Oratoria, ştiinţă sau artă?

Întrebarea este, folosind un termen din aceeaşi familie, retorică, întrucât, fără dubii, oratoria este în egală măsură ştiinţă şi artă! Există mecanisme pe care le poţi folosi, tehnici de care te poţi ajuta, însă pentru a străluci mai ai nevoie de ceva, care vine dinlăuntrul  tău.  Oricât de bine construit, pentru a impresiona cu adevărat publicul şi a-l convinge să facă (aproape) orice, un discurs trebuie să izbucnească din vorbitor ca lava unui vulcan care iese  la lumină măturând totul în calea ei.  Singură, însă, pasiunea nu este îndeajuns pentru a convinge audienţa, aşa că trebuie să-ţi însuşeşti şi mecanismele care alcătuiesc un discurs.

În privinţa acestora, specialiştii identifică trei componente majore: gramatica (mecanismul limbajului), logica ( mecanismul gândurilor ori al raţiunii) şi retorica (folosirea limbajului pentru a instrui, informa sau influenţa).  Numai stăpânindu-le pe toate poţi avea un discurs convingător. O exprimare nelalocul ei, o argumentaţie  strâmbă sau o retorică anapoda pot compromite totul, aşa că nu neglija niciuna din aceste componente. Adaugă-le emoţiile care animă deopotrivă discursul şi publicul şi vei avea tot ce-ţi trebuie pentru un speech reuşit!

Metoda Stanislavski

Mulţi dintre actorii celebri de azi îi datorează enorm unui personaj puţin cunoscut publicului larg, Constantin Sergheevici Stanislavski. Cofondator al Teatrului de artă din Moscova, Stanislavski este considerat unul din marii inovatori ai teatrului mondial, sistemul dezvoltat de el şi care îi poartă numele fiind folosit si în ziua de astăzi de actori în construirea personajelor. Pe scurt, sistemul Stanislavski se concentrează pe dezvoltarea în mod realist a rolurilor, actorii fiind  instruiți să folosească "memoria afectivă"  pentru a reproduce în mod natural emoțiile personajelor interpretate. Astfel, actorilor li se cere să se gândească la un moment din viețile lor în care au simțit emoția dorită şi să încerce să o prezinte pe scenă.  Este ceea ce fac cei mai mulţi actori ai zilelor noastre pentru a se apropia cât mai mult de emoţia dorită.

 Tot Stanislavski le propunea însă actorilor si metoda "magicului dacă",  îndemnându-i să-şi pună cât mai multe întrebări în legătură cu personajul interpretat, începând cu "Ce aş fi făcut eu dacă m-aş fi aflat în aceeaşi situaţie cu personajul meu?" Metoda poate fi însă aplicată cu la fel de mare suces şi de vorbitorii publici. Puneţi-vă, de pildă, în locul publicului şi  întrebaţi-vă: Ce-aş vrea sa aflu? Cum as dori să fie speech-ul? Ce aş dori să văd? Cum mi-aş dori să interacţioneze vorbitorul cu mine? Ce poveşti mi-ar plăcea să aud? Intrând astfel în pielea publicului, veţi obţine o mulţime de răspunsuri preţioase pe care le veţi putea utiliza ulterior atât în elaborarea cât şi în prezentarea speech-ului vostru.

Secretul lui Tony

Celebrul actor de film şi teatru Anthony Hopkins, premiat cu Oscar pentru rolul doctorului Hannibal Lecter din Tăcerea mieilor, citeşte,  potrivit propriilor mărturisiri, fiecare scenariu de 250 de ori. Nu pentru că nu l-ar reţine încă de la a 20-a lectură, dezvăluie el, ci pentru că asta îl ajută să pătrundă toate nuanţele replicilor, să intre mai bine în pielea personajului şi, mai ales, să fie relaxat la filmări, fără să îi fie teamă vreun moment că ar putea uita replica.

Procedând astfel, Hopkins nu face decât să respecte una din regulile de aur ale vorbitului în public, aceea care spune că, pentru a scăpa de trac, trebuie să stăpâneşti foarte bine subiectul despre care vorbeşti. Pregătiţi-vă, deci, discursul ca la carte, repetaţi-l, dacă e nevoie, chiar şi de 250 de ori, şi veţi vedea că funcţionează!

Secrete de vrăjitor

Toată lumea ştie povestea Vrăjitorului din Oz, căruia micuţa Dorothy îi cere ajutorul să ajungă acasă,  Sperietoarea - minte, Leul cel fricos - curaj şi Omul de tinichea - o inimă adevărată. Într-un târziu, după nenumărate aventuri, cei patru prieteni descoperă că vrajitorul nu poate face nimic pentru ei, iar asta nu din cauză că oricum nu era vrăjitor adevărat, dar mai ales pentru că ei deja aveau, fara să ştie, tot ce le trebuia: Sperietoarea era îndeajuns de inteligentă încât să găsească soluţia oricărei probleme, Leul ce fricos, pus în situaţii limită, dovedea o bravură ieşită  din comun, iar Omul de tinichea era capabil de sentimente mai ceva ca un om adevărat. Chiar şi Dorothy s-a descurcat singură, obţinând pe parcursul călătoriei pantofiorii fermecaţi, care o puteau duce acasă la unchiul şi mătuşa sa.

Cei care ezită să vorbească în public sunt cam în aceeaşi situaţie şi apelează la traineri ca la nişte vrăjitori capabili să-i transforme peste noapte în speakeri profesionişti. În realitate, însă, la fel ca-n povestea lui Baum, aspiranţii la acest statut trebuie să parcurgă nişte paşi, la fel ca eroii poveştii, pe drumul pavat cu cărămizi galbene, să se confrunte cu o serie de obstacole şi să le depăşească, dobândind astfel încredere în ei şi  în forţele lor. Trainerul are sarcina să le indice direcţia şi să-i motiveze, însă restul depinde de ei şi de voinţa lor. Nu vă daţi, deci, bătuţi, ci persereraţi conştienţi tot timpul că  dispuneţi de toate resursele pentru a deveni nişte vorbitori senzaţionali!

Nu "Mă numesc", ci "Sunt!"

Uneori, un singur cuvânt poate face veritabile minuni, cu condiţia să-l foloseşti când şi unde trebuie! Amonda Rose, trainer, susţine, de pildă, că puteţi câştiga atenţia publicului, încă din deschidere, doar schimbând formula  Mă numesc/Numele meu este X cu Sunt X!

Potrivit Amondei, formula cu Sunt! funcţionează efectiv ca o mantră, capabilă să capteze atenţia auditorului dar şi să-i dea vorbitorului încredere în capacitatea sa de a face faţă oricărei provocări. Fiind simplu de pus în aplicare, testaţi-o de fiecare dată când aveţi ocazia, iar dacă funcţionează,  însuşiţi-vi-o!

Savuraţi spectacolul!

O prezentare are multe în comun cu un spectacol de teatru. Inclusiv scena şi sala, cărora trebuie să le  acordaţi aceeaşi atenţie pe care le-o acordă regizorul, scenograful şi organizatorii oricărei piese de teatru.   Verificaţi, deci, să nu existe  obiecte inutile, care ar putea distrage atenţia auditoriului. Echipamentul se află la îndemână? Funcţionează? Sunetul este corespunzător? Puteţi fi auziţi? Dacă folosiţi echipamente audio, există riscul ca acestea să deranjeze publicul? Aveţi toate materialele la îndemână? Materialele afişate pot fi văzute? Cele care trebuie distribuite sunt în cantitate suficientă? Lumina este adecvată? Trebuie trase jaluzelele? Cine o va face? În sală, temperatura este potrivită?

Nici prea cald, nici prea frig? Va fi îndeajuns aer când sala se va umple? Dacă deschideţi geamurile pentru a o aerisi, nu va fi prea mult zgomot de afară? Fiecare dintre aceste detalii poate compromite discursul vostru, aşa că trataţi-le cu maximă seriozitate, îngrijindu-vă ca atât voi cât şi publicul să aveţi toate condiţiile pentru a savura din plin spectacolul!

Fotografia discursului

Fie că e vorba de discursul tău sau al altui vorbitor, o evaluare atentă a punctelor slabe şi a momentelor reuşite dintr-un speech îţi va fi de mare ajutor. Fă-o, deci, cât mai des, folosind întrebări "de control" menite să scoată în evidenţă deopotrivă calităţile şi defectele prezentării. Vorbitorul a fost introdus într-un mod adecvat? Şi-a început discursul memorabil, cu o poveste sau o glumă, agăţându-şi publicul ? Discursul a conţinut poveşti şi metafore adecvate subiectului? Statisticile au servit prezentării sau i-au adus deservicii? Tranziţiile de la un moment la altul au fost naturale? Concluzia discursului a fost clară? Finalul, demn de reţinut? Vorbitorul a fost entuziast? A interacţionat cu publicul? A avut umor? Glumele au fost relevante pentru subiect? Gesturile, limbajul, tonul şi încă o mulţime de detalii, toate trebuie analizate şi evaluate pentru a trage din ele învăţăminte folositoare.

Cele mai importante dintre toate aspectele care trebuie analizate, însă, sunt obiectivele discursului. Întrebaţi-vă, aşadar, înainte de orice altceva, care a fost obiectivul speakerului: să înveţe, să motiveze, să manipuleze ori să distreze  publicul?  Care a fost mesajul esenţial al speech-ului? Vorbitorul este o persoană potrivită pentru a vorbi despre acest subiect? De ce? Obiectivul a fost atins? Găsiţi-le răspunsul, ocupaţi-vă şi de celelalte întrebări şi veţi avea o imagine clară şi obiectivă a prezentării, ca o fotografie de înaltă definiţie, care scoate în evidenţă şi cele mai mici detalii, insesizabile cu ochiul liber.