Ascultându-l pe Obama

Construit temeinic, ca toate speech-urile sale, discursul lui Obama de după câştigarea celui de-al doilea mandat respectă reţeta tradiţională a discursurilor  primului preşedinte american de culoare, care, la rândul lui,  a preluat-o de la marii vorbitori ai Americii: Martin Luther King, John F. Kennedy sau Ronald Reagan. Astfel, conştient că în vremuri dificile oamenii vor un punct de spriin, el le oferă... speranţe - speranţa unui viitor mai bun, imaginea unui lider în care să creadă şi pe care să se bizuie că îi poate conduce până la ţărm pe marea învolburată:
  "Nu am fost niciodată mai plin de speranţă în legătură cu viitorul nostru. Vă rog să menţineţi această speranţă! Atâta timp cât avem curajul să continuăm să muncim, să ne luptam, cred că putem să menţinem promisiunea făcută fondatorilor ţării: nu conteaza de unde eşti, daca eşti alb sau negru sau hispanic! Suntem şi vom fi mereu Statele Unite ale Americii şi cu ajutorul vostru şi al lui Dumnezeu ne vom continua călătoria şi vom arăta tuturor de ce suntem cea mai măreaţă ţară din lume!".

Dacă, însă, speranţa este ingredientul magic, care animă discursul şi îi asigură vorbitorului un loc în inimile oamenilor, pentru a da strălucire mesajului său, speaker-ul mai are nevoie de ceva: de nişte tehnici simple, dar de efect. Două, în cazul lui Obama. Una este anafora, care constă în repetarea aceluiaşi cuvânt la începutul mai multor fraze sau părţi de frază pentru accentuarea unei idei sau obţinerea unor simetrii ("Vreau să mulţumesc fiecărui american care a participat la aceste alegeri. Fie că aţi votat pentru prima oară, fie că aţi stat la coadă si aţi aşteptat, fie că aţi umblat în teritoriu sau aţi răspuns la telefoane, fie că aţi ţinut o pancardă cu Obama sau cu Romney, v-aţi făcut vocea auzită!"), cealaltă este epifora sau epistrofa care constă în repetarea unui cuvânt sau a unor cuvinte la sfârșitul propozițiilor, frazelor sau al unor strofe ("Fie că am câştigat votul vostru, fie că nu am ascultat, am învăţat de la voi, voi m-aţi făcut un preşedinte mai bun! Mă întorc la Casa Alba mai hotărât şi mai inspirat decât oricând. În seara aceasta, aţi votat pentru acţiune, nu pentru politică, aşa cum a fost până acum! Ne-aţi ales pentru a ne concentra pe slujbele voastre, nu pe ale noastre!"). Şi pe una, şi pe cealaltă, le puteţi exersa în discursurile voastre. Utilizaţi-le cu măsură şi puteţi fi sigur de efect. În ce priveşte, însă, promisiunile, speranţele pe care le daţi publicului vostru, străduiţi-vă să nu promiteţi nimic din ce nu puteţi oferi cu adevărat şi lăsaţi-le pe cele fără acoperire pe seama politicienilor. Dacă ei dau socoteală abia peste 4 ani pentru promisiunile neîmplinite, voi trebuie, de cele mai multe ori, să îi oferiţi publicului ce i-aţi promis chiar în timpul discursului!

Ţi-e frică?

Considerată una dintre cele mai răspândite fobii, teama de a vorbi în public constituie pentru mulţi o problemă. Vestea bună este însă că ea figurează printre fobiile relativ uşor de tratat, chiar şi fără ajutor de specialitate. Cât priveşte metodele prin care se poate trata, sunt cele clasice din  psihologie. Cea cognitiv- comportamentală (TCC), prin care pacientul analizează raţional situaţia şi se concentrează pe ce se poate întâmpla pozitiv, în loc să exagereze riscurile unui eşec, tehnicile de relaxare şi, în fine, terapia prin expunere, care presupune înfruntarea fobiei.

Tehnicile de relaxare şi analiza raţională a situaţiei sunt paşii ce vă vor ajuta să vă înfruntaţi teama de a vorbi în public, iar ultimul pas, cel de a vorbi efectiv în faţa unei asistenţe, va cosnfinţi succesul demersului vostru. Pentru asta, vă trebuie multă determinare, dar voinţa de a reuşi şi însuşirea elementelor esenţiale ce vă pot transforma într-un vorbitor de succes vă vor ajuta să depăşiţi orice obstacol!

Trei sfaturi proaste

Există numeroase sfaturi utile pe care cei preocupaţi de vorbitul în public le pot găsi în cărţi, cursuri sau pe internet, însă veţi  găsi si destule idei care riscă mai degrabă să vă încurce ori   să vă creeze o imagine falsă asupra vorbitului în public. Iată trei dintre ele:
Vorbitul este ca mersul pe bicicletă, dacă ai mers vreodată, e suficient să te urci pe ea şi-ţi vei aminti. În realitate, vorbitul în public este ca sportul, dacă nu te antrenezi constant, pierzi contactul cu performanţa şi vei avea dificultăţi de fiecare dată când vei fi nevoit să susţii  un discurs, ca şi cum te-ai afla la primele încercări de acest gen. Nu renunţa, aşadar, la a vorbi în public măcar din când în când, indiferent de circumstanţe.
Nimic nu poate fi mai rău decât un public apatic! De fapt, există ceva cu mult mai  înspăimântător:  un public ostil. Din fericire, nu se întâmplă prea des, dar e posibil să fii nevoit, de pildă, să susţii un discurs despre dăruirea la locul de muncă într-o companie care tocmai şi-a anunţat angajaţii că urmează reduceri de personal şi micşorări de salarii. Oricât de bun vorbitor ai fi, vei avea cu siguranţă dificultăţi în a susţine discursul şi nu trebuie să intri în panică dacă oricât te-ai strădui nu vei reuşi  să le schimbi starea de spirit. Probabil ca nimeni n-ar putea-o face în aceste circumstanţe.

Imaginându-ţi cum ar arăta publicul fără haine, în lenjerie intimă, vei scăpa de emoţii! Ai auzit probabil atât de des sfatul acesta încât pare deja o axiomă. În realitate, însă, nu vă va ajuta cu  nimic. Fie că veţi izbucni în râs, dându-le senzaţia celor din public că aţi luat-o razna,  fie că vă veţi pierde concentrarea, veţi fi departe de scopul propus, acela de a vorbi siguri pe voi, aşa că renunţaţi la idee şi găsiţi/învăţaţi alte metode de a vă gestiona emoţiile!

Cu mingea la fileu

Mulţi vorbitori lasă pentru finalul prezentării momentul în care publicul poate adresa întrebări. E adevărat că pentru numeroşi speakeri acesta este un moment critic, în care au senzaţia că lucrurile le scapă de sub control şi sunt, practic, la mâna celor care adresează întrebările. În realitate, dacă gestionezi momentul cum trebuie, vei fi întotdeauna la conducerea jocului, putând chiar profita din plin de mingea ridicată la fileu de unii participanţi. Nu încheia, însă, niciodată cu sesiunea de întrebări. Oricît de bine ai gestiona-o tu, există riscul ca oamenii să plece gândindu-se la vreo întrebare stupidă adresată în această împrejurare, în loc să mediteze în drum spre casă la ideile principale ale discursului tău, aşa că lasă-ţi timp măcar câteva minute pentru concluzii şi o încheiere memorabilă.

În plus, dacă discursul tău e mai lung de 20 de minute (cam atât spun specialiştii că durează ciclul maximei concentrări în cazul unui speech), poţi folosi sesiunea de întrebări pentru a împrospăta interesul publicului înainte de a merge mai departe.  Nu în ultimul rând, dacă amâni momentul întrebărilor, unele dintre ele, poate chiar cele mai interesante, vor rămâne nerostite, participanţii uitând de ele până la final sau, grăbiţi să plece acasă, renunţând pur şi simplu la ele. Foloseşte aşadar întrebările participanţilor în favoarea ta, ajută-te de ele pentru a puncta sau lămuri anumite idei şi noţiuni şi dă-le prin intermediul lor ocazia participanţilor să îşi aducă propria contribuţie la succesul prezentării!

Strângem cureaua?

Pentru unii vorbitori, timpul este un veritabil inamic, fiindu-le imposibil să-l gestioneze astfel încât să se încadreze în limitele stabilite iniţial. E adevărat că unii reuşesc prin conţinutul sau/şi forma discursului să facă mai uşor de suportat această impoliteţe, însă nici măcar ei n-ar trebui să profite de acest argument pentru a-i obliga pe spectatori să stea peste program. Îmi imaginez că la şcoala nu vă entuziasmau profesorii care, ignorând sunetul clopoţelului, insistau să îşi ducă ideea până la capă, înainte de-a vă expedia în binemeritata pauză. Un pedagog cu experienţă nu comite, însă, astfel de greşeli, pentru că ştie ce are de făcut pentru a se încadra în timp.

Nu e niciun secret,  e suficient să exersezi în prealabil speech-ul şi să îl ajustezi astfel încât să-ţi laşi  măcar câteva minute libere cu care vei putea jongla în timpul orei aşa cum o impune situaţia. Gândiţi-vă la o curea, care nu are o singură gaură, ci mai multe, tocmai pentru a o putea ajusta în funcţie de necesităţi. Uneori o strângi mai mult, alteori, după o masă copiasă, poate o slăbeşti puţin. În mod similar, când îţi pregăteşti discursul lasă-ţi o marjă de timp şi foloseşte-o în funcţie de circumstanţe pentru a face faţă oricărei situaţii!

Coşmarul vorbitorilor

Nimic nu-l îngrozeşte mai mult pe un vorbitor decât imaginea unei săli pline de oameni plictisiţi, căscând, consultându-şi insistent ceasurile sau telefoanele ori străduindu-se din răsputeri, dar fără succes, să nu închidă ochii. Ce poţi face, însă, pentru a scăpa de un astfel de "vis urât"? Înainte de orice altceva, nu te grăbi să pui pe seama discursului tău starea publicului! E posibil, dacă nu chiar probabil, ca asistenţa să se manifeste astfel pentru că ora este nepotrivită (fie că e încă prea devreme, fie că e deja târziu), din cauza condiţiilor din sală (poate e prea cald) ori din cauză că spectatorii tăi tocmai vin de la un prânz copios ori de la un cocktail unde au "consumat" mai mult decât ar fi fost cazul. Chiar şi dacă ai de a face cu astfel de circumstanţe, nu trebuie însă să te dai bătut. Ce-i drept, sarcina ta va fi mai dificilă, dar ia asta ca pe o provocare  şi răspunde-i acesteia cum  se cuvine, folosindu-te de câteva "trucuri" pentru a-i face totuşi pe cei din public atenţi la speech-ul tău.

Spune-le poveşti! Nu cu scopul de a-i adormi, cum facem cu cei mici seara la culcare, ci pentru a le stârni curiozitatea. Aminteşte-ţi de Şeherezada, care-l ţinea pe sultan nopţi întregi treaz spunându-i poveşti! Adaptează-ţi însă poveştile  publicului căruia te adresezi, astfel încât să  se simtă implicat şi să realizeze că poate trage unele învăţăminte din aceste relatări. Nu-ţi modifica discursul în funcţie de poveşti, ci caută-le pe acelea care se potrivesc discursului tău. Implică-ţi în acelaşi timp publicul, invitându-i pe cei prezenţi să adreseze întrebări, propunându-le exerciţii ori diverse activităţi şi adresându-le întrebări la rândul tău. Nu în ultimul rând, foloseşte-te de voce şi de limbajul trupului pentru a rupe monotonia. Dacă vrei să  îi ţii în priză, schimbă ritmul, volumul, tonul, mişcă-te prin sală, priveşte-i în ochi, transmite-le energie, fă tot ce depinde de tine pentru a-i ajuta să "supravieţuiască" acestei  provocări şi a se putea bucura de discursul tău!

Când zboară peştii?

Înainte de orice altceva, când ai de susţinut un curs, gândeşte-te bine la tema acestuia! Uneori, circumstanţele te vor scuti de efortul acesta,. Este situaţia discursurilor pe teme impuse. Alteori, tema vine de la sine, iese la suprafaţă ca un peşte zburător, care pare că vrea să ajungă la soare. De multe ori, însă, trebuie să alegi singur o temă, astfel că, dacă nu vei avea succesul scontat, nu vei putea da vina pe nimeni altcineva. Poţi evita, însă, eşecul, dacă în momentul în care te apuci să alegi subiectul speechului îţi pui trei întrebări:
1. Dispun  de suficiente cunoştinţe pentru a vorbi despre acest subiect? Nu există probabil greşeală mai gravă decât să te apuci să vorbeşti despre ceva ce nu cunoşti. V-aţi încumeta să vorbiţi despre ADN şi ARN în condiţiile în care la ora de biologie de la şcoală eraţi cu gândul la codiţele colegei din banca din faţă în loc să urmăriţi explicaţiile profesoarei? Nu uitaţi că e posibil şi să vă pomeniţi cu întrebări suplimentare din partea publicului!

2. Publicul căruia îi voi vorbi e interesat de acest subiect? Te vezi pregătind un discurs despre tricotaje ştiind că vei vorbi unui public alcătuit din bărbaţi?
3. Eu, personal, sunt interesat de acest subiect? Una e să vorbeşti despre timbre dacă eşti filatelist şi alta să o faci din perspectiva unuia care foloseşte timbre o dată pe an, când expediază un plic cuiva.
Vorbeşte despre ce te pasionează, asigură-te că stăpâneşti subiectul iar tema e interesantă pentru publicul căruia i te adresezi şi poţi fi convins că speech-ul tău va avea succes!