Pacatul trufiei

Cei aflati la primele experiente ca vorbitori in public isi imagineaza, probabil, ca, odata ce vor scapa de tracul inceputului si vor acumula experienta, vor putea rasufla usurati. Nu e chiar asa! Nu numai pentru ca intotdeauna mai ai ceva de invatat, dar, pe masura ce acumulezi experienta, apar si o multime de riscuri. Cel mai mare fiiind acela sa-ti imaginezi ca nu mai ai nimic de invatat de la nimeni. E pacatul trufiei, despre care se vorbeste si-n Biblie, si care ii paste mai ales pe cei cu experienta. De la a te prezenta plin de incredere si pana la a adopta o atitudine aroganta fata de public nu e decat un  pas, pe care unii vorbitori in public il fac fara sa-si dea seama. Normal, doar este un pas mic pentru ei, dar urias pentru public, care, nu uitati, este intotdeauna mai inteligent decat vorbitorul, fiind o suma de inteligente. Pacatul trufiei atrage dupa sine, insa, o multime de probleme. Speakerul cazut in pacat va uita ca se afla acolo pentru a raspunde nevoilor publicului si, in loc sa se concentreze asupra acestora, se va concentra asupra imaginii sale. Scopul discursului nu va mai fi sa le ofere informatie utila sau motivatie celor din public, ci sa-l puna pe el in valoare. Admirandu-se pe sine, va uita de ceilalti si chiar de regulile carora trebuie sa se conformeze un bun vorbitor. In cazul unui astfel de vorbitor, autoironia, de pilda, este exclusa, personajelor de acest tip fiindu-le imposibil sa-si gaseasca defecte pe seama carora sa mai si faca glume... Vorbitorul fiind mult prea preocupat de imaginea sa si de ambalaj ca sa mai dea atentie continutului speech-ului, asteptarile publicului vor fi si ele inselate. Cei veniti sa-l asculte vor fi decor si nu protagonisti, cu toata dezamagirea care va decurge din asta . Feriti-va, deci, de  a cadea in acest pacat si asigurati-va ca aveti prin preajma oameni care sa  va traga de maneca atunci cand sunteti pe cale sa ii cadeti in mreje.