Ce te faci daca n-ai talent?

Sigur ca exista vorbitori talentati si altii mai putin inzestrati. Acestia din urma au, insa, doar un pic mai mult de muncit decat ceiallti, realitatea fiind ca si unii si alti trebuie sa sa straduiasca daca vor sa exceleze, pentru ca talentul nu poate inlocui munca iar fara ea este steril, inoperant, nu da roade si nu iti adduce satisfactii. Pe de alta parte, insa, munca ii poate ajuta si pe cei mai putin inzestrati sa progreseze si sa dobandeasca aptitudinile cu care altii au avut norocul sa fie daruiti. Cazul lui Demostene, cel mai mare orator al antichitatii, este elocvent in acest sens. Impresionat de arta oratorilor din epoca sa, Demostene si-a dorit sa poate face la randul lui acelasi lucru si, dupa ce s-a pregatit cu cei mai retori si-a facut curaj si a luat cuvantul in fata multimii. N-a avut succes: vocea ii era prea slaba, pronuntia - defectuoasa, respiratia - prea scurta, frazele erau confuze, gesturile stangace. Intr-un cuvant: dezastru! Ce-a facut Demostene? a decis ca trebuie sa munceasca pentru a-si corecta greselile! Pentru a-si intari vocea si pentru a dobandi o respiratie mai ampla, a inceput sa rosteasca lungi cuvantari pe malul marii, straduindu-se sa acopere zgomotul valurilor spargandu-se de tarm, sau in timp ce urca pante cat mai abrupe, ceea ce ii cerea un control atent al respiratiei. Pentru a-si corecta defectele de pronuntie, lua in gura pietricele, straduindu-se sa rosteasca si in aceste conditii cuvintele clar. Mai mult, pentru a se asigura ca nu va abandona exercitiile, s-a inchis in casa si si-a ras parul pe o parte a capului, astfel incat sa nu fie tentat sa iasa in lume si sa-si piarda vremea cu frivolitati. Increderea in sine, dragostea pentru oratorie si mai ales vointa de neclintit, toate acestea l-au ajutat in cele din urma sa reuseasca, acolo unde cei mai multi ar fi renuntat!