Aniversare

Astăzi se împlinește un an de când scriu și postez zilnic pe acest blog articole despre public speaking. Un an în care indiferent că a fost week-end sau vacanță, că am avut zile mai pline sau am lipsit din țară, am reușit să scriu, așa cum mi-am propus, un articol în fiecare zi. Mulțumindu-vă celor care ați intrat, constant sau din când în când, pe blog și sperând că măcar unele din articole v-au fost de folos, mă simt dator să vă transmit că, de acum încolo, voi posta mai rar articole.

Cum și eu spuneam pe undeva pe aici, ce e prea mult, e prea mult. Pe de altă parte, mi-am propus să dedic o parte din timp unor proiecte care au de asemenea legătură cu vorbitul în public. În măsura în care voi reuși, vă voi anunța despre fiecare! Până atunci, să auzim și să vorbim numai de bine!!

Antrenat pentru a străluci

Mi-amintesc ca si cum ar fi fost ieri ziua in care viitoarea mea invatatoare a venit acasa sa le ceara bunicilor sa ma trimita la scoala. Implinisem in august 6 ani, in septembrie incepea scoala, dar ai mei ar fi vrut sa mai stau acasa un an. Nu stiu cat se gandeau la mine si cat, poate, la temele care de multe ori cad in sarcina parintilor, cert e ca pana la urma invatatoarea, nici ea tocmai convinsa de justetea demersului sau, a reusit sa fie indeajuns de convingatoare incat sa spulbere dilemele bunicilor.

Asta se intampla acum… mulţi ani. Astăzi,  nu te mai cheama nimeni la scoala. Te duci tu, in fine, parintii tai, de buna voie, cu mult timp inainte, cu interventii si poate dai chiar si examen   pentru a fi admis in clasa I, daca e vorba de o scoala cu pretentii si concurenta e mare. Iar daca nu dai la admiterea in ciclul primar, sigur vei da niste teste la clasa a V-a, dacă vrei la o clasă cu “intensiv ceva” (matematica, engleza, franceza, sport etc).  E clar ca vremurile s-au schimbat, nu e concurenta doar la scoala, e inghesuiala pana si pe locurile de parcare, cu atat mai mult pe joburile bine platite.  Limitate, acestea le revin celor care stiu (cum) sa le ceara. Dincolo de sistemul de pile si relatii care s-a rafinat si el,  conteaza , insa, si niste abilitati ce pot fi dobandite inca din primii ani de viata. 

Un tanar care reuseste sa-si domine emotiile, sa le gestioneze in favoarea sa, cu respect de sine , increzator in potentialul sau, capabil sa-si comunice ideile intr-un mod elegant, concis si spectaculos,  capabil sa prea initiativa si sa devina model pentru ceilalti, va avea, evident, mai multe sanse decat ceilalti de a se evidentia si a face cariera. Iar daca este vreo disciplina care il poate ajuta sa capete toate aceste “abilitati”, aceasta este vorbitul in public. Invingandu-si teama de a se adresa  unui grup numeros, pregatindu-si discursul, ordonandu-si ideile, imbunatatindu-si dictia si imbogatindu-si vocabularul , invatand sa isi prezinte ideile succint si convingator , antrenandu-se cu alte cuvinte sa fie stralucitor, copilul de azi va aduna pe masura ce deprinde arta si stiinta vorbitului in public o multime de abilitati care il vor ajuta sa reuseasca si ca adult in tot ce intreprinde!  In fond, nu asta isi doreste fiecare parinte?

Nu face din țânțar armăsar!

Dacă v-ați uitat măcar o dată la o insectă printr-un microscop, e imposibil să nu vă amintiți senzația stranie de a descoperi cum o asemena creatură de dimensiuni neglijabile pentru om capătă brusc dimensiuni monstruoase, tranformându-se într-un personaj de film horror. Același lucru se întâmplă și când vorbești în public. Din cauza adrenalinei, care moblizează la maxim toate simțurile, orice accident capătă dimensiunile unei catastrofe. Un moment de tăcere ajunge să măsoare în mintea ta cât o veșnicie, iar un cuvânt greșit este sinonim cu o blasfemie.

În realitate, însă, tu ești singurul care percepe situația în acești termeni. Publicul este relaxat, așa că nu vede lucrurile prin lentila microscopului, ci exact așa cum sunt. Iar micile accidente nu fac decât să confirme regula că nimeni nu este perfect. Inspiră adânc, relaxează-te la rândul tău, și mergi mai departe fără a te încurca în detalii cu care publicul oricum nu-și bate capul!

Un muzeu și doi ghizi

Unul din cele mai bune exemple de prost vorbitor public sunt ghizii de muzeu. Nu toți, dar mulți dintre ei fac asta într-o manieră atât de mecanică, de lipsită de urmă de interes, încât te întrebi dacă ai în fața ochilor un om sau   o flașnetă, care recită pe un ton monoton, lipsit de entuziam, o succesiune de informații pe care le poți găsi oricum pe etichetele exponatelor ori în pliantul achiziționat la intrare. La polul opus se află grupul mic, dar select, al ghizilor cu vocație, care spun povești, glume, dezvăluie detalii inedite din istoria locurilor și a celor care au trăit pe acolo, răspund nonșalant la întrebări, oferă sfaturi practice excursioniștilor și zâmbesc cea mai mare parte a timpului.

Un astfel de ghid poate transforma o vizită într-un spectacol, iar informațiile astfel dobândite vor dăinui multă vreme în mintea și sufletul vizitatorilor. Ca vorbitor,pune-te în pielea turiștilor și alege ce fel de ghid ai prefera! Dacă ai optat deja, înseamnă totodată și că știi ce ai de făcut pentru a le oferi celor care te ascultă un speech memorabil.

Cât mai natural

Cu cât un exercițiu de gimnastică pare mai natural ori piruetele balerinelor par mai firești, cu atât mai multă muncă se ascunde în spatele acestor performanțe. Se spune, de altfel, că dacă un dansator lasă senzația că muncește din greu pe scenă, înseamnă că pur și simplu n-a muncit îndeajuns la repetiții.

Cu cât, așadar, exersezi mai mult și cu cât ești mai stăpân pe ce ai de făcut, cu atât îți va fi mai ușor să pari natural când vii în fața publicului, să inspiri siguranță și să vorbești firesc, pe înțelesul acestuia!

  

Gazdă sau musafir?

În mod paradoxal, vorbitorul public este în același timp gazdă și musafir pentru publicul său. Pe de o parte, el trebuie să se comporte ca o gazdă atentă, care face tot ce ține de ea pentru ca oaspeții (publicul) să se simtă bine și să nu ducă lipsă de nimic. O gazdă care își dorește să îi mulțumească pe musafiri va ține cont de nevoile fiecăruia, știe ce le place și ce nu, dacă vreunul ține regim sau post și va avea întotdeauna grijă să aibă și câte ceva în plus, pentru orice eventualitate. În același mod, un vorbitor care vrea să ofere publicului un discurs memorabil va ține cont de ce-și doresc cei care îl ascultă, se va documenta în consecință și va lua întotdeauna în calcul și posibilitatea apariției unor elemente neprevăzute.

Pe de altă parte, însă, vorbitorul trebuie să se comporte ca un oaspete, dar nu ca unul mofturos, căruia gazdele sunt obligate să-i îndeplinească toate poftele, ci unul respectuos, care nu vrea să încalce niciuna din regulile casei. În consecință, va aplica sfatul Sf. Ambrozie: "Când ești la Roma, poartă-te ca romanii!" Interesează-te care sunt așteptările celor cărora le vorbești și  ce pretenții au de la  tine, iar apoi străduiește-te să le demonstrezi că îi respecți și te bucuri să fii atât oaspetele, cât și gazda lor!

În stradă, la Istanbul

Probabil că nu sunt multe locuri în lume unde să găsești o asemenea densitate de vânzători pe metru pătrat precum la Istanbul. Îi întâlnești la fiecare pas și nu poți decât să te minunezi de ingeniozitatea unora dintre ei, dar și de perseverența tuturor de a încerca să vândă ceva oricui și oricând. Fie că îți citesc din priviri ce ți-ai dori să cumperi, fie că învață măcar câteva expresii în mai multe limbi pentru a intra în grațiile clienților, că efectuează demonstrații în fața ochilor tăi ca să te convingă să le cumperi produsele ori te invită la un ceai sau îți spun povești pentru a te face să le intri  prăvălie, ca orator poți învăța ceva util de la fiecare dintre ei:

de la atenția acordată publicului, dorințelor și nevoilor acestuia și adaptarea limbajului la asistență, până la folosirea recuzitei și a poveștilor pentru a face prezentarea cât mai atractivă. În fond, așa cum pentru ei este esențial să vândă ceva, și pentru tine este la fel de important să te faci ascultat!