Declaraţie de dragoste

O declaraţie de dragoste este un bun exerciţiu pentru un vorbitor public. În fond, un îndrăgostit care e pe cale să-i spună fiinţei dragi că o iubeşte trece prin aceleaşi stări de care are parte un vorbitor înaintea primului său speech. Şi unul, şi celălalt au "fluturi în stomac", sunt copleşiţi de emoţii şi aparent incapabili să găsească la timp cuvintele potrivite pentru a-şi transmite mesajul. Niciunuia dintre ei nu-i va fi uşor să o facă, însă amândoi ştiu că trebuie să spună ce au de spus. Îndrăgostitul nu-şi poate permite să creadă că persoana iubită ştie cât de mult o iubeşte fără ca el să-i spună asta cu gura lui, iar vorbitorul nu se poate baza pe capacităţile telepatice ale celor din public pentru a-şi face cunoscute ideile.

Nu în ultimul rând, când îşi vor lua inima în dinţi şi vor deschide gura, şi unul şi altul trebuie s-o facă din tot sufletul, să fie sinceri şi calzi , să-şi privească interocutorul în ochi şi să-i spună ceea ce acesta vrea să audă. Fa-ţi, aşadar, curaj, lasă cuvintele să ţâşnească din adâncul sufletului tău la suprafaţă şi bucură-te de experienţă. În fond, nu e nimic rău în a fi îndrăgostit!

Nimeni nu e perfect!

În general, excesele nu numai că nu ajută, dar mai și dăunează. Iar asta nu doar când este vorba de sare, alcool sau grăsimi. La fel de nocivă este, de pildă, și dorința unora de a face lucrurile perfect dusă dincolo de limitele normalului. Un vorbitor care suferă de o astfel de "manie" va amâna la nesfârșit să ia cuvântul, pentru că va considera de fiecare dată că discursul său mai trebuie șlefuit înainte de a-l face public. Excesul de politețe, pe de altă parte, se va dovedi și el dăunător, în anumite împrejurări. Diplomația în sine este o calitate, însă dacă vei vorbi obsedat de ideea de a nu deranja pe nimeni, probabil că tot ce vei reuși să faci va fi să susții un discurs ezitant, care nici nu va supăra, dar nici nu va reuși să convingă pe nimeni.

Prea multe povești presărate prin discurs pot, la rândul lor, deturna atenția publicului de la mesajul speechului...  iar exemplele pot continua.Nu ezita, așadar, să fii tranșant când vorbești, să-ți spui ferm, răspicat punctele de vedere și să le susții folosind cuvinte puternice și un ton hotărât, folosește povești, dar asigură-te că ele nu bruiază mesajul discursului și, mai ales, nu-ți propune să atingi perfecțiunea în domeniul oratoriei. Deocamată, în materie de perfecțiune, cu excepția Creatorului, nimănui nu i-a mai reușit să realizeze ceva dincolo de orice reproș.

Fii ascultător!

Poate părea paradoxal, însă, una din cele mai importante calităţi ale unui vorbitor de succes este să ştie să... asculte. Rareori un monolog reuşeşte să fie şi un speech reuşit. În realitate, un vorbitor preocupat de nevoile publicului său va comunica cu sala şi va asculta "vocea" acesteia, fie că e vorba de întrebările din public, de rumoarea asistenţei sau de aplauzele care confirmă că totul merge bine.

Ascultându-ţi publicul şi adaptându-ţi prezentarea în funcţie de reacţiile sale, vei avea şanse infinit mai mari de a te face la rândul tău auzit de cei cărora le vorbeşti, aşa că nu ezita niciun moment să faci tot ce ţine de tine pentru a-ţi însuşi această calitate, de bun ascultător.

Nu da buzna în subiect!

Teama de a nu rata startul îi face pe unii vorbitori să intre abrupt în subiect. Văzându-i și, mai ales, ascultându-i, ai senzația că asiști la o cursă de Formula 1, unde piloții își ambalează motoarele în prealabil și, imediat ce li se dă "verde", țâșnesc ca din pușcă, luptându-se încă din primele secunde pentru o poziție cât mai bună. Procedând, însă. în acest mod, îți asumi riscul de a-i pierde încă din primele momente pe cei din public, nepregătiți pentru un asemenea debut fulminant. În realitate, un discurs aduce mai mult cu un meci de fotbal, în care în primele minute echipele se tatonează reciproc. Rareori veți vedea o echipă care să se repeadă cu capul înainte, din prima, înspre poarta adversă.

În același mod, vorbitorii cu experiență se folosesc de primele momente pentru a stabili contactul cu publicul și a-i câștiga acestuia atenția, pentru ca abia apoi să intre, fără grabă, în subiect, împreună cu publicul. Lasați, așadar, notițele deoparte și priviți-vă asistența în ochi. Vorbiți-le ca și cum ați dscuta cu fiecare parte și, abia după ce veți fi stabilit o relație de încredere reciprocă, treceți la lucrurile "serioase".

Mult şi fără rost? Sau scurt şi la obiect?

9 din 10 candidaţi la un examen vor răspunde la întrebarea "Ce-ai făcut?"cu clasicul "Bine!"  Unii dintre aceştia, însă, vor ţine să adauge şi că au scris 8-9-10 pagini, ceea ce ar trebui să întărească, nu-i aşa?, afirmaţia iniţială, confirmând că au "picat" pe subiect, câtă vreme au fost capabili să scrie atât de mult despre el. În realitate, cu cât un astfel de candidat scrie mai mult, cu atât există şi mai multe "şanse" de a "încărca" textul cu paranteze inutile sau, în cazul unora, de-a dreptul cu prostii. Nici cu vorbitorii publici, însă,   lucrurile nu stau altfel. Cu cât un discurs este mai lung, cu atât sporesc riscurile de  a bate câmpii şi de a plictisi de moarte publicul. Răbdarea acestuia are şi ea limitele sale şi oricât de bun ar fi vorbitorul, asistenţa nu-şi va putea concentra atenţia asupra acestuia la infinit.

E deja o regulă ca scrisorile de intenţie sau cv-urile adresate unei companii să nu aibă mai mult de o pagină, maxim două, şi toată lumea ştie că acelea care nu o respectă risă să ajungă necitite la coşul de gunoi. Concizia a devenit astăzi nu doar o calitate, ci şi o necesitate, aşa că străduiţi-vă să v-o însuşiţi şi s-o exersaţi atât când este vorba de texte scrise, cât şi de intervenţii publice.

Voinţa lui Churchill

Winston Churchill este considerat şi astăzi drept una din cele mai influente personalităţi britanice ale tuturor timpurilor, fiindu-i recunoscute, nu numai de susţinători, dar şi de către adversari, abilitatea politică, fermitatea opiniilor, puterea de a lua decizii într-o perioadă dramatică precum al II-lea Război Mondial, la fel ca şi talentul oratoric. Câţi, însă, dintre cei care astăzi ascultă discursurile acestuia, rămase în arhivele radioului britanic, şi-ar putea imagina că, la începuturile carierei sale, Churchill a avut de înfruntat un impediment major în vorbire? Astfel, potrivit mai multor autori,  viitorul laureat al Premiului Nobel pentru... literatură, se bâlbâia, fiind în acelaşi timp, şi sâsâit.

În loc, însă, să renunţe pur şi simplu, Churchill, cu o tenacitate care i-a caracterizat întreaga carieră, s-a luptat cu aceste probleme, până când a reuşit să le depăşească. Potrivit mai multor surse, n-a ezitat chiar să poarte o proteză proiectată după modelul "pietricelelor lui Demostene" pentru a scăpa de defectele de vorbire. Dorinţa de a-şi împărtăşi ideile şi de a lupta pentru ele l-au ajutat să treacă peste aceste obstacole şi să devină, la fel ca Demostene în vremea sa, unul din marii vorbitori ai timpului său, demonstrând că voinţa poate birui multe piedici şi este o calitate esenţială pentru oricine îşi doreşte să ia cuvântul în public.

Busola vorbitorului

În cazul în care s-ar inventa o busolă pentru vorbitorii publici, aceasta ar trebui să arate întotdeauna înspre public. Dacă pentru călători reperul după care se ghidează este nordul, în cazul vorbitorilor, reperul după care trebuie să te ghidezi este întotdeauna publicul. Aşa cum nu poţi muta nordul, nu poţi schimba nici publicul, aşa că adaptează-te acestuia, ia-l ca punct de referinţă şi construieşte-ţi prezentarea în jurul lui, ţinând cont de el şi ghidându-te după nevoile acestuia.

Fie că e vorba de temă, de maniera de prezentare, de modul cum te îmbraci sau de poveştile pe care le alegi, trebuie să ai în minte permanent publicul. Pune-te în pielea lui şi asigură-te că nimic din ce faci nu-l va dezamăgi, oferă-i ceea ce îşi doreşte şi instrumentele sau informaţiile de care are nevoie şi vei ajunge fără probleme la destinaţie, asmenea unui călător care, folosindu-se de busola din buzunar, evită orice risc de a se rătăci pe traseu.