Foloseşte-ţi toate simţurile!

Întreabă pe cineva câte simţuri are o fiinţă umană şi-ţi va spune, cel mai probabil: cinci. Vederea, auzul, mirosul, pipăitul şi gustul.Ca vorbitor, poţi face apel la toate, fără să eziţi niciun moment. Apelează la imagini, foloseşte sunete, transformă-ţi vocea într-un instrument, nu ezita să foloseşti uleiuri sau beţişoare aromate pentru a crea o anumită atmosferă, îndeamnă-i pe cei din public să atingă diferite obiecte sau sa încerce anumite gusturi, fă orice crezi c-ar putea anima şi colora discursul tău, dar nu te limita la aceste cinci simţuri.

Aminteşte-ţi că există şi un simţ al umorului şi foloseşte-l! Nu uita că bunul simţ este cel care asigură intotdeauna echilibrul. Simţul ridicolului, la fel. Include in această categorie şi toate sentimentele care presupun  activarea simţurilor: compasiune, mândrie, bucurie, dorinţă, entuziasm, tristeţe, speranţă, sastisfacţie... Foloseşte-te de ele şi dă astfel viaţă discursului tău, însufleţind publicul şi oferindu-i   o experienţă memorabilă.

Secretul lui Batman

 Filmele cu supereroi se bucură de succes la public indiferent de opiniile criticilor. Ba, de multe ori, chiar în pofida acestora. Fie că se numesc Superman, Spiderman sau Batman, supereroii au milioane de fani în lumea întreagă, iar poveştile lor umplu necondiţionat sălile cinematografelor. Iar asta, în condiţiile în care toate spun aceeaşi poveste, a unui tip bun (sau a mai multor tipi buni) care luptă împotriva unuia sau mai multor tipi răi, învingându-i de fiecare dată. O poveste spusă în multe feluri, dar de nenumărate ori, decenii la rând şi care i-a fascinat pe bunicii noştri, la fel cum îi va fascina şi pe nepoţii noştri, pentru că stimulează imaginaţia spectatorilor şi le oferă un bilet de acces în lumea unde orice e posibil, iar binele e mereu triumfător!

Un discurs bun trebuie să fie la fel, să ofere speranţă celor din public, să le pună imaginaţia la treabă, să le ofere un mesaj simplu şi satisfacţie la final. Iar pentru asta nu trebuie sa te transformi în Batman, ci să-i faci pe ei să se simtă eroii discursului tău. Oferă-le o cauză pentru care să lupte, convinge-i că vor fi de partea binelui, spune-le ce au de făcut si vei avea o sală plină de viitori supereroi care iti vor sorbi cuvintele arzând de nerăbdare să treacă la fapte!

Ca la examen

Fiecare speech este un examen şi, indiferent prin cate examene ai mai trecut, de fiecare dată trebuie să te pregăteşti la fel de asiduu, dacă vrei să impresionezi plăcut publicul şi să obţii nota maximă. Experienţele anterioare te vor ajuta, cu siguranţă, însă nu te baza în exclusivitate pe ele si nu te hazarda nicodată să vorbeşti despre un subiect pe care nu-l cunoşti. De altfel, se spune că modul ideal de a reusi să vorbeşti ca şi cum ai şti despre ce vorbeşti este să ştii pur şi simplu despre ce vorbeşti!!

Sigur că pentru asta trebuie să investeşti timp si energie, însă te asigur că eforturile îţi vor fi răsplătite de reacţia publicului. Iar dacă ai nevoie de argumente în plus pentru a te pune pe treabă şi a nu lăsa nimic la voia întâmplării, poate te va ajuta mărturisirea lui Mark Twain, care, renumit pentru capacitatea de a susţine speech-uri spectaculoase pe teme din cele mai variate,  spunea: "În general, am nevoie de cel puţin trei săptămâni pentru a pregăti cum trebuie un discurs improvizat!"

Ultimele retuşuri

Pregătirea unui discurs presupune mai multe etape: alegerea temei, culegerea informaţiilor, ordonarea lor  sunt numai câteva dintre ele. Toate sunt la fel de importante, aşa că nu neglijaţi niciuna! Şi în niciun caz pe aceea dedicată revizuirii discursului, la final. Orice scriitor ştie că misiunea sa nu se incheie după ce a scris Sfârşit şi că, oricât i-ar veni de greu să facă asta, trebuie să recitească manuscrisul şi să-l "cureţe" de tot ce prisoseşte.

Ca un sculptor care, după ce dă formă statuii, îi netezeşte asperităţile, dându-i creaţiei sale forma finală sau ca un pictor care, după ce a pus culorile pe pânză,  face ultimele retuşuri, corectând micile defecte şi subliniind tonurile sau liniile pe care vrea să le pună în evidenţă. Când pregateşti un discurs, urmează-le exemplul: analizează-l la final încă o dată, judecă-l din perspectiva publicului, cere părerea apropiaţilor, corectează-l, curăţă-l de tot ce îi prisoseşte şi şlefuieşte-l până când vei fi pe deplin mulţumit!

Schimbă perspectiva!

Ca vorbitor, e posibil să fii uneori in situaţia de a expune publicului informaţii pe care el le cunoaşte deja. Ei bine, nu trebuie să-ţi faci griji, cu condiţia sa tii cont de acest aspect când îţi elaborezi discursul. Mulţi citesc cu interes editoriale sau urmăresc la tv emisiuni ai caror protagonişti le confirmă propriile păreri, iar asta se întâmplă pentru că oamenii simt nevoia ca opiniile lor să fie confirmate de o autoritate. Ca vorbitor, reprezinţi deja in ochii lor o autoritate. Totuşi, nu te baza doar pe asta, ci străduieşte-te totodată să găseşti o perspectivă nouă asupra subiectului discursului tău.

Gândiţi-vă că fiecare poveste poate fi spusă din cel puţin n plus 1 perspective, unde n este numarul personajelor acesteia, iar 1 naratorul care relatează din afară întâmplările. Ca vorbitor, poti aborda oricare din aceste perspective, ba mai mult, le poţi schimba pe parcursul discursului, atent însă ca asta să nu afecteze coerenţa lui. In acest fel, vei oferi publiculu aceleaşi informatii, dar dintr-o altă perspectivă, ceea ce va da speech-ului tau un aer de prospeţime şi nu va lăsa indiferent pe nimeni din cei care te urmăresc.

O plimbare printre idei

Va amintiti cum se plimbau profesorii prin clasa in timpul orelor, starnind panica printre elevii pusi pe sotii? Cum isi paraseau catedra pentru a trece printre randuri, asigurandu-se astfel ca sunteti atenti la ce va spun, dandu-i poate o "castana" unui scolar prins cu mintea in excursie, oprindu-se in spatele clasei si continuandu-si de acolo expunerea? Iar apoi intorcandu-se la tabla pentru a nota punctele esentiale ale lectiei sau la harta pentru a  va arata unde a luptat Stefan cu turcii? Ce rost credeti ca aveau aceste "plimbari"? Oare profesorii plecau de la catedra doar pentru a-si dezmorti picioarele? In niciun caz! Vorbitorii cu experienta stiu ca sa ramai pe parcursul intregului discurs in acelasi loc este o idee proasta.

Ei recomanda ca, atunci cand treci de la o idee la alta, sa schimbi si punctul din care vorbesti publicului. Fa-o, insa, inainte de a incepe expunerea noii idei, altfel risti sa-i bulversezi pe cei care te asculta. Actorii, de pilda, invata inca la primele lectii ca nu trebuie sa diluezi un moment dramatic punandu-ti spectatorii in situatia de a-si imparti atentia intre ce spui si ce faci. Retine, totodata, ca miscarile tale trebuie sa aiba loc de fiecare data cu un rost: fa un pas in fata cand adresezi intrebari publicului ori apropie-te de ecran sau flipchart cand vrei sa atragi atentia asupra unui element care se gaseste acolo. Misca-te, asadar, in ton cu discursul, plimba-te natural printre idei si concepte, evita gesturile bruste si inutile si vei castiga astfel multe puncte in plus la impresia artistica.

Nu-i tortura!

Gazetar si umorist deopotriva de talentat, Irvin  S. Cobb  este autorul formulei "Niciun discurs nu poate fi in intregime prost, cu conditia sa fie indeajuns de scurt". Emisa pe jumatate in gluma, pe trei sferturi in serios, butada surprinde un mare adevar: Daca nu esti capabil sa sustii un discurs spectaculos, atunci fa-le un bine celor din public (si tie deopotriva) incheindu-ti speech-ul cat mai repede, inainte ca audienta sa moara de plictiseala sau sa-si iasa din sarite din cauza prostiilor pe care le spui.

In felul acesta, iti vor aprecia macar concizia si, recunoscatori ca i-ai iertat de tortura unui discurs lung si plictisitor, iti vor rasplati speechul cu niste aplauze politicoase.