luni, 14 mai 2012
"Repeteaza!"
Asa ii spunea Mircea Diaconu, intr-unul din filmele seriei cu ardelenii, lui Ilarion Ciobanu... Una e, insa, sa te repeti, si alta sa repeti. Sa te repeti este, de cele mai multe ori, gresit.. desi... desi intr-un discurs nu e gresit sa reiei informatia esentiala pentru a te asigura ca publicul o retine... doar ca trebuie s-o formulezi de fiecare data in alt fel, pentru a nu da impresia ca te repeti! Pe de alta parte, intotdeauna e indicat sa repeti discursul. Cum o faci, insa, pentru ca si asta e important? O poti face in gand, dar n-are aceeasi putere ca atunci cand faci asta cu voce tare, auzindu-te si poate chiar ascultandu-te. O poti face in fata oglinzii, dar asta implica riscul de a te concentra mai mult la cum arati in timpul discursului decat pe discurs in sine. In cazul in care vrei sa stii cum gesticulezi in timpul prezentarii, inregistreaza-te cu o camera video cand repeti si vei putea astfel analiza in liniste tot ce tine de comunicarea nonverbala: gestica, mimica etc.
Cat despre paraverbal, il poti analiza si mai simplu, inregistrandu-ti vocea si apoi analizand inflexiunile, ritmul, tonul, volumul... Cel mai potrivit, insa, este sa repeti in fata publicului: un public restrans, familiar, alcatuit din cei apropiati (colegi, rude, prieteni) dar un public care sa reactioneze la discursul tau, sa-ti ofere feed-back-ul necesar, perspectiva celorlalti asupra prestatiei tale. Repetand astfel, vei avea cele mai mari sanse de a ajunge la discursul perfect, ajustandu-l in functie de audienta si adaptandu-te tu insuti la nevoile acesteia.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu