Toata lumea este de acord că imaginile sunt binevenite în timpul unei prezentări. De câte ori n-aţi auzit că "o imagine spune cât o mie de cuvinte"? Totuşi, încă şi mai puternice decât aceste imagini sunt cele alcătuite din... cuvinte, acelea pe care publicul le vede cu ochii minţii , pe care le trăieşte si care-l impresionează mai mult decât o mie de imagini simple. Pentru a crea, însă, astfel de imagini, vorbitorul trebuie să ofere multe detalii, cât mai concrete, să descrie în cuvinte subliniate de vocea si gesturile sale tot ceea ce vrea ca publicul să vadă şi să simtă (forme, culori, texturi, miros, senzaţii, dimensiuni, distanţe, nuanţe), oferindu-i acestuia toate piesele necesare pentru a-şi construi propria imagine a scenei ori întâmplării relatate.
Nu e uşor să faci asta, însă, daca reuşeşti, rezultatele sunt remarcabile şi memorabile în acelaşi timp, impresia pe care o produci fiind la fel de puternică precum cea pe care publicul ar fi simţit-o dacă ar fi trăit personal această experienţă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu