duminică, 30 decembrie 2012

De ce nu-i frumos să arăţi cu degetul?

O lecţie învăţată încă din copilărie spune că nu e frumos să arătăm cu degetul. Chiar dacă e  vorba de cel arătător. Consemnat şi de manualele de bune maniere, sfatul se referă, însă, doar la persoane. Poţi folosi, deci, arătătorul pentru a arăta cuiva direcţia înspre care trebuie să meargă ori un obiect pe care ţi-l doreşti. Nu e, însă, niciodată permis să-ţi îndrepţi arătătorul înspre interlocutor. Imaginaţi-vă că în locul degetului aţi avea în mână un indicator ca acela pe care-l foloseau profesorii la şcoală pentru a vă arăta unde se găsesc râurile şi munţii pe hartă. Cu siguranţă nu ar da bine să-l îndreptaţi înspre cineva. Cum poţi, însă, proceda când ai de a face cu un public numeros, dar trebuie să i te adresezi într-un anumit moment unei singure persoane?
Dacă îi cunoşti numele, e perfect, e suficient să i-l rosteşti şi va fi evident cui te adresezi. Dacă nu eşti într-o astfel de situaţie, poţi totuşi găsi un element distinctiv (o eşarfă roşie sau o cămaşă galbenă, o cravată mov sau o jachetă verde) şi-ţi poţi formula intervenţia în funcţie de acel element de identificare, adresându-te doamnei cu eşarfă roşie ori domnului cu cămaşă galbenă. Totodată, în cazul în care te poţi apropia de cel căruia te adresezi, ai şi această variantă, de a te duce lângă el şi a i te adresa de aproape, eliminând astfel orice confuzie privind identitatea intelocutorului. Orice variantă ai alege, poţi fi sigur că va fi mai inspirată  decât cea de a arăta cu degetul pe cineva.

Dar-ul de care te poţi lipsi

Unii din cei mai mari adversari ai multor vorbitori sunt nimeni alţii decât... ei înşişi. Fie din cauza neîncrederii care le subminează prestaţia, fie din cauza incompatibilităţii dintre mesaj şi atitudine. Oricât de sigur ţi-ai propune să pari publicului, dacă nu îţi alegi cuvintele cu grijă şi nu-ţi impui o atitudine potrivită, tot te vei da de gol. Frazele pe care le utilizezi trebuie să fie puternice, să nu dezvăluie nici o urmă de slăbiciune din partea ta, neîncredere în mesaj ori, şi mai rău, opoziţie faţă de acesta.
Evitaţi, asadar, orice expresie sau gest care v-ar putea trăda, eliminaţi dar-ul care anulează tot ce spuneţi înaintea lui şi străduiţi-vă să vă prezentaţi mesajul într-o manieră cât mai convingătoare. Iar dacă totuşi aveţi îndoieli, încercaţi să scăpaţi de ele fie înainte, fie după discurs, în  niciun caz în timpul acestuia, de faţă cu publicul!

vineri, 28 decembrie 2012

O imagine alcătuită din o mie de cuvinte

Toata lumea este de acord că imaginile sunt binevenite în timpul unei prezentări. De câte ori n-aţi auzit că "o imagine spune cât o mie de cuvinte"? Totuşi, încă şi mai puternice decât aceste imagini sunt cele alcătuite din... cuvinte, acelea pe care publicul le vede cu ochii minţii , pe care le trăieşte si care-l impresionează mai mult decât o mie de imagini simple. Pentru a crea, însă, astfel de imagini, vorbitorul trebuie să ofere multe detalii, cât mai concrete, să descrie în cuvinte subliniate de vocea si gesturile sale tot ceea ce vrea ca publicul să vadă şi să simtă (forme, culori, texturi, miros, senzaţii, dimensiuni, distanţe, nuanţe), oferindu-i acestuia toate piesele necesare pentru a-şi construi propria imagine a scenei ori întâmplării relatate.
Nu e uşor să faci asta, însă, daca reuşeşti, rezultatele sunt remarcabile şi memorabile în acelaşi timp, impresia pe care o produci fiind la fel de puternică precum cea pe care publicul ar fi simţit-o dacă ar fi trăit personal această experienţă.

TIPS & TRICKS 4 PUBLIC SPEAKING EP 8

Un discurs marca... Chanel



Ea însăşi adeptă înfocată a accesoriilor de tot felul în toate ocaziile, Coco Chanel le sfătuia totuşi pe femei ca, înainte de a ieşi din casă, să dea jos un accesoriu, conştientă că, din dorinţa de a impresiona, doamnele şi domnişoarele au tendinţa să adauge şi elemente inutile, care, în loc să sporească valoarea întregului, riscă să strice impresia generală.
Ca vorbitor, poţi aplica aceeaşi regulă, simplificându-ţi discursul prin renunţarea la elementele inutile, la "accesoriile" care îl fac greu de înţeles şi nu-i conferă valoare. Ca în multe alte situaţii, şi în materie de oratorie, ce este prea mult strică în loc să ajute, aşa că rezumă-te la elementele esenţiale şi fă totul cât mai simplu, mai uşor de înţeles şi asimilat de către public.
Unde mai pui că, procedând astfel, vei aplica încă una din regulile de aur ale celebrei creatoare, care obişnuia să spună că "luxul trebuie să fie confortabil, altfel nu mai e lux". 
Fă-ţi, deci, publicul să se simtă confortabil, expune-ţi clar ideile, urmează un fir logic fără abateri inutile şi discursul tău va avea o eleganţă ce nu va putea fi trecută de nimeni cu vederea.

joi, 27 decembrie 2012

"Arta" de a fi natural

Chiar dacă pare paradoxal, cu cât repeţi mai mulţi un discurs, cu atât acesta va părea mai natural. Acesta este de altfel şi secretul celor mai populari realizatori de emisiuni TV, de pildă. În spatele volubilităţii lor, aerului lor natural, se ascund ani de experienţă şi sute de ore petrecute în lumina reflectoarelor. La polul opus, orice persoană aflată pentru prima oară într-un platou de televiziune va deveni nervoasă, rigidă, nenaturală, îşi va găsi mai greu cuvintele şi în general va fi mai puţin fermecătoare decât este în viaţa de zi cu zi.

Cu timpul, însă, pe măsură ce va avea parte de mai multe asemenea experienţe, va deveni tot mai "naturală" şi va învăţa să-şi gestioneze emoţiile, să adopte atitudinea şi tonul potrivit pentru a impresiona publicul în mod plăcut. În mod similar, orice orator are nevoie de mai multe experienţe pentru a învăţa "arta" de a fi natural şi pentru a străluci atunci când se adresează publicului. Altminteri, dacă va dori să vină în faţa asistenţei fără a fi exersat în prealabil discursul, tonul, atitudinea, tot ce va reuşi va fi nu să dea impresia unui vorbitor natural, ci a unuia pur şi simplu nepregătit.

miercuri, 26 decembrie 2012

Public speaking: O călătorie neaşteptată

Populat de personaje fabuloase,  Hobbitul continuă, la peste 70 de decenii de la apariţie, să constituie lectura preferată pentru cititori de toate generaţiile, iar filmele inspirate de carte şi continuarea acesteia sunt la rândul lor succese indiscutabile. Toate acestea nu s-ar mai fi întâmplat, însă, dacă J. R. R. Tolkien, autorul acestor cărţi încântătoare, n-ar fi avut un discurs convingător, presărat cu metafore impresionante şi poveşti uimitoare, ce te ţin cu sufleul la gură şi te ajută să vezi cu ochii tăi locurile şi  fiinţele pe care Bilbo Baggins, hobbitul aventurier şi însoţitorii săi le străbat şi întâlnesc pe parcursul călătoriei lor.

Împrumutând reţetele vechilor barzi, Tolkien reuşeşte să-i ţină pe cititori în priză pe toată perioada poveştii sale,  de la introducerea în care prezintă eroii călătoriei şi miza acesteia, până la aventurile pe care le parcurg şi obstacolele pe care le au de depăşit, punctul culminant al aventurii şi finalul optimist şi moralizator al acesteia. Cartea sa, ca orice discurs reuşit, are tensiune şi poveşti incitante, umor şi dramatism, poveşti în poveşti dar şi un mesaj ce o străbate din prima până-n ultima filă, de la primul pas al călătoriei şi până când protagoniştii ei se întorc acasă. Identifică la rândul tău mesajul pe care vrei să-l transmiţi, stabileşte-ţi destinaţia şi traseul, găseşte poveştile şi tonul adecvat şi invită-ţi publicul să te însoţească într-o călătorie pe cât de neaşteptată pe atât de memorabilă!

marți, 25 decembrie 2012

Ponturi de la Moş Crăciun

Ca vorbitor public, ai multe de învăţat de la Moş Crăciun, care, conştient că trebuie să fie la înălţime, se pregăteşte un an întreg pentru o singură noapte. N-ar strica să procedezi cu la fel de multă seriozitate când îţi pregăteşti prezentarea şi nici să-ţi cauţi pentru asta nişte ajutoare de încredere. În fond, nici măcar Moş Crăciun nu se descurcă singur. Fără reni şi spiriduşi, probabil că ar trebui să apeleze la vreo firmă de curierat ca să trimită cadourile Sigur,  tu n-ai spiriduşi la îndemână, dar poţi apela la apropiaţi pentru a-ţi asculta discursul şi a-ţi semnala punctele tari şi slabe. Pe de altă parte, lista lui Moş Crăciun ar trebui să te inspire şi pe tine să-ţi faci una cu tot ce ai nevoie în timpul prezentării, pe care s-o ai la îndemână şi s-o verifici înainte de a pleca de acasă. Străduieşte-te şi, tu, ca Moş Crăciun, să le îndeplineşti dorinţele celor  din public. Dacă un copil îşi doreşte o maşinuţă, Moş Crăciun nu-i va pune sub brad o păpuşă, nu? Oferă-le, deci, un discurs care să corespundă aşteptărilor şi nevoilor lor, pentru a te asigura că vor fi receptivi şi, la final, satisfăcuţi de prezentare.

Îmbracă-te adecvat, aşa cum şi Moş Crăciun are grijă întotdeauna să-şi ia costumul de Moş şi distrează-te împărtăşindu-le ideile tale celor din public, aşa cum o face şi el când împarte daruri copiilor. Ascultă-i la rândul tău pe cei din asistenţă când vor să intervină, ca un Moş Crăciun tolerant care are răbdare să-i asculte pe cei mici spunându-i poezii şi dezvăluindu-i dorinţele lor şi caută formule memorabile, pe măsura Ho-ho-ho-ului lui, care au impact asupra asistenţei şi fac discursul de neuitat. Procedează astfel şi te vei bucura de la fel de multă simpatie ca Moş Crăciun, pe care toţi îl întâmpinăm, de fiecare dată, cu mare drag. Bun venit, Moş Crăciun! Sărbători fericite, tuturor!

luni, 24 decembrie 2012

TIPS & TRICKS 4 PUBLIC SPEAKING EP 7

Paradoxal, dar adevărat!

În mod paradoxal, poate fi mai simplu să vorbeşti unui public numeros decât unui grup restrâns. Sigur că la prima vedere aşa ceva poate părea greu de crezut, mai ales în cazul vorbitorilor începători, cărora publicul li se pare un balaur cu multe capete şi, deci, cu atât mai ameninţător cu cât este mai numeros. În realitate, însă, cu cât sunt mai multe persoane în public, cresc şi şansele de a întâlni unele care reacţionează pozitiv la mesajul tău, care îţi zâmbesc încurajator, râd la glumele tale şi aplaudă în momentele cheie ale discursului tău. 
În loc să vă feriţi, aşadar, de prezentările cu public numeros, folosiţi-vă de aceste avantaje şi transformaţi aceste provocări în tot atâtea ocazii de a vă demosntra că sunteţi capabil să faceţi faţă oricărui fel de public.


duminică, 23 decembrie 2012

Adaptează-ţi textul la conText!

Probabil că vă amintiţi lecţiile de fizică în care se vorbea despre mişcare şi cum aceasta se raportează întotdeauna la ceva, la un reper. Exemplul călătorului din autobuz, care este nemişcat faţă de şofer, însă în raport cu un alt călător, aflat în staţia din care tocmai a plecat maşina, e în mişcare, este, probabil, clasic şi subliniază importanţa reperelor, a contextului în care se întâmplă ceva. Când vorbim despre o broască, de pildă, avem nevoie de nişte indicii suplimentare pentru a şti cu ce fel de broască avem de-a face... E broasca de la uşă ori cea care orăcăie tulburând liniştea lacului? Broasca ţestoasă nici nu mai intră în discuţie, pentru că aici putem folosi direct fomula scurtă, ţestoasă, care înlătură orice dubii.
Când analizăm limbajul corpului cuiva, iarăşi trebuie să fim atenţi la mai multe elemente şi să nu tragem concluzii pripite. În funcţie de context şi de persnalitatea fiecăruia, braţele încrucişate pot indica atitudini precum respingere sau, dimpotrivă, relaxare.
O glumă, într-un anumit context, poate provoca hohote de râs, iar în alte circumstanţe poate cădea ca nuca-n perete. Iată de ce e nevoie să studiaţi contextul prezentării, fie că e vorba de momentul în care are loc aceasta, locul  care se defăşoară, publicul căruia vă adresaţi  şi să vă adaptaţi discursul astfel încât acesta să ţină cont de context. Procedând astfel, randamentul vostru va fi mai bun decât dacă v-aţi propune să rămâneţi  inflexibili cu riscul de a naviga contra curentului. În fond, dacă trebuie să traversaţi o apă veţi folosi o barcă, iar dacă e nevoie să călătoriţi pe o şosea veţi prefera în locul bărcii o maşină, nu?

sâmbătă, 22 decembrie 2012

Stâlpii persuasiunii

Enunţate cu peste două mii de ani în urmă, de către Artistotel în "Arta retoricii", cele trei moduri în care un vorbitor îşi poate cuceri publicul sunt uşor identificabile şi astăzi, în cele mai multe discursuri. Cei trei stâlpi ai persuasiunii, pe care orice vorbitor ar trebui să-şi construiască speechul, sunt logos-ul, ethos-ul şi pathos-ul. Logosul, fiind abilitatea de a argumenta pe tema dată, foloseşte argumente, adresându-se logicii vorbitorului. Ehosul, pe de altă parte, este abilitatea de  fi credibil în faţa audienţei, fie că îi eşti deja cunoscut acesteia, drept un personaj care merită atenţie, fie că inspiri prin atitudine această încredere.

Cât despre pathos, aceasta este abilitatea de a influenţa emoţional publicul, inducându-i acestuia prin discurs sentimentele sau stările de spirit dorite. Vorbitorii talentaţi le folosesc pe toate, iar rezultatele sunt evidente. Străduieşte-te, deci, la rândul tău să-ţi  sprijini prezentările pe aceşti stâlpi solizi ai persuasiunii pentru a culege roadele dorite!

vineri, 21 decembrie 2012

Ultima prelegere

"Am o problemă practică. Desi mă pot lăuda cu o condiţie fizică extraordinară, am zece tumori la ficat şi mai am numai câteva luni de trăait.  Sunt tatăl a trei copii şi sunt căsătorit cu femeia visurilor mele. Deşi mi-aş putea plânge cu uşurinţă de milă, asta nu le-ar face nici lor, nici mie vreun bine. Deci, cum sa-mi petrec timpul rămas?"
Aşa şi-a început profesorul Randy Pausch ceea ce avea să fie ultimul său discurs. Diagnosticat cu cancer pancreatic în fază terminală, Pausch, profesor de informatică şi inteligenţă artificială la Universitatea Carnegie Mellon, a decis să nu renunţe la conferinţa deja programată în cadrul Seriilor Ultima Prelegere şi să profite de această ocazie pentru a le transmite un mesaj peste timp copiilor săi (prea mici la acel moment pentru a putea înţelege tot ce şi-ar fi dorit să le spună) despre valorile în care credea şi care i-au marcat viaţa. Dr Randi Pausch a susţinut conferinţa pe data de 18 septembrie 2007, iar la 25 iulie 2008 a încetat din viaţă., însă Ultima prelegere, carte inspirată din acea conferinţă, a ajuns în scurt timp pe primul loc în lista de bestseller-uri a New York Times, fiind ulterior tradusă în numeroase ţări şi tipărită în milioane de exemplare. 

Nici n-ar fi avut cum fi altfel. Cartea se citeşte cu sufletul la gură şi, chiar dacă ştii deznodământul, nu te poţi abţine să nu râzi împreună cu Randy la glumele sale ori să nu te bucuri odată cu el când îşi aminteşte visele copilăriei sale şi cum s-au împlinit ele în mod fericit. Citind-o, realizezi că Ultima prelegere nu este despre Randy, ci despre tine, cel care citeşti şi despre cum poţi profita de timpul pe care tu îl ai, iar el nu l-a mai avut, pentru a-ţi împlini cele mai frumoase vise. Discursul perfect, Ultima prelegere nu se încurcă în detalii nesemnificative. Ea este de o concizie cum numai perspectiva unui sfârşit imediat ţi-o poate inocula şi de un optimism pe care doar un om împăcat cu sine şi care îi iubeşte enorm pe ceilalţi îl poate avea.
Citeşte-o, iar data viitoare când pregăteşti un discurs, imaginează-ţi că este ultimul. Sunt sigur că va fi de două ori mai bun decât orice alt discurs vei fi ţinut vreodată!

Notă: Volumul lui Randi Pausch a apărut în România la Editura Curtea Veche, iar prelegerea sa este disponibilă integral online.


joi, 20 decembrie 2012

Poveştile voastre

Tuturor ne plac discursurile presărate cu poveşti, aşa că nu vă sfiiţi să le folosiţi de fiecare dată când aveţi ocazia, cu condiţia să aibă o legătură cu tema speech-ului. Pot fi poveşti "împrumutate" din cărţi, alte prezentări, relatări etc sau... propriile poveşti.
 Acestea din urmă, de altfel, sunt şi cele mai potrivite pentru că:
1. Riscurile ca publicul să le ştie deja sunt mult mai mici;
2. Nu există nici un risc să le uitaţi;
3. Publicul va aprecia sinceritatea voastră;
4. Vă vor însufleţi şi pe voi şi discursurile voastre!

miercuri, 19 decembrie 2012

La timp? Sau mai devreme?

Cui nu-i place punctualitatea? Mai ales când e vorba de a celorlalţi! Ca vorbitor, e de la sine înţeles că trebuie să fii punctual şi că nu se poate imagina o impoliteţe mai mare decât cea de a-i face pe cei din public să te aştepte. Poate doar aceea de a veni târziu şi, în plus, nepregătit pentru discurs. Ideal, însă, este să ajungi la locul speech-ului nu la timp, ci mai devreme. Pe de o parte, pentru ca să poţi verifica dacă totul este în regulă, iar dacă e cazul, să ai timp pentru a rezolva problemele care au intervenit. Crede-mă, pot interveni o mulţime. Sala e încuiată şi nu se ştie la cine e cheia. Ori, poate, sala nu e aerisită... sau nu sunt suficiente scaune. Lipseşte un prelungitor. Videoproiectorului i s-a ars lampa. N-ai un cablu potrivit. Microfonul nu are baterii. Ai uitat stick-ul cu prezentarea acasă. Etc etc...
Pe de altă parte, vei avea astfel timp să te acomodezi cu sala, astfel că mare parte din trac ţi se va risipi, ambianţa îţi va deveni familiară şi, deci,  mai prietenoasă. Nu în ultimul rând, ajungând mai devreme vei fi acolo la sosirea celor din public, pentru a-i întâmpina şi a le strânge mâna, urându-le bun venit şi stabilind astfel deja o punte între tine şi asistenţă, care te va ajuta enorm în timpul prezentării.

marți, 18 decembrie 2012

Pofta vine... vorbind!

Vă e probabil familiară formula "a avea cuvintele la tine", pe care o folosim pe un ton admirativ referindu-ne  la un vorbitor al cărui discurs ne-a atras atenţia. Oricine poate însă deveni un astfel de vorbitor "cu cuvintele la el". Tot ce ai de făcut e să nu le mai laşi să treacă pe lângă tine fără să le fi prins înţelesul. Când intrăm într-un restaurant, mulţi avem tendinţa să comandăm ceva ce cunoaştem deja. Rareori ne încumetăm să experimentăm ceva nou, care ne-ar putea surprinde. La fel procedăm, de multe ori, şi cu cuvintele. Facem abstracţie de cele pe care nu le înţelegem şi le lăsăm să se ducă aşa cum au venit, fără a ne mai strădui să le căutăm explicaţia şi eventual să ni le însuşim pentru a le utiliza ulterior.
 Dacă, însă, vrei să-ţi îmbogăţeşt vocabularul, profită de fiecare prilej pentru a-ţi umple buzunarele cu cuvinte noi şi nu te sfii să le foloseşti de fiecare dată când ai ocazia. Nu te teme că le vei risipi, pentru că sunt ca bănuţii din punguţa fermecată, mereu plină oricât ar fi cheltuit proprietarul. Ba, mai mult, pentru că pofta vine... vorbind, vei vedea că, pe măsură ce le descoperi nuanţele şi savoarea, ele vor spori, umplându-ţi buzunarele şi frazele cu vorbe frumoase pe alese!

luni, 17 decembrie 2012

Subiecte delicate

Ca orator, poţi trata un milion de subiecte. Există însă câteva pe care ai face bine ori să le ocoleşti, ori să le acorzi muuultă atenţie şi să le abordezi cu muuultă precauţie. Fac parte din această categorie subiectele care vizează rasa, religia ori sexualitatea, toate subiecte sensibile, care stârnesc reacţii ferme şi împart opinia publică în tabere greu de conciliat.

Evită-le, deci, când ai ocazia, sau, dacă n-ai încotro, tratează-le cu multă diplomaţie, pentru a evita să împarţi publicul în două: cei care sunt de acord cu tot ce spui şi ceilalţi, în total dezacord cu opiniile exprimate!

duminică, 16 decembrie 2012

Camera Romană

Marii oratori antici erau faimoşi pentru capacitatea lor de a reda discursuri ample fără niciun fel de notiţe.
Reuşeau să o facă folosind o tehnică numită în zilele noastre Camera Romană, care constă în a-ţi imagina o încăpere populată cu obiecte de mobilier cărora le asociezi punctele majore ale discursului. Subpunctele vor fi şi ele obiecte care îşi găsesc locul pe piesele  de mobilier deja menţionate, fie că e vorba de un bileţel, o carte al cărei titlu este chiar subpunctul respectiv, o poză care îl sugerează ş.a.m.d. 
Puteţi folosi această tehnică şi când mergeţi la cumpărături sau când vă stabiliţi agenda de lucru. Simplă şi eficientă, vă va fi de asemenea de mare folos când veţi susţine discursuri în public!



sâmbătă, 15 decembrie 2012

Cum îţi ajustezi discursul?

Flexibilitatea este una din cele mai mari calităţi ale unui vorbitor public, care trebuie să-şi ajusteze discursul în funcţie de public, de locul unde îl susţine dar şi de timpul care îi este alocat. Vorbitorii profesionişti au de pildă întotdeauna pregătite mai  multe variante ale aceluiaşi discurs. Una scurtă, una mai cuprinzătoare şi una completă. Toate au, însă, aceeaşi deschidere şi aceeaşi încheiere. Oricât de scurt ar fi discursul, deschiderea trebuie să rămână incitantă, iar finalul memorabil, deci nu umblaţi la ele, dacă trebuie să ajustaţi speech-ul.
Puteţi interveni în schimb asupra conţinutului acestuia, renunţând la detalii în cazul discursului scurt şi oferind exemple în plus, în cazul celui lung. Informaţia va fi aceeaşi, cu singura  diferenţă că discursul mai lung vă permite şi să o aprofundaţi, în vreme ce varianta scurtă a speech-ului vă îngăduie doar să o enunţaţi!

vineri, 14 decembrie 2012

TIPS & TRICKS 4 PUBLIC SPEAKING EP 6

Cât timp ai în portofel?

Timpul a devenit în zilele noastre o resursă din ce în cea ce în mai rară şi, tocmai de aceea, preţioasă. Şi timpul tău, şi al publicului costă, aşa că fii cumpătat când cheltuieşti acest capital, şi respectă întotdeauna intervalul alocat discursului tău. Fii, deci, punctual, şi nu depăşi timpul convenit. E ca o tranzacţie, în care termenii înţelegerii au fost stabiliţi deja. Dacă publicul este pregătit să investească, să spunem, o oră în speech-ul tău, nu profita de bunăvoinţa acestuia şi nu creşte "preţul" discursului, întinzându-te la vorbă peste acest interval. Anticii foloseau o clepsidră (care, apropo, funcţionează cu  apă, nu cu nisip, cum am ajuns să credem cei mai mulţi, spunându-i clepsidră nisiparniţei) şi, în momentul în care ultima picătură de apă se scurgea din vasul superior în cel de la bază, vorbitorul trebuia să-şi încheie discursul.

Dale Carnegie citează şi el exemplul unui  trib din Africa, unde cel care ia cuvântul poate vorbi doar atât timp cât este în stare să stea într-un picior, iar atunci când degetul mare de la piciorul ridicat atinge pământul, înseamnă că a terminat. În parlamentele zilelor noastre, discursurile sunt şi ele limitate, vorbitorii fiind nevoiţi să "împrumute" minute de la alţii dacă vor să susţină un discurs mai lung. De cele mai multe ori, însă, nu te vei afla într-o astfel de situaţie, să poţi "împrumuta" timp de la altcineva, aşa că învaţă să te descurci pe cont propriu, cu timpul de care dispui. Respectă timpul alocat şi vei demonstra că-ţi respecţi publicul, iar asta îţi va atrage  şi ţie respectul acestuia!

joi, 13 decembrie 2012

Uită-te în ochii lor!

Oricât de multe argumente ar conţine discursul tău şi oricât de logic l-ai construi, dacă îl vei citi stând cu ochii în hârtii în loc să îţi priveşti publicul în ochi în timp ce îţi expui ideile, nu vei fi îndeajuns de convingător.  Instinctiv, toţi dorim o confirmare din o a doua sursă a spuselor vorbitorului, iar cea mai la îndemână metodă este comunicarea aceasta, nonverbală.

Când adresezi cuiva o întrebare, ca să te asiguri că nu te minte, te uiţi în ochii lui. Discursul funcţionează şi el după aceleaşi principii, aşa că străduiţi-vă să vă uitaţi cât mai des în ochii privitorilor. Veţi câştiga astfel atât credibilitate cât si atenţia asistenţei.

miercuri, 12 decembrie 2012

Nu te-ncurca în detalii!

E adevărat că detaliile au importanţa lor şi că întregul însuşi e alcătuit în fond dintr-o mulţime de detalii, dar... Nu te-ncurca în ele, mai ales când trebuie să oferi răspunsuri. Ca vorbitor, trebuie să fii conştient de valoarea timpului şi să nu-l risipeşti, nici pe al tău, nici pe al publicului. Când trebuie să răspunzi întrebărilor din sală, fă-o, deci, scurt, la obiect. Pe de o parte, economiseşti timp, pentru a răspunde şi altor întrebări precum  şi pentru a-ţi expune celelalte idei. Pe de altă parte, răspunsurile scurte sunt întotdeauna mai  convingătoare. Iată, de pildă, două moduri de a răspunde aceleiaşi întrebări, "Cât costă?":
1."Preţul depinde de cât timp ne va trebui, iar timpul necesar depinde de  cât de repede putem obţine  informaţiile de la client. În momentul acesta nu pot aprecia exact cât timp ne va trebui... Totuşi, cred că preţul va fi undeva în jur de 50 de mii de euro."
2. Probabil 50 mii de euro. Însă depinde şi de timpul necesar pentru a obţine informaţiile de la client.
Evident, al doilea sună mai convingător decât primul, aşa că încercaţi de fiecare dată să mergeţi drept la ţintă, oferind răspunsuri concise şi la obiect. Şi voi, si publicul, veţi avea doar de câştigat!


luni, 10 decembrie 2012

Artă "antică şi de demult"

Paradoxal, chiar cei care au transformat oratoria într-o artă, anticii, o tratau deopotrivă ca o pe o ştiinţă, încercând să identifice ecuaţia discursului perfect, căutând să-i afle acestuia structura şi să găsească formule potrivite în diferite împrejurări. Multe dintre ele sunt valabile şi în zilele noastre, inclusiv formula după care îşi structurau discursurile vorbitorii antichităţii. Potrivit acesteia, exordium-ul (prima  parte a discursului)  urmărește câştigarea atenţiei şi bunăvoinţei auditorului, fiind imediat urmat de propoziţiunea care constă în formularea temei discursului în termeni clari şi concişi. Pentru ca publicul să poată urmări cu uşurinţă tema, oratorii practicau diviziunea (împărţirea temei în câteva capitole majore, tratate separat, dar subscrise subiecului principal)

Narațiunea este partea discursului în care oratorul dezvoltă tema și confirmă cele anunţate prin exordiu şi prin propoziţiune. Potrivit anticilor, ea trebuie să întrunească  trei calități esențiale, fiind în acelaşi timp concisă, clară și verosimilă. În argumentație, vorbitorul probează tot ce s-a spus în propozițiune şi s-a dezvoltat în naraţiune, pentru ca în peroraţie (epilogul discursului) să sintetizeze tot discursul într-o manieră motivantă pentru public.

duminică, 9 decembrie 2012

Cum scapi de radar?

Vorbitorii începători, mai ales, au tendinţa să vorbească repede. De multe ori, chiar prea repede, astfel încât nici nu mai reuşesc să-şi ducă până la capăt cuvintele! Sau rămân fără suflu! Ori, şi mai grav, fără idei. În oratorie, ca în multe alte domenii, graba strică, de cele mai multe  ori, treaba, aşa că unul din primele lucruri pe  care trebuie să le faceţi, dacă aveţi această problemă, este să reduceţi viteza. Imaginaţi-vă că aţi fi la volanul unui bolid capabil să atingă orice viteză aţi vrea voi. V-aţi încumeta ca, pe un drum obişnuit, presărat cu treceri de pietoni, intersecţii, semafoare. relantisoare  etc, să circulaţi cu, să spunem, 300 de kilometri pe oră? Probabil că nu!
De ce? Din cauză că,  totul petrecându-se mult prea rapid, n-aţi mai avea timp să reacţionaţi pentru a evita obstacolele, a opri la stop sau a lăsa pietonii să traverseze! De ce aţi face, atunci,  aceeaşi greşeală când vorbiţi, impunându-vă un ritm mult prea alert, care nu vă avantajează nici pe voi, nici pe ascultătorii voştri?
Vorbind mai rar, pe de altă parte, nu numai că le daţi acestora ocazia să va urmărească fără efort, dar vă veţi da şi vouă răgazul de a formula mental următoarele propoziţii sau fraze, astfel încât să aveţi întotdeauna pregătite următoarele replici. Garantat, aşadar, şi voi şi publicul vă veţi simţi mai confortabil, iar în plus, nu veţi risca nici să vă surprindă vreun radar cu viteză mai mare decât permite legea!

Atenţie! Motor! Acţiune!

Printre trucurile pe care vorbitorii de succes le folosesc pentru a imprima dinamism discursurilor lor se numără şi folosirea cu precădere a verbelor care indică acţiunea. Recomandate deopotrivă atunci când redactaţi un articol sau un cv, acestea au în general darul de a fi în acelaşi timp clare, concise şi de impact. Evitaţi, de asemenea, diateza pasivă şi contrucţiile inutile, gen "Am purtat discuţii" în loc de "Am vorbit!"
Nu numai că în acest fel veţi economisi timp, dar tonul vostru va fi mai ferm, iar imaginea voastră va fi a unui om care ştie despre ce vorbeşte. Sigur, aveţi nevoie de puţin  exerciţiu pentru a vă obişnui să vorbiţi astfel, însă eforturile vă vor fi răsplătite înzecit de reacţia publicului.


sâmbătă, 8 decembrie 2012

Ce faci când nu ţi-e bine?

Oricui i se poate întâmpla să nu se simtă bine la un moment dat. Poate fi o migrenă. o raceală care te împiedică să fii în formă, o măsea care te supără... şi încă o mie de lucruri care te-ar putea împiedica să "funcţionezi" în condiţii optime. Cum procedezi, însă,  dacă asta se întîmplă chiar când ai de susţinut o prezentare? Ei bine, dacă nu o poţi amâna, ultimul lucru pe care trebuie să-l faci este să-ţi începi discursul prin a te plânge cât de rău te simţi. Celor din public nu le prea pasă de asta, să ştii! În plus, nimănui nu-i face prea mare plăcere să-l audă pe altul plângându-se. Fiecare avem în fond problemele noastre, care întotdeauna sunt mai importante decât ale celorlalţi.
 Sigur, poţi menţiona la un moment dat prin discurs că nu eşti într-o formă de zile mari din cauza unei probleme de sănătate (eventual făcând şi o glumă pe tema asta), dar nu insista prea mult, pentru că publicul este interesat de alte subiecte. Mobilizează-te, gândeşte-te la ceea ce este important pentru publicul tău şi oferă-i  discursul promis, după care te poţi retrage în glorie, precum maurul care şi-a făcut datoria până la capăt!


vineri, 7 decembrie 2012

Curs de oratorie pentru copii

Perioada de desfasurare: 10 dec 2012, ora 11.15
Trainer: Claudius Dociu
Public: elevi ai Scolii Gimnaziale „Nicolae Iorga”, Ploiesti

101_5406

101_5402

101_5404

Oratoria, ştiinţă sau artă?


Întrebarea este, folosind un termen din aceeaşi familie, retorică, întrucât, fără dubii, oratoria este în egală măsură ştiinţă şi artă! Există mecanisme pe care le poţi folosi, tehnici de care te poţi ajuta, însă pentru a străluci mai ai nevoie de ceva, care vine dinlăuntrul  tău.  Oricât de bine construit, pentru a impresiona cu adevărat publicul şi a-l convinge să facă (aproape) orice, un discurs trebuie să izbucnească din vorbitor ca lava unui vulcan care iese  la lumină măturând totul în calea ei.  Singură, însă, pasiunea nu este îndeajuns pentru a convinge audienţa, aşa că trebuie să-ţi însuşeşti şi mecanismele care alcătuiesc un discurs.

În privinţa acestora, specialiştii identifică trei componente majore: gramatica (mecanismul limbajului), logica ( mecanismul gândurilor ori al raţiunii) şi retorica (folosirea limbajului pentru a instrui, informa sau influenţa).  Numai stăpânindu-le pe toate poţi avea un discurs convingător. O exprimare nelalocul ei, o argumentaţie  strâmbă sau o retorică anapoda pot compromite totul, aşa că nu neglija niciuna din aceste componente. Adaugă-le emoţiile care animă deopotrivă discursul şi publicul şi vei avea tot ce-ţi trebuie pentru un speech reuşit!


joi, 6 decembrie 2012

Metoda Stanislavski

Mulţi dintre actorii celebri de azi îi datorează enorm unui personaj puţin cunoscut publicului larg, Constantin Sergheevici Stanislavski. Cofondator al Teatrului de artă din Moscova, Stanislavski este considerat unul din marii inovatori ai teatrului mondial, sistemul dezvoltat de el şi care îi poartă numele fiind folosit si în ziua de astăzi de actori în construirea personajelor. Pe scurt, sistemul Stanislavski se concentrează pe dezvoltarea în mod realist a rolurilor, actorii fiind  instruiți să folosească "memoria afectivă"  pentru a reproduce în mod natural emoțiile personajelor interpretate. Astfel, actorilor li se cere să se gândească la un moment din viețile lor în care au simțit emoția dorită şi să încerce să o prezinte pe scenă.  Este ceea ce fac cei mai mulţi actori ai zilelor noastre pentru a se apropia cât mai mult de emoţia dorită.
 Tot Stanislavski le propunea însă actorilor si metoda "magicului dacă",  îndemnându-i să-şi pună cât mai multe întrebări în legătură cu personajul interpretat, începând cu "Ce aş fi făcut eu dacă m-aş fi aflat în aceeaşi situaţie cu personajul meu?" Metoda poate fi însă aplicată cu la fel de mare suces şi de vorbitorii publici. Puneţi-vă, de pildă, în locul publicului şi  întrebaţi-vă: Ce-aş vrea sa aflu? Cum as dori să fie speech-ul? Ce aş dori să văd? Cum mi-aş dori să interacţioneze vorbitorul cu mine? Ce poveşti mi-ar plăcea să aud? Intrând astfel în pielea publicului, veţi obţine o mulţime de răspunsuri preţioase pe care le veţi putea utiliza ulterior atât în elaborarea cât şi în prezentarea speech-ului vostru.

miercuri, 5 decembrie 2012

Secretul lui Tony

Celebrul actor de film şi teatru Anthony Hopkins, premiat cu Oscar pentru rolul doctorului Hannibal Lecter din Tăcerea mieilor, citeşte,  potrivit propriilor mărturisiri, fiecare scenariu de 250 de ori. Nu pentru că nu l-ar reţine încă de la a 20-a lectură, dezvăluie el, ci pentru că asta îl ajută să pătrundă toate nuanţele replicilor, să intre mai bine în pielea personajului şi, mai ales, să fie relaxat la filmări, fără să îi fie teamă vreun moment că ar putea uita replica.
Procedând astfel, Hopkins nu face decât să respecte una din regulile de aur ale vorbitului în public, aceea care spune că, pentru a scăpa de trac, trebuie să stăpâneşti foarte bine subiectul despre care vorbeşti. Pregătiţi-vă, deci, discursul ca la carte, repetaţi-l, dacă e nevoie, chiar şi de 250 de ori, şi veţi vedea că funcţionează!


marți, 4 decembrie 2012

Secrete de vrăjitor

Toată lumea ştie povestea Vrăjitorului din Oz, căruia micuţa Dorothy îi cere ajutorul să ajungă acasă,  Sperietoarea - minte, Leul cel fricos - curaj şi Omul de tinichea - o inimă adevărată. Într-un târziu, după nenumărate aventuri, cei patru prieteni descoperă că vrajitorul nu poate face nimic pentru ei, iar asta nu din cauză că oricum nu era vrăjitor adevărat, dar mai ales pentru că ei deja aveau, fara să ştie, tot ce le trebuia: Sperietoarea era îndeajuns de inteligentă încât să găsească soluţia oricărei probleme, Leul ce fricos, pus în situaţii limită, dovedea o bravură ieşită  din comun, iar Omul de tinichea era capabil de sentimente mai ceva ca un om adevărat. Chiar şi Dorothy s-a descurcat singură, obţinând pe parcursul călătoriei pantofiorii fermecaţi, care o puteau duce acasă la unchiul şi mătuşa sa.

Cei care ezită să vorbească în public sunt cam în aceeaşi situaţie şi apelează la traineri ca la nişte vrăjitori capabili să-i transforme peste noapte în speakeri profesionişti. În realitate, însă, la fel ca-n povestea lui Baum, aspiranţii la acest statut trebuie să parcurgă nişte paşi, la fel ca eroii poveştii, pe drumul pavat cu cărămizi galbene, să se confrunte cu o serie de obstacole şi să le depăşească, dobândind astfel încredere în ei şi  în forţele lor. Trainerul are sarcina să le indice direcţia şi să-i motiveze, însă restul depinde de ei şi de voinţa lor. Nu vă daţi, deci, bătuţi, ci persereraţi conştienţi tot timpul că  dispuneţi de toate resursele pentru a deveni nişte vorbitori senzaţionali!



luni, 3 decembrie 2012

Nu "Mă numesc", ci "Sunt!"

Uneori, un singur cuvânt poate face veritabile minuni, cu condiţia să-l foloseşti când şi unde trebuie! Amonda Rose, trainer, susţine, de pildă, că puteţi câştiga atenţia publicului, încă din deschidere, doar schimbând formula  Mă numesc/Numele meu este X cu Sunt X!
Potrivit Amondei, formula cu Sunt! funcţionează efectiv ca o mantră, capabilă să capteze atenţia auditorului dar şi să-i dea vorbitorului încredere în capacitatea sa de a face faţă oricărei provocări. Fiind simplu de pus în aplicare, testaţi-o de fiecare dată când aveţi ocazia, iar dacă funcţionează,  însuşiţi-vi-o!



duminică, 2 decembrie 2012

Savuraţi spectacolul!

O prezentare are multe în comun cu un spectacol de teatru. Inclusiv scena şi sala, cărora trebuie să le  acordaţi aceeaşi atenţie pe care le-o acordă regizorul, scenograful şi organizatorii oricărei piese de teatru.   Verificaţi, deci, să nu existe  obiecte inutile, care ar putea distrage atenţia auditoriului. Echipamentul se află la îndemână? Funcţionează? Sunetul este corespunzător? Puteţi fi auziţi? Dacă folosiţi echipamente audio, există riscul ca acestea să deranjeze publicul? Aveţi toate materialele la îndemână? Materialele afişate pot fi văzute? Cele care trebuie distribuite sunt în cantitate suficientă? Lumina este adecvată? Trebuie trase jaluzelele? Cine o va face? În sală, temperatura este potrivită?
Nici prea cald, nici prea frig? Va fi îndeajuns aer când sala se va umple? Dacă deschideţi geamurile pentru a o aerisi, nu va fi prea mult zgomot de afară? Fiecare dintre aceste detalii poate compromite discursul vostru, aşa că trataţi-le cu maximă seriozitate, îngrijindu-vă ca atât voi cât şi publicul să aveţi toate condiţiile pentru a savura din plin spectacolul!

sâmbătă, 1 decembrie 2012

Fotografia discursului

Fie că e vorba de discursul tău sau al altui vorbitor, o evaluare atentă a punctelor slabe şi a momentelor reuşite dintr-un speech îţi va fi de mare ajutor. Fă-o, deci, cât mai des, folosind întrebări "de control" menite să scoată în evidenţă deopotrivă calităţile şi defectele prezentării. Vorbitorul a fost introdus într-un mod adecvat? Şi-a început discursul memorabil, cu o poveste sau o glumă, agăţându-şi publicul ? Discursul a conţinut poveşti şi metafore adecvate subiectului? Statisticile au servit prezentării sau i-au adus deservicii? Tranziţiile de la un moment la altul au fost naturale? Concluzia discursului a fost clară? Finalul, demn de reţinut? Vorbitorul a fost entuziast? A interacţionat cu publicul? A avut umor? Glumele au fost relevante pentru subiect? Gesturile, limbajul, tonul şi încă o mulţime de detalii, toate trebuie analizate şi evaluate pentru a trage din ele învăţăminte folositoare.
Cele mai importante dintre toate aspectele care trebuie analizate, însă, sunt obiectivele discursului. Întrebaţi-vă, aşadar, înainte de orice altceva, care a fost obiectivul speakerului: să înveţe, să motiveze, să manipuleze ori să distreze  publicul?  Care a fost mesajul esenţial al speech-ului? Vorbitorul este o persoană potrivită pentru a vorbi despre acest subiect? De ce? Obiectivul a fost atins? Găsiţi-le răspunsul, ocupaţi-vă şi de celelalte întrebări şi veţi avea o imagine clară şi obiectivă a prezentării, ca o fotografie de înaltă definiţie, care scoate în evidenţă şi cele mai mici detalii, insesizabile cu ochiul liber.