marți, 12 martie 2013

Nu face din țânțar armăsar!

Dacă v-ați uitat măcar o dată la o insectă printr-un microscop, e imposibil să nu vă amintiți senzația stranie de a descoperi cum o asemena creatură de dimensiuni neglijabile pentru om capătă brusc dimensiuni monstruoase, tranformându-se într-un personaj de film horror. Același lucru se întâmplă și când vorbești în public. Din cauza adrenalinei, care moblizează la maxim toate simțurile, orice accident capătă dimensiunile unei catastrofe. Un moment de tăcere ajunge să măsoare în mintea ta cât o veșnicie, iar un cuvânt greșit este sinonim cu o blasfemie.
În realitate, însă, tu ești singurul care percepe situația în acești termeni. Publicul este relaxat, așa că nu vede lucrurile prin lentila microscopului, ci exact așa cum sunt. Iar micile accidente nu fac decât să confirme regula că nimeni nu este perfect. Inspiră adânc, relaxează-te la rândul tău, și mergi mai departe fără a te încurca în detalii cu care publicul oricum nu-și bate capul!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu