Uneori e nevoie, ca vorbitor, sa fii autoritar. Cum poti face asta, insa, daca, de pilda, esti tanar si trebuie sa le vorbesti unor seniori? Sau daca esti femeie nevoita sa vorbeasca despre un subiect familiar mai degraba barbatilor? Pentru a reusi, aminteste-ti ca publicul este oglinda speakerului si, deci, daca tu ai incredere in tine, audienta te va investi la randul ei cu autoritate. E indeajuns, asadar, sa fii stapan pe tine insuti pentru a le inspira si celorlati incredere, pentru a reusi sa fii credibil si autoritar in orice mediu. Cum spune Jeff Keller, "Atitudinea este totul!" Cum poti, insa, dobandi atitudinea potrivita, mai ales daca esti un vorbitor incepator? Sigur ca te va ajuta enorm faptul ca te-ai pregatit cum se cuvine pentru a sustine discursul, facandu-ti toate temele si luand in calcul orice intrebare "incuietoare" ti-ar putea fi adresata. Totusi, asta ar putea fi insuficient, asa ca, pentru a inlatura ultimele urme de indoiala pe care le-ai putea avea in ce priveste capacitatea ta de a face fata unei asemenea situatii, poti folosi o tehnica imprumutata de la actori si care consta in a-ti imagina ca esti un... copac!
Exact, un copac! Un copac inalt, batran de peste o suta de ani, ancorat zdravan in pamant cu radacinile sale, care intr-un secol si-au croit drum printre o multime de obstacole, un copac care se inalta semet, mandru de varsta si de statura sa, capabil sa faca fata oricarei provocari, de neclintit fie ca are de a face cu o rupere de nori amintind de potopul biblic, fie ca trebuie sa infrunte o furtuna apriga, dezlantuita asupra a tot ce intalneste in cale...
Stai drept precum copacul, nu te incovoia sub greutatea incertitudinii si a fricii de esec, ramai calm si sigur pe tine, fii reperul de care publicul are nevoie si nimeni nu va putea zdruncina increderea ta si a lor in tine! Nici cea mai apriga furtuna, nici cea mai violenta rupere de nori!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu