Adaptează-ţi textul la conText!

Probabil că vă amintiţi lecţiile de fizică în care se vorbea despre mişcare şi cum aceasta se raportează întotdeauna la ceva, la un reper. Exemplul călătorului din autobuz, care este nemişcat faţă de şofer, însă în raport cu un alt călător, aflat în staţia din care tocmai a plecat maşina, e în mişcare, este, probabil, clasic şi subliniază importanţa reperelor, a contextului în care se întâmplă ceva. Când vorbim despre o broască, de pildă, avem nevoie de nişte indicii suplimentare pentru a şti cu ce fel de broască avem de-a face... E broasca de la uşă ori cea care orăcăie tulburând liniştea lacului? Broasca ţestoasă nici nu mai intră în discuţie, pentru că aici putem folosi direct fomula scurtă, ţestoasă, care înlătură orice dubii.
Când analizăm limbajul corpului cuiva, iarăşi trebuie să fim atenţi la mai multe elemente şi să nu tragem concluzii pripite. În funcţie de context şi de persnalitatea fiecăruia, braţele încrucişate pot indica atitudini precum respingere sau, dimpotrivă, relaxare.

O glumă, într-un anumit context, poate provoca hohote de râs, iar în alte circumstanţe poate cădea ca nuca-n perete. Iată de ce e nevoie să studiaţi contextul prezentării, fie că e vorba de momentul în care are loc aceasta, locul  care se defăşoară, publicul căruia vă adresaţi  şi să vă adaptaţi discursul astfel încât acesta să ţină cont de context. Procedând astfel, randamentul vostru va fi mai bun decât dacă v-aţi propune să rămâneţi  inflexibili cu riscul de a naviga contra curentului. În fond, dacă trebuie să traversaţi o apă veţi folosi o barcă, iar dacă e nevoie să călătoriţi pe o şosea veţi prefera în locul bărcii o maşină, nu?