De ce nu-i frumos să arăţi cu degetul?

O lecţie învăţată încă din copilărie spune că nu e frumos să arătăm cu degetul. Chiar dacă e  vorba de cel arătător. Consemnat şi de manualele de bune maniere, sfatul se referă, însă, doar la persoane. Poţi folosi, deci, arătătorul pentru a arăta cuiva direcţia înspre care trebuie să meargă ori un obiect pe care ţi-l doreşti. Nu e, însă, niciodată permis să-ţi îndrepţi arătătorul înspre interlocutor. Imaginaţi-vă că în locul degetului aţi avea în mână un indicator ca acela pe care-l foloseau profesorii la şcoală pentru a vă arăta unde se găsesc râurile şi munţii pe hartă. Cu siguranţă nu ar da bine să-l îndreptaţi înspre cineva. Cum poţi, însă, proceda când ai de a face cu un public numeros, dar trebuie să i te adresezi într-un anumit moment unei singure persoane?

Dacă îi cunoşti numele, e perfect, e suficient să i-l rosteşti şi va fi evident cui te adresezi. Dacă nu eşti într-o astfel de situaţie, poţi totuşi găsi un element distinctiv (o eşarfă roşie sau o cămaşă galbenă, o cravată mov sau o jachetă verde) şi-ţi poţi formula intervenţia în funcţie de acel element de identificare, adresându-te doamnei cu eşarfă roşie ori domnului cu cămaşă galbenă. Totodată, în cazul în care te poţi apropia de cel căruia te adresezi, ai şi această variantă, de a te duce lângă el şi a i te adresa de aproape, eliminând astfel orice confuzie privind identitatea intelocutorului. Orice variantă ai alege, poţi fi sigur că va fi mai inspirată  decât cea de a arăta cu degetul pe cineva.

Dar-ul de care te poţi lipsi

Unii din cei mai mari adversari ai multor vorbitori sunt nimeni alţii decât... ei înşişi. Fie din cauza neîncrederii care le subminează prestaţia, fie din cauza incompatibilităţii dintre mesaj şi atitudine. Oricât de sigur ţi-ai propune să pari publicului, dacă nu îţi alegi cuvintele cu grijă şi nu-ţi impui o atitudine potrivită, tot te vei da de gol. Frazele pe care le utilizezi trebuie să fie puternice, să nu dezvăluie nici o urmă de slăbiciune din partea ta, neîncredere în mesaj ori, şi mai rău, opoziţie faţă de acesta.

Evitaţi, asadar, orice expresie sau gest care v-ar putea trăda, eliminaţi dar-ul care anulează tot ce spuneţi înaintea lui şi străduiţi-vă să vă prezentaţi mesajul într-o manieră cât mai convingătoare. Iar dacă totuşi aveţi îndoieli, încercaţi să scăpaţi de ele fie înainte, fie după discurs, în  niciun caz în timpul acestuia, de faţă cu publicul!

O imagine alcătuită din o mie de cuvinte

Toata lumea este de acord că imaginile sunt binevenite în timpul unei prezentări. De câte ori n-aţi auzit că "o imagine spune cât o mie de cuvinte"? Totuşi, încă şi mai puternice decât aceste imagini sunt cele alcătuite din... cuvinte, acelea pe care publicul le vede cu ochii minţii , pe care le trăieşte si care-l impresionează mai mult decât o mie de imagini simple. Pentru a crea, însă, astfel de imagini, vorbitorul trebuie să ofere multe detalii, cât mai concrete, să descrie în cuvinte subliniate de vocea si gesturile sale tot ceea ce vrea ca publicul să vadă şi să simtă (forme, culori, texturi, miros, senzaţii, dimensiuni, distanţe, nuanţe), oferindu-i acestuia toate piesele necesare pentru a-şi construi propria imagine a scenei ori întâmplării relatate.

Nu e uşor să faci asta, însă, daca reuşeşti, rezultatele sunt remarcabile şi memorabile în acelaşi timp, impresia pe care o produci fiind la fel de puternică precum cea pe care publicul ar fi simţit-o dacă ar fi trăit personal această experienţă.

TIPS & TRICKS 4 PUBLIC SPEAKING EP 8

Un discurs marca... Chanel

Ea însăşi adeptă înfocată a accesoriilor de tot felul în toate ocaziile, Coco Chanel le sfătuia totuşi pe femei ca, înainte de a ieşi din casă, să dea jos un accesoriu, conştientă că, din dorinţa de a impresiona, doamnele şi domnişoarele au tendinţa să adauge şi elemente inutile, care, în loc să sporească valoarea întregului, riscă să strice impresia generală.
Ca vorbitor, poţi aplica aceeaşi regulă, simplificându-ţi discursul prin renunţarea la elementele inutile, la "accesoriile" care îl fac greu de înţeles şi nu-i conferă valoare. Ca în multe alte situaţii, şi în materie de oratorie, ce este prea mult strică în loc să ajute, aşa că rezumă-te la elementele esenţiale şi fă totul cât mai simplu, mai uşor de înţeles şi asimilat de către public.

Unde mai pui că, procedând astfel, vei aplica încă una din regulile de aur ale celebrei creatoare, care obişnuia să spună că "luxul trebuie să fie confortabil, altfel nu mai e lux". 
Fă-ţi, deci, publicul să se simtă confortabil, expune-ţi clar ideile, urmează un fir logic fără abateri inutile şi discursul tău va avea o eleganţă ce nu va putea fi trecută de nimeni cu vederea.

"Arta" de a fi natural

Chiar dacă pare paradoxal, cu cât repeţi mai mulţi un discurs, cu atât acesta va părea mai natural. Acesta este de altfel şi secretul celor mai populari realizatori de emisiuni TV, de pildă. În spatele volubilităţii lor, aerului lor natural, se ascund ani de experienţă şi sute de ore petrecute în lumina reflectoarelor. La polul opus, orice persoană aflată pentru prima oară într-un platou de televiziune va deveni nervoasă, rigidă, nenaturală, îşi va găsi mai greu cuvintele şi în general va fi mai puţin fermecătoare decât este în viaţa de zi cu zi.

Cu timpul, însă, pe măsură ce va avea parte de mai multe asemenea experienţe, va deveni tot mai "naturală" şi va învăţa să-şi gestioneze emoţiile, să adopte atitudinea şi tonul potrivit pentru a impresiona publicul în mod plăcut. În mod similar, orice orator are nevoie de mai multe experienţe pentru a învăţa "arta" de a fi natural şi pentru a străluci atunci când se adresează publicului. Altminteri, dacă va dori să vină în faţa asistenţei fără a fi exersat în prealabil discursul, tonul, atitudinea, tot ce va reuşi va fi nu să dea impresia unui vorbitor natural, ci a unuia pur şi simplu nepregătit.

Public speaking: O călătorie neaşteptată

Populat de personaje fabuloase,  Hobbitul continuă, la peste 70 de decenii de la apariţie, să constituie lectura preferată pentru cititori de toate generaţiile, iar filmele inspirate de carte şi continuarea acesteia sunt la rândul lor succese indiscutabile. Toate acestea nu s-ar mai fi întâmplat, însă, dacă J. R. R. Tolkien, autorul acestor cărţi încântătoare, n-ar fi avut un discurs convingător, presărat cu metafore impresionante şi poveşti uimitoare, ce te ţin cu sufleul la gură şi te ajută să vezi cu ochii tăi locurile şi  fiinţele pe care Bilbo Baggins, hobbitul aventurier şi însoţitorii săi le străbat şi întâlnesc pe parcursul călătoriei lor.

Împrumutând reţetele vechilor barzi, Tolkien reuşeşte să-i ţină pe cititori în priză pe toată perioada poveştii sale,  de la introducerea în care prezintă eroii călătoriei şi miza acesteia, până la aventurile pe care le parcurg şi obstacolele pe care le au de depăşit, punctul culminant al aventurii şi finalul optimist şi moralizator al acesteia. Cartea sa, ca orice discurs reuşit, are tensiune şi poveşti incitante, umor şi dramatism, poveşti în poveşti dar şi un mesaj ce o străbate din prima până-n ultima filă, de la primul pas al călătoriei şi până când protagoniştii ei se întorc acasă. Identifică la rândul tău mesajul pe care vrei să-l transmiţi, stabileşte-ţi destinaţia şi traseul, găseşte poveştile şi tonul adecvat şi invită-ţi publicul să te însoţească într-o călătorie pe cât de neaşteptată pe atât de memorabilă!