Strângem cureaua?

Pentru unii vorbitori, timpul este un veritabil inamic, fiindu-le imposibil să-l gestioneze astfel încât să se încadreze în limitele stabilite iniţial. E adevărat că unii reuşesc prin conţinutul sau/şi forma discursului să facă mai uşor de suportat această impoliteţe, însă nici măcar ei n-ar trebui să profite de acest argument pentru a-i obliga pe spectatori să stea peste program. Îmi imaginez că la şcoala nu vă entuziasmau profesorii care, ignorând sunetul clopoţelului, insistau să îşi ducă ideea până la capă, înainte de-a vă expedia în binemeritata pauză. Un pedagog cu experienţă nu comite, însă, astfel de greşeli, pentru că ştie ce are de făcut pentru a se încadra în timp.

Nu e niciun secret,  e suficient să exersezi în prealabil speech-ul şi să îl ajustezi astfel încât să-ţi laşi  măcar câteva minute libere cu care vei putea jongla în timpul orei aşa cum o impune situaţia. Gândiţi-vă la o curea, care nu are o singură gaură, ci mai multe, tocmai pentru a o putea ajusta în funcţie de necesităţi. Uneori o strângi mai mult, alteori, după o masă copiasă, poate o slăbeşti puţin. În mod similar, când îţi pregăteşti discursul lasă-ţi o marjă de timp şi foloseşte-o în funcţie de circumstanţe pentru a face faţă oricărei situaţii!