duminică, 3 martie 2013

Dincolo de nori

Un speech are multe în comun cu o călătorie cu avionul. Şi vorbitul în public, dar şi zborul îi sperie pe mulţi, chiar dacă există statistici potrivit cărora călătoriile cu avionul sunt mai sigure decât cele pe autostradă, iar numărul vorbitorilor linşaţi în urma unor discursuri proaste este nesemnificativ. La fel, deşi se tem, mulţi oameni îşi iau în cele din urmă inima în dinţi şi se urcă în avion, iar alţii trec peste toate temerile şi vin în faţa publicului pentru a ţine o prezentarea. Şi în cazul zborului, dar şi în cel al unui speech, începutul şi finalul sunt cele mai importante şi presupun cele mai multe emoţii. Se ştie că decolarea şi aterizarea sunt, în general, cele mai critice momente şi necesită cea mai mare atenţie din partea pilotului.

În mod similar, vorbitorul trebuie la rândul său să acorde o atenţie sporită introducerii, pentru a capta atenţia, şi finalului, pentru a-l face memorabil. Pe parcurs pot interveni şi turbulenţe, dar în general călătoria/prezentarea implică multe momente plăcute, fie că e vorba de imaginile pe care le poţi admira prin hublou sau de cele create de vorbitor, iar dacă încheierea/aterizarea este reuşită, puteţi fi siguri că vor exista, în ambele situaţii, binemeritatele aplauze!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu