secolului trecut, realizat în Statele Unite de un profesor de origine armeană pe nume Albert Mehrabian. Conform rezultatelor acestui studiu, comunicarea verbală ar avea o relevanţă de doar 7 la sută, în vreme ce comunicarea paraverbală ar conta în proporţie de 38 la sută iar cea nonverbală ar deţine controlul cu 55 la sută. Stimulaţi şi de senzaţionalul lor,  o serie de psihologi au preluat rezultatele ca atare şi au întemeiat chiar diverse teorii pe baza acestora, astfel că astăzi, la atâtea decenii de la studiul lui Mehrabian, întâlnim la tot pasul adepţi ai tezei că limbajul corpului este mai important decât acela transmis prin cuvinte.

În realitate, însă, după cum însuşi Mehrabian a ţinut să infirme în multe ocazii, avem de a face cu o interpretare eronată a rezultatelor acestei cercetări, care viza doar comunicarea emoţiilor şi în niciun caz comunicarea în general. Practic, ceea ce a încercat să demonstreze echipa lui Mehrabian a fost că atunci când limbajul corpului sau tonul vocii contrazic mesajul verbal, interlocutorul este înclinat să dea crezare mai degrabă mesajelor transmise de gesturi ori tonul vocii. În niciun caz, însă, gesturile sau expresiile nu vor putea înlocui cuvintele. Dacă aşa ceva ar fi fost posibil, vă imaginaţi că ele ar fi dispărut de mult, lăsând locul comunicării universale prin semne. Cum aşa ceva nu s-a întâmplat, acordaţi-le importanţa cuvenită, alegeţi-le cu grijă şi folosiţi-le eficient pentru a comunica deopotrivă coerent şi concis ceea ce vreţi să transmiteţi!

luni, 7 ianuarie 2013

Îmbătaţi cu vorbe

Când e vorba de public speaking, există două categorii de oratori: cei pe care trebuie să-i împingi în faţa microfonului şi cei pe care trebuie să-i împingi din faţa lui. Surprinzător, mulţi din cei din prima categorie ajung foarte repede, după ce descoperă satisfacţiile pe care ţi le poate oferi vorbitul în public, să schimbe categoria şi să treacă de la stadiul de persoane care în ruptul capului nu ar lua cuvântul în public, la cel de a nu se mai opri din vorbit nici măcar când e clar că nu mai au nimic de spus. Probabil aţi întâlnit destui oameni care, închişi în ei de obicei, devin extrem de volubili după câteva pahare cu alcool ce par să le dezlege limbile într-un mod de-a dreptul miraculos. Nu întotdeauna, însă, ceea ce vei afla de la aceştia ţi se va părea şi interesant, ba la un moment dat vei tinde chiar să-i cataloghezi drept pisălogi, sătul de vrutele şi nevrutele pe care le îndrugă ori de insistenţa cu care se agaţă de un subiect, oricare ar fi acela.
Ei bine, pentru unii vorbitori, experienţa de a rosti un discurs în public poate provoca senzaţii similare, ceea ce îi va determina şi să reacţioneze în aceeaşi manieră, vorbind şi vorbind şi vorbind, fără să le pese dacă publicul apreciază sau nu speech-ul lor. În astfel de situaţii, publicul se transformă din personaj principal al discursului într-un simplu spectator al monologului susţinut de un vorbitor care ajunge să se creadă centrul universului. Ca spectator, poţi avea, însă, opinii despre spectacol şi, dacă vorbitorul întrece limita, poţi chiar reacţiona, sugerându-i prezentatorului, mai discret sau mai ferm, că e cazul să pună punct reprezentaţiei. Iar dacă nu înţelege de bună voie, probabil  că se va găsi un organizator care să-l ajute să o facă, împingându-l din faţa microfonului pentru a face loc altcuiva.

duminică, 6 ianuarie 2013

Cum să faci din ţânţar armăsar?

Folosite tocmai pentru a ilustra cu mai multă elocvenţă anumite situaţii, fenomene, tendinţe, graficele au ajuns, paradoxal, să acţioneze în mod contrar asupra publicului larg, căruia diagramele folosite de speakeri îi spun tot mai puţin. Asta şi pentru că, de cele mai multe ori, graficele arată toate cam la fel, fie că e vorba de cifrele unei companii sau de evoluţia demografică, de creşterea impozitelor sau, în directă legătură cu acestea, de electrocardiogramele contribuabililor.Cum, însă, uneori este important să ilustrezi într-un fel anumite evoluţii, ce poţi face, ca vorbitor? Dacă n-ai de gând să renunţi definitiv la grafice, dă-le măcar altă formă.
În loc să le ilustrezi cu puncte dispuse mai sus sau mai jos, ori cu "blocuri" de înălţimi şi culori diferite, simplifică-le şi dă-le nişte forme uşor de reţinut. Dacă e o valoare mare, ilustreaz-o cu o girafă sau cu un elefant. Dacă valoarea este, dimpotrivă, mică, foloseşte un şoricel sau un... ţânţar, iar dacă în urma evoluţiilor de pe piaţă valoarea se majorează, transformă ţânţarul în armăsar! Poţi fi sigur că în acest fel publicul va înţelege mai rapid şi va asimila mai uşor toate informaţiile decât dacă fi folosit un grafic de tip clasic.

sâmbătă, 5 ianuarie 2013

Clovn sau orator?

Umorul descreţeşte frunţile, înviorează atmosfera, atrage atenţia. Este, cu alte cuvinte, un ingredient care merită folosit într-un discurs. Dacă te hotarăşti, însă, să-l utilizezi, fă-o cu măsură. Aţi auzit oameni plângându-se că o prăjitură este prea dulce? Atunci înţelegeţi şi cum e posibil ca prea mult umor să dăuneze unei prezentări. Pe de o parte, mesajul vostru riscă să se dilueze ori să fie "acoperit" de glumele voastre. Pe de altă parte, credibilitatea voastră riscă şi ea să aibă de suferit, devenind la un moment dat neclar când vorbiţi serios şi când glumiţi.
Iar dacă practicaţi şi autoironia, recomandată, de altfel, de cei mai mulţi specialişti vorbitorilor în public, făcând-o prea des riscaţi să treceţi drept un personaj care nu e în stare de nimic, câtă vreme scoateţi în faţă doar defectele şi greşelile voastre. Folosiţi, deci, umorul, în general, iar autoironia, în particular, cu precauţie şi încercaţi să evitaţi să vă transformaţi dintr-un vorbitor amuzant într-un clovn de duzină!

Nu te ascunde după cortină!

Dacă aţi fost vreodată la spectacolul unui circ ambulant, probabil că vi s-a întâmplat şi vouă să descoperiţi cu surprindere că echilibrista de la trapez este cea care rupea biletele la intrare, vânzătoarea de suveniruri este dresoarea de porumbei şi totodată asistenta magicianului, iar vlăjganul care făcea ordine la intrare este şeful trupei de acrobaţi. Asta, însă, nu v-a împiedicat să urmăriţi spectacolul cu sufletul la gură, pentru că, odată ajunşi  în lumina reflectoarelor, toţi actorii acestuia se metamorfozează şi capătă strălucirea unor veritabile stele, atragând atenţia şi impresionând publicul căruia îi smulg aplauze la finalul fiecărui număr reuşit.
Nu vă temeţi, aşadar, ca înainte de prezentare să intraţi în vorbă cu publicul. Mulţi vorbitori cu experienţă ştiu că aceste momente sunt nepreţuite şi au grijă să-i întâmpine personal pe participanţi pentru a le strânge mâna şi a face cunoştinţă cu ei.

Dacă eşti introvertit, asta te va ajuta să-ţi depăşeşti emoţiile şi să intri în contact cu cei din public pe rând. În plus, asta va da o notă specială întâlnirii şi va crea o impresie pozitivă participanţilor. Dacă printre ei sunt persoane timide, care pentru nimic în lume nu s-ar ridica în timpul unei prezentări pentru a adresa întrebări, le vei da astfel ocazia să-ţi transmită ce şi-ar dori să audă de la tine, care sunt temele care îi preocupă şi multe alte lucruri interesante, pe care altfel nu le-ai putea afla niciodată. Nu în ultimul rând, dialogul cu participanţii îţi va da ocazia să constaţi şi care este starea de spirit a acestora, să apreciezi astfel care este atmosfera generală şi să-ţi adaptezi abordarea  în funţie de aceste elemente. Iar faptul că deja  ai făcut cunoştinţă cu cei mai mulţi dintre participanţi va face din tine un  vorbitor mai credibil decât dacă ai fi stat ascuns după cortină aşteptând să înceapă spectacolul.



vineri, 4 ianuarie 2013

TIPS & TRICKS 4 PUBLIC SPEAKING EP 9 .mpg

Fumatul dăunează. Grav!

Pe lângă fapul că dăunează sănătăţii, fumatul vă poate crea neplăceri suplimentare dacă vorbiţi în public. Iar dinţii galbeni sau respiraţia neplăcută nu sunt cele mai importante dintre ele. O ţigară fumată înainte de a rosti un discurs vă va usca gâtul, ceea ce vă va face sarcina de a vorbi minute sau zeci de minute în şir cu mult mai dificilă decât v-aţi fi imaginat. Sigur, poate părea tentant într-o asemenea situaţie să vi-l umeziti cu puţin alcool, care vă va da, nu-i aşa, şi puţin curaj... Nimic mai greşit!

Imaginaţi-vă un candidat care, înainte de a susţine proba practică a examenului pentru permisul auto, şi-ar face curaj cu câteva pahare, şi veţi înţelege de ce ideea de  a consuma alcool înainte de a vorbi în public este una proastă. Beneficiile sunt incerte, iar riscurile - maxime, aşa că mai bine vă abţineţi. Fiţi grijulii cu vocea voastră şi nu consumaţi nici băuturi reci înainte de a vorbi în public, preferându-le pe cele la temperatura camerei, şi evitaţi de asemenea mesele copioase, care vă pot cauza şi ele o mulţime de neplăceri!




joi, 3 ianuarie 2013

Nu vă spălaţi rufele în public... speaking!

Principiul rufelor murdare care nu se spală în public este aplicabil şi în materie de prezentări.  Nu vă grăbiţi aşadar să le faceţi capul  mare celor din public cu problemele voastre personale sau cu neajunsurile pe care le-aţi întâmpinat pe parcursul pregătirii discursului. Pe de o parte, veţi risipi timpul preţios al asistenţei cu probleme care nu o privesc, pe de alta - veţi da impresia unei persoane care nu ştie decât să se plângă şi să găsească scuze, în loc să înfrunte greutăţile şi să răzbească indiferent de condiţii.
Indiferent, deci, de dificultăţile pe care le întâmpinaţi, concentraţi-vă asupra publicului şi nevoilor acestuia, încercând să găsiţi soluţii oricăror probleme şi amânându-le până după prezentare pe cele care nu pot fi rezolvate din mers.

miercuri, 2 ianuarie 2013

Filele din calendar

Probabil că una din cele mai potrivite metafore pentru a ilustra trecerea timpului este însuşi calendarul. Nu oricare, însă, ci acela cu file, din care rupi zilnic câte una, semn că a mai trecut o zi care nu se va mai întoarce. Cele mai multe calendare de acest fel conţin, pe lângă informaţiile despre ziua respectivă, şi câte un sfat, un articol, o glumă, o reţetă sau o cugetare. Lecturându-le, chiar dacă fila va ajunge la coş, amintirea celor citite îşi va face loc în  mintea ta.
În felul acesta, una câte una, filele rupte din calendar se vor muta în gândurile tale, lângă alte amintiri, despre tot ce ai făcut, văzut sau auzit  în fiecare din zilele tale. Iar când va fi nevoie să găseşti o poveste pe care să o spui publicului tău, va fi îndeajuns să cauţi printre ele. Sigur vei găsi una care să se potrivească acelei împrejurări,  cu condiţia să nu fi aruncat foile la coş înainte de a le fi citit. Nu risipi, deci, nicio filă şi nicio zi, ci trăieşte-ţi viaţa, ascultă şi vezi,  strânge amintiri şi foloseşte-le când ai nevoie de ele!

marți, 1 ianuarie 2013

Secretul Şeherezadei

Producătorii serialelor de televiziune folosesc deseori acest truc. Pentru a se asigura că telespectatorii îl vor urmări şi pe cel de săptămâna viitoare, ei au grijă ca fiecare episod să se încheie cu o secvenţă menită să le stârnească acestora curiozitatea şi să-i facă  să aştepte cu sufletul la gură continuarea poveştii. În fond, şi Şeherezada folosea aceeaşi stratagemă noapte de noapte pentru a rămâne în viaţă şi, din câte spune legenda, a funcţionat de fiecare dată. De ce n-aţi folosi, atunci, şi voi aceeaşi strategie când susţineţi o prezentare?

Stârniţi-le curiozitatea şi veţi putea fi siguri că vor urmări discursul vostru cu cea mai mare atenţie pentru a afla deznodământul. Cum, însă, nimănui nu i-ar plăcea să citească o carte poliţistă al cărei autor n-ar dezvălui până la final identitatea ucigaşului, aveţi grijă să lămuriţi până la urmă toate misterele, răsplătindu-vă astfel publicul pentru atenţia cu care v-a urmărit pe parcursul prezentării.