luni, 4 martie 2013

Ce criterii ai?

Unul din principalele instrumente de care se folosesc jurnaliștii pentru a ierarhiza știrile și a-și stabili prioritățile este un set de criterii, pe baza cărora evaluează fiecare întâmplare susceptibilă să devină material de presă. Printre ele se află proximitatea temporală (cât de nou este evenimentul?) dar și spațială (s-a petrecut aici sau peste șapte mări și țări), ineditul (este ceva ieșit din comun? sau e un fapt banal?), notorietatea celor implicați, amploarea evenimentului și impactul acestuia (câți oameni sunt/vor fi afectați și în ce mod?), dar și caracterul complet al informației (în ce măsură există suficiente informații pentru a putea vorbi despre acest subiect?).
Criterii similare pot fi, însă, folosite la fel de eficient și de către vorbitori, când își aleg tema. Utilizându-le, șansele de a alege un subiect care să suscite interes vor crește simțitor și, cu cât tema aleasă corespunde mai multor criterii din cele enunțate, cu atât mai atent va fi publicul vostru.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu