sâmbătă, 8 septembrie 2012

Haina il face pe om?

Formula potrivit careia "Haina il face pe om" functioneaza si in cazul vorbitorilor in public. Chiar daca esti un vorbitor innascut si care ii poate face pe cei din fata lui sa ignore detalii precum o cravata prost aleasa sau o  camasa sifonata,  nu te poti duce imbracat oricum atunci cand ai de sustinut o prezentare.
Inainte de orice altceva, trebuie sa ai grija sa iti adecvezi tinuta publicului caruia ii vei vorbi si mediului in care vei sustine  discursul. Regulile de bun simt spun ca trebuie sa te imbraci la nivelul celor carora li te adresezi sau putin peste, avand grija sa nu fii neglijent, dar nici sa nu exagerezi, imbracandu-te prea pretentios. Daca, insa, vei fi pus sa alegi intre neglijent si prea dichisit, e de preferat sa alegi a doua varianta. Totodata, trebuie sa te imbraci cu ceva in care sa te simti bine si sa arati la fel.
Nu ezita, deci, sa te uiti in oglinda si sa incerci sa te pui in postura celor din public, intrebandu-te daca ti-ar inspira incredere cineva care arata ca tine imbracat in acest fel. Daca raspunsul este Da, atunci e in regula sa te duci astfel imbracat pe scena. Evita hainele extravagante, care ar putea deturna atentia publicului de la discurs, lasa acasa accesoriile inutile, prefera un stil simplu si cu bun gust, unuia excentric sau de-a dreptul indoielnic. Ia-ti incaltaminte comoda, de preferinta neagra si lustruita cum trebuie, haine curate, comode si bine calcate si vei putea fi sigur ca vei constitui o prezenta agreabila pentru cei care te vor urmari!

Nota: Articolul de fata incearca sa raspunda sugestiei venite de la Eduard, unul dintre cititorii acestui blog, caruia ii multumesc pentru interes. Va multumesc, de altfel, tuturor celor care zilnic sau macar din cand in cand va gasiti timp sa cititi aceste materiale, fie ca le gasiti utile sau doar interesante! Iar daca aveti intebari ori sugestii de teme pe care le-ati dori tratate ori chiar lamurite aici, astept mesajele voastre, sub forma de comentarii la articole!

joi, 6 septembrie 2012

Inchide cercul!

Un discurs cu o introducere atractiva si un continut pretios mai are nevoie de un singur element pentru a satisface asteptarile publicului: o incheiere memorabila! Ca in cazul unui film cu happy end, dupa care oamenii ies satisfacuti din cinematograf.
Cum puteti face asta? Inainte de orice altceva, nu incheiati discursul abrupt, asa cum fac unii regizori care lasa lucrurile " in aer", obligandu-i pe spectatori sa-si imagineze ei insisi finalul povestii pe care au urmarit-o pana atunci cu sufletul la gura. Preveniti-i ca va apropiati de finalul discursului pentru a-i face (si) mai atenti la ce le veti spune si rasplatiti-le atentia printr-o incheiere demna de Oscar!
Puteti incheia cu o recapitulare succinta si aplicata a ceea ce le-ati expus pe parcursul speechului, cu un indemn la actiune, cu o poveste personala sau, cel mai bine, incheiati asa cum ati inceput. Daca ati folosit o poveste in deschidere, reveniti la ea, de aceasta data din perspectiva informatiilor impartasite publicului pe parcursul discursului, sau apelati la o alta poveste, stabilind, insa, o conexiune logica intre ele. Daca ati inceput prezentand statistici, reveniti la ele si comentati-le din noua perspectiva, la fel, daca ati inceput glumind pe seama unui subiect, incheiati pe acelasi ton cu referire la aceeasi tema, lasandu-i, daca puteti face asta, razand in hohote. Procedand astfel, inchizand cercul, filmul regizat de voi va avea happy end iar publicul se va putea bucura de un discurs complet!



miercuri, 5 septembrie 2012

Convinge-i din prima!

Poate parea greu de facut, insa trebuie sa iti "agati" publicul" inca din primele minute. Daca iti scapa printre degete in aceasta faza, tot restul discursului va fi o cursa de urmarire ape care o vei incheia gafaind. Primele minute sunt asadar vitale si trebuie sa profiti de ele pentru a-i convinge ca meriti atentia lor. Iar pentru asta, te poti folosi de orice: povesti personale, intrebari ,citate, imagini, statistici, declaratii, umor, opinii ale expertilor, sunete, recuzita, marturii, povesti de succes... Poti face asadar orice, cu conditia sa reusesti sa-i provoci sa te urmareasca, castigandu-le increderea si dezavaluindu-le la ce sa se astepte de la discursul tau. Ai totusi grija, pentru ca primele minute sunt totodata si cele in care iti programezi publicul, indicandu-i la ce se poate astepta din partea ta. Nu-l dezamagi, deci, promitandu-i marea cu sarea si apoi batand apa in piua.
Daca incepi cu umor, continua pe acelasi ton, daca incepi dramatic, continua in acelasi stil. Primele minute sunt coperta cartii pe care publicul o deschide incitat de titlu si de grafica. Nu-l dezamagi, promitandu-i ca va citi o carte de aventuri si oferindu-i un tratat despre cresterea melcilor de gradina, pentru ca data viitoare nimeni nu-ti va mai cumpara vreun volum!

Simti energia?

Oricat de bine structurat, de valoros ca informatie si de spectaculos ar fi discursul vostru, nu veti avea succesul pe care vi-l doriti daca, atunci cand il sustineti,  nu o veti face cu pasiune. Incarcati-va cu energie, bucurati-va de experienta si lasati sa se vada asta, zambind, comunicand sincer  si indemnandu-i pe participanti sa se bucure alaturi de voi. 
Ganditi-va la cei care preiau melodiile altora. Notele, masurile, versurile, toate sunt aceleasi, insa, in cele mai multe situatii, nu vor reusi sa se ridice la inaltimea interpretarii originale. Iar asta nu se explica decat prin faptul ca, nefiind piesa lor, nu se implica emotional. Vor interpreta corect partitura , insa asta nu este de ajuns. Pentru a misca publicul, e nevoie si de pasiune. Eliberati-o, lasati-o sa iasa la lumina si veti avea parte de reactii pe masura.

luni, 3 septembrie 2012

Ceva nou

Nimeni nu-si doreste, cred, sa-si piarda timpul ascultand un vorbitor care nu-i spune ceva nou ori care nu-i ofera macar o perspectiva originala asupra unor lucruri pe care le cunoaste deja. In consecinta, asa cum nu se cuvine sa te duci intr-o vizita cu mana goala, nu te duce nici tu la intalnirea cu publicul fara a te pregati temeinic.
 Documenteaza-te, cerceteaza, colecteaza si prelucreaza informatia, insistand asupra elementelor inedite! Abordeaza subiectul dintr-o perspectiva noua! Procedand astfel, vei avea ce-ti trebuie pentru a concepe un discurs remarcabil, care sa satisfaca si poate chiar sa intreaca asteptarile publicului!

In pijama sau la costum?

Oricat de bun vorbitor ai fi, oricata experienta ai avea, nu te aventura in fata publicului fara sa-ti fi pregatit discursul. Asa cum nu te-ai duce niciodata la o nunta fara sa-ti scoti din sifonier un costum, o camasa calcata, un papion sau o cravata, la fel, nu poti urca pe scena inainte de a-ti fi structurat, sedimentat, revizuit informatiile pe care vrei sa le impartasesti asistentei. Practic, a nu-ti pregatit discursul este sinonim cu a nu-ti respecta publicul si, in acelasi timp, a nu te respecta nici pe tine. Daca tu nu consideri ca aceia carora le vei vorbi merita sa-ti "pierzi" cateva  ore sau zile pentru a pregati un discurs, inseamna ca nu-ti pasa daca discursul tau ii va ajuta sau nu in vreun fel. E ca si cum ai sti ca iti vin musafiri si, cand acestia iti suna la usa, ai iesi in pijama, poate si cu galeata de gunoi in mana... Asa ceva  nu se face!!
 Gandeste-te ca, sa spunem, ai in  fata 50 de oameni iar discursul tau dureaza o ora. In total, asadar, publicul iti acorda 50 de ore din timpul sau. Nu crezi ca merita sa sacrifici macar cateva ore sau zile din timpul tau pentru a le oferi o experienta pe masura asteptarilor? Pregateste-te, asadar, pentru discurs, cum ai face-o pentru... nunta anului! Alege cele mai bune informatii, aseaza-le in prezentare cum se poate mai bine si intampina-ti publicul cum ai face-o cu niste invitati de vaza!

sâmbătă, 1 septembrie 2012

Un meci de poveste

Orice microbist va aprecia, fara dubii, o victorie categorica a echipei sale preferate, la capatul unei partide pe care favoritii sai au dominat-o din primul si pana-n ultimul minut, fara sa le dea vreo emotie suporterilor. Pe de alta parte, o victorie smulsa in ultima secunda, dupa  un meci cu o istorie tumultuoasa, cu rasturnari de situatii, genul de partida "interzisa cardiacilor", va avea mult mai mari sanse sa devina o poveste de spus nepotilor, la gura sobei sau in fata... caloriferului!
In acelasi mod, un discurs corect, in care enuntati clar ideile de la bun inceput si le bifati una cate una, intr-un mod agreabil si respectand logica lucrurilor, va fi satisfacator pentru toti cei prezenti. Daca, insa, vreti un discurs memorabil, trebuie sa va asumati unele riscuri si sa "rupeti" monotonia, introducand si elemente de suspans. Faceti-o, insa cu grija, astfel incat, la final, scorul de pe tabela de marcaj sa fie in favoarea voastra!